Reduceri la tren pentru elevi

Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern, la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, informează CFR Călători.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic.

Pentru aceștia, se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

Călatoria elevilor la transportul feroviar este reglementată de HG 42/2017.

Reduceri la abonamente

Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile, cu reducere de 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

De exemplu, un elev plăteşte doar 75,60 lei pentru un abonament lunar Regio, clasa a II-a pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Sud, în loc de 302,4 lei cât ar costa călătoriile la preţ întreg timp de 21 de zile lucrătoare sau de 151,20 lei cât costă un abonament lunar la tarif standard pentru tren Regio.

Pentru a veni în sprijinul elevilor şi a unităţilor şcolare, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/2018 pentru călătoria până la data de 30.09.2018. După această dată, călătoria elevilor cu trenurile CFR Călători se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.

Eliberarea biletelor/abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel:

  • pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină).
  • pentru  elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverința doveditoare şi certificatul de naștere în copie;
  • în cazul  elevilor care beneficiează de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menționa pe carnet la rubrica “menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuității.

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.

Informații actualizate despre circulația trenurilor, la www.cfrcalatori.ro sau la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.