Transportatorii se pregătesc de proteste în țară și în Europa

1

Transportatorii rutieri autohtoni se pregătesc de ample proteste în țară și în Europa în luna ianuarie 2019, acuzând Ministerul Transporturilor că “a pus pe butuci întreg sectorul de transport rutier, în aproape un an de mandat al ministrului Lucian Șova”.

sursă foto: FORT. Imagine de la protestul din 15 septembrie 2016

Iată comunicatul FORT transmis redacției:

“Activitățile Ministrului Șova în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și de pasageri, dublate de incompetența în ceea ce privește infrastructură rutieră au dus în derivă unul din cele mai importante sectoare economice, cu un aport în PIB de aproximativ 7%.

Consiliul Miniștrilor de Transport din statele membre UE a adoptat, la data de 4 decembrie a.c., poziția privind reforma sectorului transporturilor rutiere.

Singurul Ministru care s-a abținut a fost Șova, în timp ce toți ceilalți miniștri din țările cele mai afectate de acest pachet, au votat împotriva.

Abținerea României prin poziția Ministrului demisionar Șova reprezintă, în opinia FORT, un act de trădare fără precedent în istoria transporturilor rutiere autohtone.

Liberalizarea pieței europene de transport marfă a condus la acapararea unui număr semnificativ de clienți de către transportatorii rutieri autohtoni, în special în țările vest europene, fapt ce a generat infuzie de valută pentru bugetul de stat.

Europa de Vest, înfrântă în competiția cu noi, apelează la cele mai murdare mijloace și, cu sprijinul incompetenței și dublului discurs practicat de politicienii noștri, ne aruncă înapoi la infrastructură noastră subdezvoltată. UE dovedește, din nou, că nu ne vrea decât ca piață de consum a produselor și serviciilor oferite de multinaționalele sprijinite de zeci de ani de guvernele țărilor «stăpâne».

Pentru că, poate, nu era suficient ce pregătește UE în privința transportatorilor români, ministrul demisionar al transporturilor a publicat, în Monitorul Oficial, și ordinul de ministru care schimbă cu dedicație, în mod radical, contextul operațional actual, în sensul canibalizării pieței transportului interjudețean de pasageri.

Prin acest ordin, Șova a făcut un pas înaintea pachetului de mobilitate, deoarece generează premisele ca o cursă internațională de pasageri să preia pasageri și între două localități teritoriul României.

“Jocul” făcut de Șova și susținut de prietenii buni ai Direcției de transport rutier din MT, devine din ce în ce mai clar și vizează, totodată, dirijarea pasagerilor către platforme on-line susținute de companii multinaționale de profil, care, evident, că vor face profit aici, pe care îl vor exportă în afară.

Consecințele estimate de FORT, în acest context, sunt devastatoare pentru întreaga economie, respectiv pentru buzunarul pasagerilor.

Politica sectorială din ultimele 12 luni are un singur efect, atât pentru transportul de pasageri, cât și pentru cel de mărfuri, respectiv explozia tarifelor de transport, în următorii cinci ani:

  • transport mărfuri, de la 0,65 euro/km la 1,2 euro/km;
  • transport pasageri, de la 12 euro/bilet/300 km la 30 de euro pentru aceeași distanță.

Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de organizarea unor ample manifestații de protest împotriva actualei Guvernări, în luna ianuarie a noului an.

La protest urmează să participe transportatorii de mărfuri și pasageri din întreagă țară, având că solicitare, aplicarea urgență a măsurilor necesare salvării sectorului de transport rutier autohton.

Totodată, FORT urmează să se implice în orice acțiune de protest organizată de patronate, la nivelul UE”.

1 COMENTARIU

  1. Sper ca Sova cu acolitii lui vor descoperii ca s-au inselat cand spuneau ca transportatorii sunt dezbinati si nu vor gasi vreun numitor comun astfel incat sa se mobilizeze intr-un protest. Intradevar am si eu rezerve insa inca mai sper!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.