ROADPOL: Bulgaria confiscă vehiculele șoferilor beți sau drogați

Bulgaria a introdus măsura de confiscare a vehiculelor ce aparțin șoferilor care le conduc aflați sub influența alcoolului și/sau a drogurilor, potrivit celui mai recent Buletin informativ al ROADPOL – Rețeaua europeană a polițiilor rutiere.

Poliția va confisca vehiculele și le va păstra până la pronunțarea hotărârii judecătoreștii. (Foto: BTA, sursă ROADPOL)

Pedepsele pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor la volan au fost sever majorate în Bulgaria, țara introducând și confiscarea vehiculelor pentru aceste infracțiuni.

Cel puțin 5 ani de închisoare va fi pedeapsa pentru șoferul care provoacă moartea pe șosea în timp ce este drogat sau beat, dacă nu are permis de conducere sau fuge de la locul accidentului ori fapta este comisă pe o trecere de pietoni, prevăd modificările recente aduse Codului Penal.

Severitate

Până în prezent, pedepsele pentru aceste infracțiuni erau de la 3 la 15 ani de închisoare, iar în cazuri deosebit de grave, de la 5 la 20 de ani. Parlamentarii au ridicat limita inferioară și au convenit să o stabilească la 5-15 ani și, respectiv, la 10-20 de ani sancțiunile. De asemenea, parlamentarii au majorat pedepsele pentru provocarea morții într-un accident din cauza neglijenței. Până în prezent, acestea erau de la 2 la 6 ani de închisoare, iar în cazuri deosebit de grave, de la 3 la 10 ani. Potrivit noilor texte de lege, pedepsele sunt de la 3 la 8 ani de închisoare, iar în cazuri deosebit de grave, de la 10 la 20 de ani.

Omor prin imprudență

Atunci când moartea este cauzată de neglijență în timpul conducerii unui vehicul, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar în cazuri deosebit de grave, de la 5 la 12 ani, a decis Parlamentul. Până acum, pedeapsa prevăzută de Codul penal era de la 2 la 6 ani, iar în cazuri deosebit de grave, de la 3 la 10 ani de închisoare. În cazul în care fapta a fost comisă de șofer atunci când conducea aflat în stare de ebrietate sau după ce a consumat narcotice/analogi ai acestora, sau persoana, fără motive medicale, refuză să fie testată pentru alcool și/sau substanțe narcotice ori analogi ai acestora, sau a avut ca urmare vătămarea corporală sau decesul mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazuri deosebit de grave, de la 10 la 20 de ani, au votat deputații. Aceeași pedeapsă este prevăzută pentru cazurile în care autorul omorului din culpă a fugit de la locul accidentului sau a condus fără a deține permisul necesar, precum și după ce a depășit cu peste 50 km/h viteza admisă într-o zonă populată sau dacă fapta a fost comisă pe culoarea roșie a semaforului sau pe o trecere de pietoni. Până acum, pedeapsa în cazurile deosebit de grave era de la 5 la 20 de ani.

Instanța de judecată va putea acum să confiște în favoarea statului autovehiculul care a fost folosit pentru comiterea infracțiunii și care este proprietatea autorului. În cazul în care făptuitorul nu este proprietar, acesta poate fi condamnat la plata unei amenzi echivalente cu valoarea vehiculului, a mai decis Parlamentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.