Lektri.co: Parcul auto electric din România, în continuă creștere

Parcul auto electric din România este în continuă creștere, în acest an fiind înmatriculate, până la sfârșitul lunii aprilie, 4.962 de mașini electrice. În total, circulă  în țara noastră 45.248 de astfel de autovehicule, potrivit indexului de e-mobilitate realizat de Lektri.co.

În trei din cele patru luni ale acestui an analizate în acest raport a fost constatată o creștere a numărului de înmatriculări de vehicule electrice, comparativ cu fiecare lună corespondentă din 2023. Luna martie face excepție, fiind înmatriculate 853 de automobile electrice, comparativ cu 1.137, în martie 2023. Cu toate acestea, trendul de electrificare a parcului auto din România rămâne unul ascendent, potrivit Lektri.co.

Prima lună din an a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 60% față de ianuarie 2024, urmată de o creștere moderată în februarie 2024, cu 17% față de februarie 2023. În martie 2024 a apărut o scădere cu 25% a înmatriculărilor, comparativ cu martie 2023, însă luna aprilie a anului curent a adus, din nou, o creștere de 1,7% față de aceeași lună din 2023. Astfel, în primele patru luni din 2024, au fost înmatriculate 4.962 de automobile electrice, dintre care 276 vehicule comerciale ușoare LCV. 

La nivel general, însă, topul nu prezintă schimbări în ceea ce privește primele trei poziții. Dacia Spring rămâne liderul achizițiilor făcute de șoferii români care au decis să folosească un vehicul electric, cu 1.490 de vehicule înmatriculate în primele patru luni ale anului, reprezentând 30% din totalul mașinilor electrice înregistrate, în 2024. Pe locurile doi și trei în top se situează, în continuare, Tesla Model 3 și Tesla Model Y. Pentru prima dată, luna aprilie a adus aproape de podium un alt vehicul electric în afară de cele trei deja consacrate, anume Renault Megane E-Tech, care a avut 53 de înmatriculări, față de 59 ale Model Y. 

Cel mai înmatriculat vehicul electric din categoria LCV rămâne Ford Transit, care a ajuns în luna aprilie pe locul 7 în topul înmatriculărilor de mașini electrice în România. În segmentul high-end, Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche au înregistrat 517 înmatriculări în 2024, reprezentând 10% din totalul vehiculelor electrice înmatriculate în 2024, în România. 

„Observăm o continuă creștere a pieței de vehicule electrice în România. Cu toate că ritmul a încetinit, așa cum se întâmplă la nivel european, vorbim în continuare de o evoluție pozitivă a parcului auto electric din țară. Mai mult, predicțiile noastre sugerează că 2024 va fi primul an care va înregistra peste 20.000 de înmatriculări de mașini electrice în România”, a declarat Claudiu Suma, CEO Lektri.co.

Dacia Spring rămâne, în continuare, cea mai populară mașină electrică din România, cu un total de 17.350 de înmatriculări, reprezentând cca. 39% din totalul parcului auto electrificat din țară. 

Despre Lektri.co

Lektri.co a fost înființată, în 2018, la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. Este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail. Stațiile de încărcare Lektri.co sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.