ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Plățile la ANAF se pot efectua prin ghiseul.ro

Data:

ghiseul-ro-1Plățile la ANAF se pot efectua prin ghiseul.ro, începând de astăzi, informează Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

“Încă o măsură de simplificare a birocrației vine în sprijinul cetățenilor. ANAF a fost înrolată în ghiseul.ro, astfel încât taxele și impozitele pot fi plătite online”, se menționează în comunicatul ministerului.

Astfel, prin înrolarea ANAF în ghiseul.ro, contribuabilii persoane fizice pot efectua online plata taxelor și impozitelor pe care le datorează către ANAF, cum sunt: impozitul pe venituri din salarii sau din folosința bunurilor, impozitul pe venituri din dividende, dobânzi, premii, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală sau din activități agricole.

Totodată, pot fi plătite online contribuțiile pentru asigurări sociale de stat datorate de asigurați dar și de angajatori, cât și amenzile judiciare.

ANAF a încheiat cu trei bănci un Acord cadru valabil 32 de luni, pentru încasarea online a taxelor și impozitelor de la persoanele fizice, cu actualizare după fiecare 12 luni, în primul an urmând să suporte un comision de 0,24%, dar nu mai mult de 14,4 lei, din valoarea fiecărei plăți efectuate electronic de contribuabil, precizează, la rândul său, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

“ANAF a finalizat procedura de achiziție publică a serviciilor de acceptare a plăților online de impozite, taxe și contribuții cu ajutorul cardului bancar, prin Sistemul Național Electronic de Plăți (www.ghiseul.ro) și a încheiat cu trei bănci un Acord cadru valabil 32 de luni”, se menționează în comunicat.

Cele trei bănci sunt BCR, Banca Transilvania și Garanti Bank.

“Pentru maximizarea eficienței economice a achiziției și păstrarea posibilității adaptării comisioanelor la volumul plăților, BCR, Banca Transilvania și Garanti Bank au semnat cu ANAF Acordul cadru conform căruia, periodic, este aleasă oferta cu prețul cel mai mic și este semnat un contract subsecvent pentru maxim 12 luni. Primul contract subsecvent va fi semnat cu Garanti Bank, care va percepe ANAF un comision de 0,24%, dar nu mai mult de 14,4 lei, din valoarea fiecărei plăți efectuate electronic de contribuabil”, arată MFP.

În prezent există și posibilitatea achitării obligațiilor fiscale în numerar sau prin card bancar la casieriile unităților Trezoreriei Statului, prin virament (ordin de plata, internet banking etc) sau prin mandat poștal.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Fundația FAN Courier consolidează impactul durabil în comunitățile din România

Fundația FAN Courier marchează opt ani de activitate neîntreruptă,...

DACIA Sandriders a câștigat Raliul Dakar

După 13 zile de competiție intensă, desfășurată pe o...

Al doilea împrumut BEI pentru A1 Sibiu-Pitești

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat al doilea contract...

Vola a lansat asistentul AI pentru zboruri

Vola devine a lansat AI Deal Finder, un instrument...

754 de mașini despăgubite zilnic, prin CASCO (UNSAR)

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri, în medie, pentru...

Bateriile autobuzelor electrice primesc a doua viață, în Madrid

Irizar e-mobility, EMT Madrid și Iberdrola España reutilizează bateriile...

Reduceri de iarnă Air France & KLM

Air France KLM lansează în România campaniile promoționale de...

Piața muncii, în 2025

Piața muncii a ajuns la peste 260.000 de joburi...