ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Unicom Tranzit operează cu noi capacități în terminalul din Dornești

Data:

Unicom Tranzit, membru al USER, a încheiat lucrările de îmbunătățire a terminalului de la Dornești.

Unicom Tranzit deține 2 terminale la Dornești, primul dintre acestea fiind înființat în anul 2000. Acesta permite depozitarea atât afară, cât și într-un depozit acoperit. Terminalul este funcțional, însă nu a fost extins din motive precum lipsa spațiului și restricții de tonaj de 20,5 tone/axe pe podul peste râul Suceava.

Cel de-al doilea terminal operează din anul 2003, pentru transbordarea și depozitarea produselor petroliere. Acesta reprezintă un punct de joncțiune între ecartamentul larg și ecartamentul european. În timp, terminalul a evoluat datorită cerințelor pieței.

Terminalul are acces direct de la stația CFR Dornești, fără restricții de tonaj. Stația Dornești este stația de cale ferată de frontieră și de vama cu Ucraina.

De asemenea, terminalul are acces rutier pentru vehicule grele via DN17A și prin viitoarea autostrada Ploiești – Siret (A7).

În urmă izbucnirii războiului din Ucraina, terminalul a fost dezvoltat prin extinderea frontului de operare pentru produse petroliere, înființarea a două noi fronturi de transbordare a cerealelor și înființarea unui front de operare pentru diverse bunuri solide și containere.

Serviciile auxiliare includ cântărirea vagoanelor și camioanelor, dar și transport rutier „First mile/last mile”.

Serviciile de logistică integrată pe rute de import – export sau de tranzit sunt:

– Transport feroviar de la origine la destinație;

– Manevrare pe ecartament larg sau european;

– Transbordare și depozitare în rețeaua terminalului;

– Formalități vamale de import și de tranzit;

– Decontarea serviciilor transfrontaliere cu Calea Ferată Ucraina (UZ) și cu Calea Ferată Moldova (CFM);

– Transport internațional în colaborare cu partenerii noștri operatori de cale ferată din străinătate.

La nivel regional, Unicom Tranzit are acorduri de colaborare cu Calea Ferată Ucraina (UZ) și cu Calea Ferată Moldova (CFM).

De asemenea, colaborează cu operatori privați și de stat din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Polonia și alte țări europene, acționând ca un nod de legătură pentru traficul pe calea ferată ce tranzitează Europa de Sud.

Se preconizează că, odată cu sfârșitul războiului din Ucraina, o parte din fluxurile de marfă se vor întoarce în Ucraina. Atâta timp cât soluțiile logistice oferite rămân competitive, o parte din fluxurile de marfă vor rămâne în România. Reconstruirea Ucrainei va oferi posibilități de dezvoltare și colaborare benefice pentru ambele țări. 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

România și-a promovat regiunile la Expo Real 2026

Companiile germane și-au consolidat prezența în România și continuă...

CCIB. Topul Firmelor din București – sectoarele 3 și 4

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a...

UPDATE! Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

UPDATE: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali,...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CATL lansează noi baterii pentru vehicule comerciale

CATL a introdus TECTRANS II, o nouă platformă modulară...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...