ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Solicitările de insolvență au crescut în UE

Data:

Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență, în trimestrul al III-lea al anului 2022, a crescut în medie cu 16,3% la nivelul Uniunii Europene (UE), față de trimestrul anterior. Analiza a fost efectuată de specialiștii EUROSMART în baza statisticilor realizate de Eurostat.
 
Potrivit analizei, România se situează printre țările cu cea mai mare rată de creștere, în trimestrul al treilea, top în care se mai află Ungaria (110,6%), Spania (66,1%) și Lituania (4%). La polul opus sunt țări precum Cipru (-32,7%) și Estonia (-21,3%). 
 La nivel european, cele mai afectate sectoare au fost industria, construcțiilor și HoReCa iar cele mai stabile au fost reprezentate de educație, sănătate și servicii financiare, conform Eurostat, notează analiza EUROSMART.
 
În România, cele mai afectate sectoare economice au fost comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare, aceste trei domenii cumulând peste 50% din numărul total al insolvențelor urmate de industria HoReCa – cu un procent de aproape 9%.

Octavian Barbu

 „România urmează un trend ascendent al numărului de insolvențe înregistrate la nivelul anului 2022, acesta fiind în creștere cu aproximativ 8%  față de 2021, cu un număr de 6.649 de companii care au accesat protecția legii insolvenței, conform datelor publicate de ONRC. Inflația, creșterea prețurilor privind utilitățile, precum și limitarea accesului la finanțare prin creșterile succesive ale ratelor dobânzii – au fost principalele cauze care au determinat companiile să apeleze la protecția oferită de lege. Acestea sunt și principalele considerente pentru care estimăm menținerea trendului crescător și pe parcursul anului 2023”, susține Octavian Barbu, business development manager EUROSMART
 
Din punct de vedere geografic, judetele care conduc clasamentul insolvențelor sunt București, Cluj și Bihor, la polul opus fiind Botoșani, Harghita și Covasna.

EUROSMART SPRL a fost fondată, în 2011, cu scopul de a implementa proceduri complexe, pachete de reorganizări și lichidări judiciare, cu implicații juridice și economice de repoziționare, management, marketing sau de echipă. În prezent, EUROSMART are 5 filiale la nivel național și peste 40 de specialiști care cred în strategii pe termen lung și o nouă viață a companiilor aflate în cumpănă și gestionează un număr de 200 de dosare, cu o valoare cumulată a activelor de peste 300 milioane €.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...