Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită până pe 16 august

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în 15 iulie, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, până pe 16 august, însă „vor fi păstrate restricțiile care sunt acum în vigoare”, fără a fi introduse altele. În schimb, „nu poate fi vorba de a introduce noi relaxări”.

Anunțul a fost făcut de președintele Iohannis la finalul ședinței pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și cu alți membri ai guvernului PNL.

Întâlnirea a avut înaintea ședinței de Guvern, programată de la ora 17.30, în care Cabinetul Orban va adopta hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României.

 

 
Declarația completă a președintelui Klaus Iohannis:
 
„Am finalizat o discuție de lucru importantă. Am analizat situaţia epidemiologică, măsurile care se impun pentru perioada următoare. Situaţia epidemiologică nu e bună.Aţi văzut că am avut şi astăzi peste 600 de persoane detectate cu COVID-19. Este mult, este foarte mult şi în acest context vreau să vă spun trei lucruri: protejaţi-vă, protejaţi-vă şi protejaţi şi pe alţii!

 

Purtatul măştii, păstrarea distanţei sunt metode sigure pentru a opri răspândirea acestei epidemii. Respectați normele!

În aceste condiții, este evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, însă se vor păstra doar restricţiile care sunt acum în vigoare. Nu se prevede acum introducerea de noi restricţii, cum, din păcate, având această evoluție, nu poate fi vorba de a introducere de noi relaxări. Nu vor fi luate măsuri care inhibă economia

Guvernul o să prezinte la momentul oportun noi măsuri pentru programul de revigorare economică. Tot în legătură cu revigorarea economică, e discuţia pe care o voi avea vineri şi sâmbătă la Bruxelles, în Consiliul European. E foarte important ca România să obţină o sumă cât mai mare pentru revigorarea economiei. Mă voi lupta acolo pentru acest lucru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.