Rezultatele MOL în T3, stimulate de Upstream şi Petrochimie

Segmentele Upstream şi Petrochimie au stimulat rezultatele financiare ale Grupului MOL, pentru cel de-al treilea trimestru (T3) din 2021, anunţate de companie, în 5 noiembrie.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Rezultatul operaţional CCS EBITDA şi-a revenit considerabil şi a atins 1.025 milioane USD, susţinut de contextul macroeconomic, de dublarea marjelor din petrochimie, faţă de anul trecut, şi de performanţa internă a companiei. Datorită acestui rezultat, EBITDA pentru perioada T1-T3 2021 a ajuns la 2.583 milioane USD, ceea ce permite MOL să îşi actualizeze ținta orientativă pentru întregul an la o valoare care să atingă sau chiar să depăşească 3,2 miliarde USD.

Cheltuielile de capital organic în T3 2021 au fost cu 18% mai mari faţă de anul anterior, ajungând la 360 milioane USD, din care 68 milioane USD s-au alocat proiectelor transformaţionale, cum ar fi construirea fabricii de polioli. În acelaşi timp, turbulenţele de pe piaţa globală, creşterea preţurilor la materiile prime, dificultăţile logististice şi cel de-al 4-lea val al pandemiei de coronavirus, creează  un mediu operaţional general relativ impredictibil.

Zsolt Hernádi, Chairman-CEO, a comentat pe marginea rezultatelor: „Rezultatele bune din cel de-al treilea trimestru au fost susţinute de mediul extern favorabil şi de redresarea economică la nivel regional. În paralel, ne-am valorificat avantajele, modelul de afaceri rezilient şi integrat, operațiunile și baza de active extrem de rentabile. 

Performanţa deosebit de solidă obţinută pe parcursul anului 2021 ne permite să majorăm şi mai mult pragul EBITDA anual, preconizat să atingă sau chiar să depăşească 3,2 miliarde USD. În acelaşi timp, creşterea preţurilor la materiile prime şi implicaţiile pandemiei de coronavirus prezintă un risc semnificativ pentru economie şi generează un mediu operaţional volatil. 

În consecinţă, ne concentrăm pe menţinerea rezilienţei financiare şi operaţionale şi pe respectarea angajamentelor asumate pe termen lung și care vizează sustenabilitatea. Generarea unui flux de numerar liber mai mare până în acest moment ne permite să investim în viitoare proiecte transformaţionale de mari dimensiuni, în cadrul strategiei 2030+ a Grupului MOL.”

Segmentul Upstream a contribuit cel mai mult la fluxul de numerar liber în cadrul Grupului în T3 2021, cu un rezultat EBITDA cu 87% mai mare faţă de anul precedent, în valoare de 396 milioane USD, și cu 18% mai mare în comparaţie cu rezultatele solide din T2 pe fondul contextului macroeconomic. Volumele de producţie au scăzut uşor şi au ajuns la 107,4 mii de barili echivalent petrol, datorită creşterii preţurilor la țitei, reducerii drepturilor de producţie netă în câmpul petrolifer ACG din Azerbaidjan și a declinului natural din Europa Centrală şi de Est.

Rezultatul operaţional CCS EBITDA al segmentului Downstream a crescut cu 116% la 436 milioane USD faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut de o contribuţie mai solidă din petrochimie şi rafinării, revenindu-şi astfel de la valorile scăzute din 2020. Volumele de vânzări au crescut în T3 cu 7% faţă de anul anterior, datorită unei cereri mai mari de combustibili la nivel regional. Marja integrată din petrochimie s-a dublat în T3 faţă de anul trecut, chiar dacă a scăzut faţă de nivelurile record din T2, datorită creşterii preţurilor petrolului şi scăderii preţurilor la produsele de polimeri. Proiectul de construire a fabricii de polioli a evoluat bine şi a fost finalizat în procent de peste 89% la sfârşitul  T3 2021.

Segmentul Consumer Services a înregistrat un rezultat EBITDA de 211 milioane USD în T3 2021, susținut de revenirea volumelor de vânzări la nivel regional și de contribuția segmentului non-fuel. Creșterea a fost susținută și de redresarea economică solidă de pe piețele în care Grupul operează. Cererea de combustibili auto a depășit nivelurile de consum din T3 2019 în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Numărul tranzacţiilor a crescut cu peste 12% faţă de anul trecut, în contextul în care, în acelaşi trimestru al anului precedent, comportamentul clienţilor a fost puternic influenţat de pandemie. Numărul staţiilor Fresh Corner a crescut la 1.028 în T3, de la 1.008 în trimestrul anterior. 

Pe segmentul Gas Midstream, rezultatul EBITDA a scăzut cu 30% în T3 faţă de anul trecut, până la 30 milioane USD, pe fondul scăderii veniturilor din tranzit şi a veniturilor reglementate ca o consecinţă a reducerii cererii pentru capacitate transfrontalieră şi servicii de transport. Atât volumele de transport intern, cât şi volumele de transport la export au continuat să scadă în T3 cu 26%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020. Cheltuielile de capital au crescut datorită proiectului de interconectare sârbo-maghiar.

Raportul privind clasificarea de risc ESG realizat de Sustainalytics recunoaşte eforturile Grupului MOL în domeniul ESG (factori de mediu, sociali şi guvernanţă), clasând recent MOL în Top 3% cu al 7-lea cel mai scăzut risc dintre cele 256 de companii de petrol şi gaze la nivel global. Aspectele materiale legate de climă şi mediu au primit evaluări de risc scăzut, în contextul industriei de petrol şi gaze.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

MOL se angajează să îşi transforme operaţiunile tradiţionale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.