Prima conversie CNG

Antares Motors, membră a Antares Group, anunță public că a efectuat cu succes prima conversie din România pentru funcționarea alternativă cu gaz natural comprimat (CNG) a unui autovehicul.

Reușita vine după o lungă pregătire, incluzând stagii de instruire cu specialiști italieni a tehnicienilor proprii, atât în Italia, cât și în România. Vestea bună este că CNG se poate adapta atât la autovehiculele pe benzină, în sistem bi-fuel, cât şi la cele pe motorină în sistem dual-fuel.

Carburant ecologic pentru transport economic

Avantajele utilizării gazului natural comprimat (CNG)  sunt remarcabile:
– este de până la de 2,5 ori mai economic față de benzină;
– prelungește durata de viață a motorului;
– autovehiculul funcționează mai silențios;

– normele de poluare sunt îndeplinite și se reduce drastic emisia de particule fine.
Pentru început, Antares Motors va oferi clienților de pe piața din România posibilitatea de a-și converti autoturismul pentru propulsie şi pe CNG, alegând brand-uri prestigioase și cu tradiție în domeniu: Bigas – Cavagna Group Italia şi Emmegas – Landi Renzo Group Italia.

CNG la orice autoturism pe benzină. Ne extindem rapid

Pentru început sunt vizate pentru efectuarea conversiilor toate autoturismele pe benzină, chiar și cele care îndeplinesc normele cele mai severe de poluare.
Conversiile comerciale vor începe în 2018 la centrul tehnic din Râmnicu Vâlcea al Antares Motors, service auto aflat sub franciza Bosch Car Service (BCS), și se preconizează extinderea rapidă la service-uri din rețeaua BCS din București și Timișoara.

Strategia de extindere a rețelei de ateliere de conversie și reparații sisteme de alimentare cu CNG prevede licențierea cel puțin a unui centru în fiecare dintre localitățile unde urmează să fie inaugurate stații de alimentare cu gaz natural comprimat din proiectul CNG România: București, Timișoara, Constanța, Pitești, Arad, Deva, Sibiu, Craiova și Drobeta Turnu Severin.

Prima conversie pe Suzuki, un test de succes. Urmează Dacia Logan

Autovehiculul pe care s-a efectuat conversia de test, fiind pregătit pentru a fi prezentat la RAR în vederea omologării sistemului Bigas, este un Suzuki  Vitara, an de fabricație 2017, capacitate cilindrică 1.586 cm3, putere 88 kW, norma de poluare Euro 6.

Testele pe propulsia cu CNG cu analizorul de gaze din stația ITP proprie, prima autorizată de RAR pentru inspecții la vehiculele pe CNG, au demonstrat respectarea cu strictețe a normelor Euro 6 în urma conversiei.

De asemenea, este în pregătire un al doilea test de conversie pe un autovehicul Dacia Logan, Euro 4. Ambele vehicule având sisteme de conversie vor fi prezentate simultan la RAR în vederea omologării.

În funcție de numărul și capacitatea buteliilor de înmagazinare, autonomia pe gaz natural comprimat (CNG) a autovehiculelor convertite variază între 200 -500 km, distanță care se adaugă la autonomia dată de rezervorul existent cu benzină.

Avantajele utilizării CNG face din acest carburant alternativ o opțiune serioasă nu doar pentru utilizatorii individuali, ci și pentru flotele de taxi, curierat, distribuție, transport public și servicii utilitare din orice localitate în care se vor înființa stații de alimentare cu gaz natural comprimat.

Antares Group este pionier pe piata romaneasca in domeniul carburantilor alternativi. Astfel, Denisson Energy detine prima staţie CNG publică din Romania şi are în derulare prima reţea de staţii CNG publice din România de-a lungul coridoarelor pan-europene iar Antares Motors deţine prima staţie ITP pentru vehicule pe CNG din România.

Despre Antares Group

Antares Group a fost înfiinţat în anul 1994 și are sediul central în Râmnicu Vâlcea. Astăzi, din grup fac parte 10 companii, cu aproximativ 500 de angajaţi, care desfășoară activități diverse precum transport călători, turism, construcţii, dezvoltări imobiliare, service auto, benzinării, ȋmbuteliere şi distribuţie GPL şi, mai nou, CNG.

Strategia grupului constă în dezvoltarea durabilă a afacerii cu puternic accent pe responsabilitatea socială.

Mai multe informaţii despre Antares Group şi despre CNG pot fi găsite pe: www.antares-group.ro, www.cngromania.eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.