Perspectivele economice, la minimum istoric – sondaj AHK

Companiile se confruntă cu numeroase provocări în urma pandemiei de Coronavirus și pe fondul războiului care a izbucnit în Ucraina, potrivit chestionarului de conjunctură realizat de AHK România, în aprilie 2022. Totuși, aproximativ jumătate dintre companiile chestionate se descurcă bine. 

Din sondaj reiese evaluarea actuală a situației economice și a situației companiilor, dar oferă și o imagine de ansamblu asupra celor mai importanți factori de risc în dezvoltarea afacerilor din punctul de vedere al companiilor, atât în general, cât și din cauza războiului din Ucraina. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Situația actuală a companiilor germane din România s-a deteriorat într-o oarecare măsură, dar majoritatea continuă să o aprecieze ca fiind „bună” (peste 51%, toamna anului 2021: 67%). Mai mult de 37% dintre respondenți consideră că situația companiei lor este satisfăcătoare, iar restul de 10,7% consideră că situația este dificilă în prezent.  

Cele mai multe companii continuă să evalueze așteptările pentru afacerile pe care le derulează ca fiind „neschimbate” (2022: 48%, toamna anului 2021: 46,9%). „Doar” ca. 10% dintre respondenți cred că activitatea lor se va deteriora în următoarele 12 luni. Mai mult de 40% se așteaptă în continuare la o îmbunătățire (2022: 42,9%) a conjuncturii. Pe de altă parte, dezvoltarea economică locală în următoarele 12 luni se va deteriora considerabil în opinia companiilor participante la sondaj (peste 50% dintre respondenți). Doar 10,7% se așteaptă la o îmbunătățire (2021: 20,4%), în timp ce 37,5% apreciază că evoluția economică va rămâne „neschimbată” în următoarele 12 luni. Soldul atinge un minim istoric de -41 de puncte în acest an. „Trăim vremuri foarte dificile și ne aflăm din nou într-o situație parțial paradoxală. În ciuda perspectivelor economice evident negative, companiile chestionate doresc în continuare să investească în România și, mai ales, să își mărească numărul de angajați. În ciuda crizelor, majoritatea companiilor chestionate se descurcă bine în prezent”, spune Sebastian Metz, director general, AHK România.

Datorită situației actuale bune a afacerilor, disponibilitatea de a realiza investiții rămâne ridicată. Pentru următoarele 12 luni, 25% dintre companii planifică cheltuieli mai mari de investiții (2021: 36,7%). 44,6% cred că acestea nu se vor schimba (2021: 32,7%) și doar 19,6% consideră că vor reduce investițiile. Este încurajator faptul că firmele sunt dispuse să continue să angajeze personal. 41,1% dintre companiile intervievate intenționează chiar să crească numărul de angajați (2021: 40,8%). Pentru 39% dintre respondenți, numărul de angajați va rămâne la același nivel (2021: 42,9%), iar 19,6% dintre respondenți spun că intenționează să angajeze mai puțin personal (2021: 16,3%). 

În ceea ce privește factorii de risc în dezvoltarea economică, creșterea prețurilor la materii prime și energie domină în mod clar agenda de criză a companiilor. Cu toate acestea, deficitul de personal calificat și costurile cu forța de muncă rămân, de asemenea, pe lista de priorități a companiilor. 

În ceea ce privește războiul din Ucraina, cele mai multe dintre companiile chestionate consideră că majorarea costurilor pentru energie și materii prime este o consecință pe termen scurt a războiului. Întreruperile în lanțul de aprovizionare și problemele de logistică, precum și lipsa materiilor prime și a serviciilor prestate în avans se numără, de asemenea, printre consecințele crizei actuale.

„Din discuțiile noastre cu reprezentanți ai companiilor, am aflat că situația actuală a fiecărei companii în parte depinde în special de poziția sa pe piață sau de prețurile practicate și de specificul companiei – nu este posibilă o afirmație „one-size-fits-all“, așa cum s-a întâmplat în perioada crizei Corona. Multe companii sunt în prezent prinse la mijloc. Acestea se confruntă zilnic cu creșteri importante ale prețurilor la materii prime și energie, cu blocaje în aprovizionare, cu creșterea presiunii concurențiale pe piața forței de muncă și cu creșterile salariale ridicate care nu pot fi compensate de creșterea productivității. Aceste costuri ridicate adesea nu pot fi sau nu întotdeauna transferate în totalitate către clienți sau nu pot fi absorbite de piață”, este de părere Sebastian Metz, director general AHK Romania. 

AHK România a participat la sondajul economic „AHK World Business Outlook” coordonat de Asociația Camerelor de Comerț și Industrie Germane (DIHK). Companii din întreaga lume au fost chestionate în legătură cu planurile lor de investiții și de angajare, precum și despre cei mai importanți factori de risc pentru mediul de afaceri din țările în care își desfășoară activitatea. La sondaj au participat 56 de companii din România, dintre care 62,5% din industrie și al construcții, peste 23% din sectorul serviciilor, iar restul sunt societăți comerciale. Sondajul s-a derulat în lunile martie și aprilie.

Despre AHK România

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.