Mii de de consultații medicale oferite de Crucea Roșie cu sprijinul Flanco, în mediul rural

După un an de colaborare, Crucea Roșie Română și Flanco prezintă bilanțul: 9.377 de consultații medicale gratuite efectuate pentru 2.848 de persoane vulnerabile, din 12 localități rurale din România.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Sub umbrela programului Caravana de Sănătate (intitulat inițial Caravana de Bine), Crucea Roșie Română și Flanco au parcurs peste 4.500 de km pentru a ajunge la persoanele vulnerabile din mediul rural. 

Programul Caravana de Sanătate are ca obiectiv promovarea sănătății în comunități vulnerabile prin accesul persoanelor din zone greu accesibile la consultații medicale gratuite. În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române evaluează starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie pediatrică, precum și alte specializări. 

Raluca Buzea, manager Programe de Sănătate, Crucea Roșie Română, a declarat: „Accesul egal la servicii medicale este un deziderat pe care Crucea Roșie Română îl promovează activ prin intermediul proiectului Caravana de Sănătate. Ne dorim ca fiecare persoană, indiferent de origine, statut socio-economic sau loc de rezidență, să beneficieze de servicii medicale de calitate. Prin acțiunile noastre, dorim să contribuim la reducerea inegalităților în domeniul sănătății și la crearea unui viitor sănătos pentru toți.” 

Noutatea adusă de colaborarea cu Flanco constă în includerea unei componente de informare a populației. Astfel, persoane vulnerabile au acces la sesiuni de informare susținute direct de medici specialiști. O activitate apreciată de beneficiarii Caravanei este Ora de sănătate pentru femei. De multe ori, femeile din mediul rural se confruntă cu lipsa informațiilor sau cu prejudecăți legate de sănătatea lor. În cadrul acestor sesiuni, voluntarii și medicii specialiști oferă informații și sfaturi privind igiena personală, planificarea familială, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, precum și alte aspecte legate de sănătatea femeilor. La finalul acestor sesiuni, beneficiarii primesc kituri cu produse de igienă specifice, pentru a încuraja igiena personală și prevenirea bolilor.

Flanco este un partener esențial în acest proiect. În urma campaniei lansate în magazinele sale din întreaga țară la finalul anului 2022, Flanco a susținut financiar proiectul Caravana de Sănătate, împreună cu clienții săi, care au făcut donații în magazine sau pe flanco.ro. 

Ovidiu Nicușan, director de Marketing Flanco, a declarat: „Suntem o rețea de magazine prezentă în întreaga țară, deci implicarea în problemele și nevoile comunităților este un obiectiv important pentru noi. Alături de Crucea Roșie Română și cu sprijinul valoros al clienților noștri, am reușit să aducem sănătatea în plan principal pentru persoane aflate în nevoie. Consultațiile efectuate pe parcursul anului ar fi ajuns la o valoare de 1,4 milioane de lei, o sumă foarte ridicată pentru comunitățile vulnerabile precum cele pe care le-am vizitat. Vom continua să susținem Caravana de Sănătate și în acest an, în care plănuim să ajungem în noi localități, la copiii, adulții și bătrânii care au nevoie de servicii medicale, dar prea des nu și le pot permite.”

În decursul unui an de colaborare, Caravana de Sănătate a vizitat 12 localități rurale din județele Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Tulcea, Teleorman, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, oferind îngrijire și speranță acolo unde era cel mai mult nevoie. 

Această colaborare demonstrează puterea comunității și angajamentul pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării în rândul celor mai vulnerabili membri ai societății.

Despre Flanco

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 157 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată. 

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 624 de subfiliale și 399 de comisii. 8 928 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.