Dacia: O nouă identitate vizuală

Noua identitate vizuală a Dacia își face apariția pe toate modelele mărcii. După ce şi-a făcut apariția, la jumătatea anului 2021, pe suporturile de comunicare, iar apoi, de la începutul anului 2022, în reţeaua de showroom-uri, a venit rândul gamei de vehicule să adopte noua identitate a mărcii Dacia. 

Modelele cu noua identitate vizuală pot fi comandate începând din 16 iunie. Primele livrări sunt prevăzute la finele anului 2022. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Veritabil simbol al noii sale identități vizuale, emblema „Dacia Link” se regăsește de acum pe toate modelele mărcii. Integrarea noii sigle a condus la modificarea calandrului, ale cărui elemente distinctive, cu un contur evoluat, adoptă culoarea albă.

Compusă din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanț, noua emblemă evocă în acelaşi timp robustețe şi simplitate. Denumită „Dacia Link”, această siglă este ușor vizibilă de la distanță, fiind prezentă în plus pe jantele tuturor modelelor. 

O altă schimbare imediat vizibilă o constituie apariția logotipului în partea din spate a tuturor modelelor, precum şi pe volanul acestora.

Introducerea noii identități este însoțită de apariția noii nuanțe „Gris Mégalithe”, pe barele de pavilion, pe scuturile de protecţie faţă şi spate, precum şi pe carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring şi Duster. 

Denis Le Vot, director general Dacia: „Prezentarea noii identități vizuale pe toate modelele gamei Dacia reprezintă cel de-al treilea şi ultimul capitol al strategiei lansate în urmă cu mai mult de un an. Acest nou univers vizual reflectă valorile noastre – simplitate, robusteţe, spirit autentic– sub o formă mai afirmată şi mai modernă. Noua identitate reprezintă un impuls vizibil pentru Dacia în îndeplinirea ambiţiilor sale”.

Același ADN, un nou impuls

În decurs de numai câteva luni, Dacia şi-a reînnoit gama şi a completat-o cu două modele inedite: Spring 100% electric şi Jogger, vehiculul de familie polivalent de segment C.

Introducerea noii identități vizuale încununează acest efort de reînnoire. Dacia s-a schimbat așadar în profunzime, dar a rămas atașată valorilor sale esențiale.

Pentru Dacia, „esențial” înseamnă să ofere vehicule care să răspundă nevoilor reale ale clienţilor. Pe scurt : vehicule robuste şi fiabile, cu un grad ridicat de polivalență, care să permită utilizarea lor atât pentru traseele de zi cu zi cât şi pentru incursiunile în aer liber. O nouă culoare de caroserie, „Lichen Kaki”, îşi face de altfel apariția tocmai pentru a sublinia apropierea mărcii de natură.

Dacia este promotoarea unei abordări raționale a modului în care vehiculele sunt utilizate de clienți. Aceasta se traduce prin abandonarea treptată a elementelor cromate sau a materialelor din piele naturală.

Dacia va aplica treptat angajamentele asumate de Renault Group cu ocazia Adunării Generale din 23 aprilie 2021. Astfel, din 2023, Dacia va fi prima marcă a grupului ale cărei vehicule vor avea viteza maximă limitată la 180 km/h.

Lionel Jaillet, director performanţă Produs Dacia: „Introducerea noii identităţi vizuale este un succes de coordonare pentru echipele noastre. Datorită contribuţiei tuturor meseriilor, Dacia se înnoieşte păstrându-şi în acelaşi timp ADN-ul. Această evoluţie ne permite să demonstrăm că vehiculele noastre pot fi cool, oferind totodată ceea ce este esenţial pentru clienţi”. 

David Durand, director Design Dacia: Noul logotip exprimă caracterul esenţial al mărcii. Totodată, sigla Dacia Link”, inspirată din universul mecanic, evocă simplitate, robusteţe şi conexiune, fiind astfel un simbol puternic al comunităţii clienţilor Dacia.    

Lionel Jaillet, director performanţă Produs Dacia: „Dacia evoluează odată cu timpurile iar imaginea sa devine tot mai modernă. Modelele sale, polivalente şi robuste, dotate cu echipamente ingenioase şi adaptate ieşirilor în aer liber, se adresează clienţilor pragmatici care sunt în căutarea unor vehicule economice şi ecologice. Noua identitate vizuală reflectă aceste mesaje şi aduce un plus de atractivitate mărcii Dacia, aflate la un nou început”.

O schimbare simultană pe toate modelele

Introducerea noii identități de marcă are loc simultan pe toate modelele gamei Dacia. Începând cu data de 16 iunie, clienţii vor putea comanda vehiculele cu noua identitate vizuală

Prezentarea oficială a noii game Dacia va avea loc la Salonul Auto de la Paris, în octombrie 2022. Primele vehicule vor fi disponibile în reţeaua Dacia înainte de sfârşitul anului. 

Înființată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieței auto locale şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al țării şi un efect structurant la nivelul economiei naționale prin intermediul rețelei ample de furnizori.

Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de țări, de pe 4 continente, oferind vehicule robuste, fiabile şi adaptate nevoilor şi stilurilor de viață ale unor categorii largi de clienți. Modelele sale au devenit adevărate referințe pe piaţa auto: Logan a democratizat accesul la achiziția unui automobil nou, Duster s-a impus ca cel mai accesibil SUV, în timp ce Sandero a devenit liderul vânzărilor către persoane fizice în Europa. Dacia Spring se afirmă deja ca soluția de mobilitate electrică accesibilă tuturor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.