Protest transportatori și fermieri: Minută semnată cu Grindeanu

Protestul spontan al transportatorilor și fermierilor continuă, chiar dacă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu i-a primit la discuții, în seara de 13 ianuarie, și le-a promis că le va soluționa o parte dintre revendicări, semnând cu ei o minută în acest sens.

La finalul discuţiilor, de la MTI ministrul Grindeanu a declarat: „Am şi semnat o minută împreună cu reprezentanţii lor. Sunt lucruri pe care, urmare a acestor discuţii de aproximativ patru ore, le putem face şi pentru asta ne-am angajat. Alte chestiuni care nu ţin doar de Ministerul Transporturilor probabil că vor fi discutate. De exemplu, cu RCA-ul se merge la ASF, lucrurile care ţin de Ministerul Finanţelor am înţeles că vor fi discutate mâine (duminică – n. r.) de domnul ministru. (…) Să ştiţi că la majoritatea covârşitoare am văzut dorinţa de a găsi soluţii, de a rezolva aceste puncte, astfel încât lucrurile să se detensioneze. Deci, chiar ţin să fac această precizare, pentru că nu vreau să fie interpretată altcumva: lumea, cel puţin la Ministerul Transporturilor, şi din partea noastră am fost mai mulţi colegi, şi din partea protestatarilor, a căutat soluţii. Eu zic că pe ceea ce ne-am pus semnătura cu toţii putem să ducem la bun sfârşit”.

Întrebat dacă reprezentanţii protestatarilor au cerut să nu mai plătească taxa de drum, ministrul a răspuns: „Nu. Ni s-a cerut un anumit sistem pe care să-l implementăm, care nu poate fi pus la aplicare şi care ar fi putut duce într-un final la o anumită, să zicem, driblare a plăţii acesteia. Am argumentat, colegii de la CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n. r.) au argumentat de ce nu putem să facem lucrul acesta şi au înţeles. De aceea spun că a fost un dialog constructiv”.

Grindeanu a precizat că delegaţia transportatorilor şi fermierilor urmează să mai aibă întâlniri la Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe tema RCA, şi la Ministerul Finanţelor şi, dacă deznodământul va fi similar celui de la Ministerul Agriculturii, respectiv de la Ministerul Transporturilor, „lucrurile vor intra pe făgaşul normal”.

Comunicatul MTI:

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii își arată toată disponibilitatea de a soluționa problemele ridicate de fermieri și transportatori.

Astfel, în urma întâlnirii din 13 ianuarie, dintre reprezentanții MTI și cei ai transportatorilor și fermierilor s-au stabilit următoarele 6 puncte care, din perspectiva MTI, pot fi implementate, în termen de 30 de zile:

1. Stabilirea unor culoare dedicate la frontiere și în Portul Constanța care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);

2. Reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuți în așteptare pentru trecerea frontierei depășesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;

3. Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor la maximum 5%;

4. Stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanțele se mențin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depășite cu maximum 10%- raportat la tonajele legal premise);

5. Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licențiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanție bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacția;

6. Identificarea unei soluții privind sancționarea doar a furnizorului și a destinatarului în cazul depășirii încărcării camioanelor.

La discuții, din partea MTI și a Guvernului, au participat:

  • Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu;
  • Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Ghigiu;
  • Consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Minel Ivașcu;
  • Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol;
  • Directorul General al ARR, Dorin Costel Ștefan;
  • Directorul General ISCTR, Tudor Nișulescu;
  • Directorul Direcției de Transport Rutier MTI, Adriana Kalapis;
  • Directorul Direcției de Venituri și Încasări CNAIR, Lucian Calmuș;
  • Directorul Direcției Monitorizare și Reglementări ISCTR, Mihăiță Lian Vacarencu;
  • Șef Birou Petiții și Reclamații ISCTR, Bogdan Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.