Travelminit: Cele mai ieftine și cele mai scumpe stațiuni de pe litoral

Litoralul Mării Negre rămâne, și în acest an, destinația de top pentru călătorii români în sezonul estival. O dovadă în acest sens o reprezintă numărul în creștere al rezervărilor pentru lunile de vară, potrivit unei analize Travelminit.ro.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Stațiunile Eforie Nord, Costinești și Mamaia sunt la cea mai mare căutare în rândul turiștilor care și-au rezervat vacanța prin intermediul platformei hoteliere online Travelminit.ro. Dintre utilizatorii care și-au petrecut vacanța în țară, 25% au ales stațiunile din nordul litoralului, în timp ce 62% dintre aceștia au preferat Constanța și stațiunile din sud.

Prețuri

Costurile medii ale unui sejur pe litoral pot varia în funcție de zonă, dar și de unitatea de cazare aleasă. Potrivit Travelminit.ro, în stațiunile din nordul litoralului, prețul mediu al unui sejur de 3 nopți, pentru 2 adulți, este de 1,388 de lei, în timp ce în sudul litoralului, prețul mediu al aceluiași tip de sejur este de 1,123 de lei. În acest caz, cea mai costisitoare stațiune este Mamaia Nord, cu un preț mediu de 1,438 lei, iar Techirghiol este cea mai accesibilă, având un preț mediu de 573 de lei. 

Un sejur de 3 nopți, în nordul litoralului, pentru o familie de 2 adulți cu 2 copii, costă în medie 1,763 de lei. În sudul litoralului, același sejur are prețul mediu de 1,562 lei. Cu toate acestea, cele mai ridicate prețuri s-au înregistrat în stațiunea Jupiter, cu o medie de 2,637 de lei, iar cele mai ieftine, în stațiunea Mangalia, cu un preț mediu de 724 de lei. 

Pe lângă tarifele pentru cazare, turiștii români care planifică o vacanță la mare trebuie să țină cont și de diversele cheltuieli care apar în timpul șederii lor. De exemplu, prețul pentru o masă într-un restaurant de pe litoral poate varia între 25 și 55 de lei. Dacă doresc să savureze nelipsitele hamsii, acestea pot costa aproximativ 25 de lei, în timp ce o pizza costă 45 de lei, iar un burger are un preț mediu de aproximativ 20 de lei. În ceea ce privește șezlongurile, costul acestora începe de la 25 de lei și variază în funcție de stațiune. Mulți turiști optează pentru pachete promoționale, care le oferă multiple avantaje, precum acces la servicii suplimentare, mese și șezlonguri incluse. 

Aceste date ne arată faptul că litoralul rămâne în continuare o destinație populară și apreciată de către români, iar turiștii sunt bucuroși să descopere numeroasele posibilități de a-și petrece vacanța la mare. Platforma Travelminit.ro oferă o modalitate simplă și rapidă de a face rezervări utilizând cardurile de vacanță, prin intermediul cărora turiștii pot beneficia de numeroase avantaje și reduceri speciale în timpul sejurului lor la mare. 

Despre Travelminit.ro

Fondată în Cluj-Napoca, din anul 2017, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piață rezervărilor hoteliere din România. Cu 7.500 de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) active pe platformă, acoperă o gamă largă de cazare în toată țara (litoral, munte, destinații balneoclimaterice și orașe mari), fiind lider pe piața rezervărilor cu card de vacanță. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul și Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croația), cu vânzări de peste 200 milioane de euro și peste 500 de angajați. 

În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziționat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce și media din Polonia, cotată la bursă și cu sediul în Varșovia.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.