Nou record al competiției de ciclism susținute de Gebruder Weiss

Ciclism în jurul lumii”, competiția internațională de ciclism organizată de Gebrüder Weiss, s-a încheiat cu un rezultat impresionant: 650 de cicliști din întreaga lume au parcurs, în total, o distanță de 612.246 de kilometri, de peste 15 ori înconjurul globului pământesc, depășind cu mult obiectivul inițial de a realiza șapte circumnavigări.

Ceremonia de premiere a competiției “Ciclism în jurul lumii” la sediul central al Gebrüder Weiss din Lauterach/Vorarlberg: Wolfram Senger-Weiss, Chief Executive Officer al Gebrüder Weiss (dreapta), și Frank Haas, Head of Communications Gebrüder Weiss ( stânga), felicită cei doi cicliști de top, Markus Knabl (al doilea de la stânga) și Janusz Mucha (al treilea de la stânga). (Sursa: Gebrüder Weiss/Serra)

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Aceasta a fost a doua oară când compania de logistică și-a invitat angajații, dar nu numai, să participe la competiția sportivă, în perioada aprilie – septembrie, după ce prima ediție, desfășurată anul trecut, a adus un rezultat surprinzător de șase circumnavigări ale globului.

Împreună, un număr total de 650 de cicliști din întreaga lume au parcurs o distanță de 612.246 de kilometri – aici: Angajata Gebrüder Weiss, Šárka Hálová din Republica Cehă. (Sursa: Gebrüder Weiss)

„Numărul mare de participanți din întreaga lume din acest an a depășit clar așteptările noastre. Le mulțumim tuturor participanților pentru angajamentul lor remarcabil”, a declarat Frank Haas, head of Communications în cadrul Gebrüder Weiss.

Angajatul Gebrüder Weiss, Roman Bratek din Slovacia. (Sursa: Gebrüder Weiss)

Pentru Gebrüder Weiss, această competiție nu este doar o provocare sportivă, ci reprezintă și mobilitate durabilă și protecție activă a climei. Acest lucru este subliniat și mai mult de proiectul companiei de reîmpădurire din Nicaragua: pentru kilometrii parcurși în competiția din acest an, Gebrüder Weiss a plantat un total de 7.000 de arbori. 

Angajatul Gebrüder Weiss, Cătălin Petroi din România. (Sursa: Gebrüder Weiss)

„Mulți participanți au fost, de asemenea, motivați de ideea de a ajuta la creșterea pădurii noastre corporative. Între timp, s-a dezvoltat o comunitate a cicliștilor, demonstrând că putem realiza multe împreună”, a adăugat Frank Haas.

Angajata Gebrüder Weiss, Sandra Huang din Guangzhou, China. (Sursa: Gebrüder Weiss)

Participanții au utilizat o aplicație de ciclism pentru a înregistra distanțele pe care le-au parcurs. Finalul strâns dintre Janusz Mucha, din Polonia, și Markus Knabl, din Austria, a creat emoții, aceștia împărțind locul întâi în competiția de anul acesta, fiecare dintre ei acoperind mai mult de 17.000 de kilometri.

Angajații Gebrüder Weiss, Thomas Kühnel (stânga) și Michael Amschler din Austria. (Sursa: Gebrüder Weiss)

Primaklima, o organizație non-profit activă de 30 de ani, este partenerul companiei pentru proiectul de reîmpădurire. Cu arborii plantați în pădurea din Nicaragua, Gebrüder Weiss ajută la reducerea încărcării asupra atmosferei cu aproximativ 154 de tone de CO2 în fiecare an.

Competiția a avut răsunet și pe piața locală, Gebrüder Weiss România contribuind la atingerea recordului marcat în acest an.

Pentru kilometrii parcurși, Gebrüder Weiss a plantat un total de 7.000 de copaci în Nicaragua. (Sursa: Gebrüder Weiss / PrimaKlima)

„Participanții din România au avut o contribuție semnificativă la competiția globală, parcurgând o distanță de 3.600 de kilometri. Astfel, ne-am dorit să marcăm acest lucru și să ne implicăm activ în această campanie de împădurire. În colaborare cu inițiativa Plantăm fapte bune în România a asociației EcoAssist, vom planta 1.000 de puieți forestieri în Dolj, ca o expresie a angajamentului nostru ferm față de mediu. Fiecare puiet marchează 40 de km parcurși și înregistrați în aplicația dedicată. Mai mult de atât, am ales să plantăm câte un puiet și pentru fiecare angajat al companiei”, a declarat Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.

Gebrüder Weiss / PrimaKlima)

Acțiunea de plantare va avea loc în data de 12 noiembrie, în localitatea Tamburești.

„Suntem recunoscători pentru parteneriatul pe care îl avem de mai bine de 5 ani cu Gebrüder Weiss în cadrul inițiativei  noastre. Contribuția companiei la protecția mediului înconjurător și la creșterea numărului de puieți este un adevărat exemplu de implicare în protecția mediului”, a afirmat, la rândul său, Simona Camburu, coordonator de Fundraising Plantăm fapte bune în România.

Inițiativa Plantăm fapte bune în România va planta în numele Gebruder Weiss 1000 de puieți forestieri la Tamburești, județul Dolj. (Sursa: Plantăm fapte bune în România)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.