Terminalul intermodal din Episcopia Bihor, închiriat unei asocieri din care face parte RET

Terminalul intermodal din Episcopia Bihor, realizat printr-un proiect finanţat prin POIM, va fi închiriat unei asocieri din care face parte Routier European Transport, relatează USER.

sursă foto: USER

Consiliul Local Oradea a aprobat, în şedinţa extraordinară din 9 februarie, închirierea pentru 10 ani a terminalului intermodal către asocierea condusă de firma Routier European Transport din judeţul Cluj, din care mai face parte şi compania olandeză Cabooter Intermodal BV.

Cei doi parteneri s-au obligat să plătească orașului Oradea o chirie de 301.000 euro pe an, plus TVA, pentru operarea terminalului. În plus, aceştia şi-au asumat investiţii în valoare de 2,48 milioane euro.

Terminalul intermodal orădean se află in apropierea gării Episcopia Bihor si cuprinde două linii de cale ferată de aproximativ 700 metri fiecare, servind drept puncte de încărcare şi descărcare a mărfurilor.

Proiectul în valoare de 73,2 milioane lei cu TVA inclus, finanţat prin POIM, va fi închiriat celor două companii specializate în operarea de astfel de terminale combinând, printre altele, transportul rutier cu cel pe cale ferată.

Licitatia pentru închirierea terminalului intermodal din Episcopia Bihor, organizată de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) în luna ianuarie, a fost câștigată de asocierea reprezentată de Routier European Transport (RET), în fața altor două  oferte.

Echipamentele pentru operarea terminalului vor fi aduse de către chiriaș. De asemenea, companiile vor aduce o locomotivă pentru tractarea garniturilor de pe linia ferată, două reach-stakere (n.r. utilaje pe roţi pentru transportul şi stivuirea containerelor de marfă) şi un stivuitor.

Vor fi aduse și containere pentru birouri, toaletă şi duşuri şi vor racorda terminalul la instalaţia electrică, iar potrivit contractului, terminalul ar trebui să funcţioneze cel târziu anul viitor.

„Terminalul intermodal va fi dat în funcţiune cel târziu pe 1 ianuarie 2025. Asociaţii au de făcut până atunci investiţiile şi de obţinut toate avizele necesare pentru funcţionare”, a spus, pentru Bihoreanul, directorul ADLO, Alina Silaghi.

Printre altele, au fost amenajate:

  • o platformă din beton;
  • o clădire administrativă de tip container pentru activităţile logistice;
  • o parcare pentru camioane;
  • împrejmuiri;
  • reţele de iluminat public şi de utilităţi.

Membrul USER, Routier European Transport, are sediul în Gilău, judetul Cluj, și este specializat în transporturi rutiere de mărfuri și transport intermodal. Compania, înființată în anul 2002, a încheiat anul 2022 cu un profit de 7,1 milioane lei, la o cifră de afaceri de 268,5 milioane lei. RET are un număr mediu de 280 de angajați, operează o flotă de 250 de camioane și asigură transporturi în sistem intermodal rutier și pe cale ferată, începând din anul 2018. În plus, firma clujeană operează un terminal intermodal în Olanda, asigurând transportul de mărfuri între această zonă și România. Terminalul din Olanda este închiriat de la partenerul său, Cabooter Intermodal BV, specializat în transportul și transbordarea mărfuri în regim rutier, feroviar, aerian, precum și pe apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.