PE: Interdicțiile pentru permisul auto vor fi valabile în întreaga UE

Parlamentul European (PE) urmează să impună ca interdicțiile pentru permisul de conducere să fie valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene (UE), relatează ROADPOL, în cel mai recent buletin informativ.

În prezent, este posibil ca o persoană să aibă permisul de conducere suspendat într-o țară străină din UE, dar să-l păstreze în țara de origine. UE ia măsuri acum pentru a reduce acest decalaj.

Votat

Parlamentul European a votat în favoarea planurilor de implementare a interdicțiilor de conducere care se pot aplica pe întreg teritoriul UE, informează DW, citatde ROADPOL. Propunerea a trecut cu 372 de voturi „pentru” și 220 „împotrivă”, la prima lectură, iar 41 de deputați europeni (MEP) s-au abținut. UE are un sistem unificat de permise de conducere, ceea ce înseamnă, în cea mai mare parte, că persoanele calificate să conducă într-un stat membru pot conduce în toate statele membre. Dacă vă pierdeți permisul în țara în care a fost eliberat sau dacă vi se suspendă dreptul de a conduce în această țară, rămâneți fără permis și nu mai puteți conduce legal nicăieri în UE. Cu toate acestea, în cazul în care un conducător auto comite nereguli rutiere care duc la o interdicție sau la o suspendare într-un alt stat membru, în prezent aceste sancțiuni se aplică adesea numai în țara în care a fost făcută încălcarea normelor rutiere, și nu în țara de reședință a conducătorului auto sau în restul statelor UE.

Conștientizare

„Sunt convins că această directivă nu numai că va ajuta la reducerea accidentelor rutiere, dar va contribui și la o mai bună conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la o conducere mai responsabilă și la dorința de a respecta regulile și de a accepta consecințele încălcării lor, indiferent de locul în care conducem în UE”, a declarat eurodeputatul bulgar Petar Vitanov.

Reguli

Normele de descalificare au fost prezentate, în martie 2023, ca parte a unui pachet de măsuri privind siguranța rutieră care urmărește să reducă la minimum numărul deceselor pe drumurile UE, până în anul 2050. Deputații europeni au sugerat includerea conducerii fără un permis valabil pe lista încălcărilor grave de circulație (ce include, în prezent, conducerea sub influența alcoolului sau provocarea unui accident rutier mortal), care ar declanșa automat schimbul de informații privind decăderea din drepturi de conducere între statele UE. În cele mai multe cazuri, pentru șoferii cu permis de conducere, pasul crucial ar fi informarea țării care a eliberat permisul. De asemenea, depășirea cu 50 km/h a limitei de viteză este considerată o neregulă rutieră gravă, care poate duce la interzicerea dreptului de a conduce.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.