ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Salonul Auto Bucureşti&Accesorii 2022, la Romexpo

Data:

Salonul Auto Bucureşti&Accesorii 2022  îşi deschide porţile la Romexpo, în 6 octombrie, în Pavilionul B2 din cadrul complexului expozițional, precum şi în zona exterioară adiacentă, pe o suprafaţă totală de peste 25.000 metri pătraţi, potrivit organizatorilor. Evenimentul este programat să se încheie pe data de 16 octombrie.

Pot fi admirate premiere, modele exclusiviste şi o parte dintre noutăţile sezonului 2022-2023 aparţinând brandurilor: BMW, Citroen, Dodge, Ford, GMC, Hyundai, Honda, Ineos Grenadier, Jaguar, Land Rover, Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes Benz, Mitsubishi, Mini, Opel, Piaggio, Ram, Ssang Yong, Suzuki, Tesla şi Toyota.

De asemenea, la standuri va fi prezentă compania SUV Cars, importatorul mărcilor DFSK, SERES, BAIC, FAW şi JAC.

Deschiderea oficială a SAB & Accesorii va fi marcată de o conferinţă de presă la care sunt aşteptaţi: Benone Marian Matei – inspector general al Poliţiei Române, Stelian Bujduveanu – viceprimarul Capitalei, Alina Niţă – director general al Registrului Auto Român, Adrian Criţ – director general al STB, şi Cristian Pistol – director general CNAIR. 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...

România, aleasă de Aggreko pentru un nou hub regional de service

Aggreko a finalizat construcția unui nou Centru de Service...

Topul județelor care au angajat cel mai mult în 2026

Bucureștiul a înglobat aproape jumătate din oferta totală de...

MHI aduce refrigerarea transportului electric în Europa pentru camioane electrice

Mitsubishi Heavy Industries Thermal Systems lansează o nouă gamă...

De luni, se depun dosarele pentru finanțarea camioanelor electrice

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a publicat, pe 9...

Intrarea în insolvență a STB a fost admisă de Tribunalul București

Cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în...