Piața muncii: Mai multe aplicări, în toamnă (BestJobs)

Nevoia candidaților de a-și asigura un venit cât mai avantajos și sigur, pe fondul contextului economic în continuare incert, a accelerat și mai mult piața muncii, în această toamnă, înregistrând cele mai multe aplicări din 2022, potrivit BestJobs.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Astfel, candidații au înregistrat aproximativ 2 milioane de aplicări, din septembrie până acum, cele mai active fiind femeile (55%), dar și cei de 35-44 de ani (24%), urmați îndeaproape de cei cu vârsta între 45-54 de ani (23%). Categoriile de nivel începător și mediu au fost, de asemenea, cele mai dinamice.

În încercarea de a găsi un job mai bun, activitatea candidaților a fost neîntreruptă, în acest an, și chiar a crescut, din septembrie, înregistrând un vârf în octombrie și în noiembrie. Cele mai multe aplicări au mers către joburile din Vânzări, IT / Telecom, Financiar/ Contabilitate, Inginerie și Management

În comparație cu lunile de vară, joburile remote au înregistrat cu 21% mai multe aplicări din septembrie până acum, ca semn că interesul pentru acest mod de lucru rămâne la fel de ridicat. Cele mai multe aplicări pentru joburi remote au fost înregistrate în IT/ Telecom, Vânzări și BPO (pentru poziții de call-center sau suport clienți). Județele cu cele mai multe oferte rămân București/Ilfov, Timiș, Cluj, Brașov și Iași. 

Totodată, pe măsură ce sfârșitul de an se apropie și companiile își evaluează bugetul rămas, un număr și mai mare de poziții au fost deschise, media lunară depășind cu 25% volumul de joburi, din toamna anului trecut. În plus, angajatorii au efectuat cu 10% mai multe contactări, față de cele mai active luni ale acestui an.

Aproape o treime dintre joburile disponibile afișează intervalul salarial pentru candidații interesați. Pentru celelalte oportunități, BestJobs oferă estimări salariale cu scopul de a informa candidații despre potențialul pieței și de a stimula aplicările.

Ana Vișian

„În această toamnă, accelerată de pragmatismul candidaților, piața muncii a fost mai dinamică decât oricând. Pentru a-și asigura venituri mai convenabile în aceste vremuri delicate din punct de vedere financiar, aceștia au devenit mai activi, având acum și mai multe informații despre piață datorită estimărilor salariale pe care le pot regăsi la anunțurile de joburi de pe BestJobs. În același timp, și recrutorii răspund prompt nevoilor candidaților, oferind într-o măsură mai mare date salariale și flexibilitate în modul de lucru, atrăgând astfel candidați mai relevanți pentru echipele lor”, a declarat Ana Vișian, marketing manager BestJobs România.

Joburile entry-level au atras cele mai multe aplicări în ultima lună

Joburile care au înregistrat cele mai multe aplicări în noiembrie au făcut parte din categoria entry-level, cele mai multe dintre ele remote. Cele mai multe CV-uri (peste 3.000) au mers în noiembrie către rolul de Junior Recruiter (remote), ce oferă un salariu de 540-660 euro/lună, conform intervalului salarial afișat de angajator, în timp ce Operator data entry, cu oferta afișată de 410 euro/lună, a atras 2.700 de CV-uri. Alte 2.300 de aplicări au mers către rolul de Consultant Vânzări, pentru care salariul net estimat este de 620-860 euro/lună și alte 1.700 de aplicări pentru Recepționist, cu un salariu estimat la 580-730 euro/lună. 

Cei mai atractivi angajatori în luna noiembrie au fost Profi, care a atras în total peste 7.000 de CV-uri, Lidl Discount, cu aproape 5.000 de CV-uri, și LPP Fashion și Unity Consulting, cu aproximativ 4.000 de aplicări fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.