ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Șef nou la Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Data:

Gigi Gavrilă este noul președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată în 7 martie în Monitorul Oficial.

Astfel, Gigi Gavrilă îl înlocuiește pe Marian Păun, cu rang de Secretar de Stat. Numirea a avut loc prin propunerea formulată de ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Gigi Gavrilă este membru fondator al Asociatiei Inginerilor Feroviari din Romania – AIFR, in prezent fiind prim-vicepreședinte al acesteia si membru in prezidiul Asociatiei Inginerilor Feroviari Europeni – UEEIV, potrivit Club Feroviar.

Noul Presedinte al Autoritatii pentru Reforma Feroviara este absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Facultatea de Transporturi, avand si cursuri post-universitare din 2006 in domeniul managementului proiectelor cu finantari internationale.

Dupa o experienta feroviara nationala dobandita in cadrul CFR SA si al Autoritatii Feroviare Romane (AFER), incepand ca inginer stagiar si pana nivel de sef de departament, Gavrilă a fost ulterior acceptat ca Manager de Proiect la Institutul European de Cercetari Feroviare din Utrecht, Olanda. Dupa intoarcerea in Romania, in 2004, a lucrat exclusiv in domeniul privat.

Gigi Gavrila se alatura participantilor care vor lua cuvantul in deschiderea Conferintei  Club Feroviar dedicata Infrastructurii, eveniment ce are ca tema principala “Dezvoltarea pietelor feroviare in Europa Centrala si de Sud-Est pentru 2030 si dupa”.

La eveniment si-au anuntat participarea Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, directorii companiilor feroviare de stat CFR SA, CFR Marfa si CFR Calatori, Metrorex, reprezentanti ai organizatiilor care se ocupa cu reglementarea si controlul domeniului feroviar, precum AFER si Consiliul Concurentei, dar si reprezentanti ai companiilor care executa constructia sau modernizarea infrastructurii feroviare, dintre care amintim: ALSTOM, GRAMPET Group, SIEMENS, voestalpine VAE Apcarom.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

LEKTRI.CO: Piața auto electrică din România s-a „răcit” în august

Piața auto electrică din România a intrat într-o fază...

IVECO – Easy Way App, premiată cu Red Dot Award

Aplicația IVECO Easy Way a câștigat prestigiosul Red Dot...

Dacia lansează un proiect fotovoltaic la Mioveni

Dacia a demarat proiectul „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o...

Renault. Pick-up-ul Niagara, dezvăluit la Buenos Aires

Niagara deschide un nou capitol în expansiunea Renault în...

REI: Totul despre granturile pentru vehicule cu emisii zero

REI Grup a realizat o sinteză a procedurilor de...

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...