UPDATE! OUG 159: Sumă forfetară pentru transportul elevilor navetiști

1

UPDATE: OUG 159/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.111, publicat în 17 noiembrie.

Guvernul a aprobat, în 17 noiembrie, prin Ordonanța de Urgență (OUG) de modificarea și completare a Legii educației naționale nr. 1/2011, introducerea unei sume forfetare lunare pentru transportul elevilor navetiști.

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Educației, Ligia Deca

Ministerului Educației precizează că este vorba despre „o deblocare a situației de maximă urgență, mai ales în contextul asigurării dreptului la educație pentru fiecare elev și al măsurilor de combatere a abandonului școlar”.

Ministrul Educației, Ligia Deca: „Ministerul Educației consideră că adoptarea ordonanței reprezintă, în momentul de față, soluția cea mai bună pentru asigurarea transportului școlar al elevilor navetiști, dat fiind că vorbim despre o creștere de până la 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru). Elevii vor beneficia de plata în avans a sumei forfetare. Pentru a exemplifica, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi 60 de lei pentru primii 3 km la care se vor adăuga 6 lei pentru fiecare km dintre cei 12 rămași, rezultând un total de 132 de lei, bani pe care elevul îi primește înaintea achiziționării abonamentului. Pentru a înțelege creșterea, până acum, pentru aceiași 15 km, un elev ar fi primit 30 de lei pentru primii 3 km la care se adăugau 3 lei pentru fiecare km dintre ceilalți 12, cu un total de 66 de lei”.

În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza pacticării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele județelor/ sectoarelor municipiului București.

Elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.

„În vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia”, mai precizează Ministerul Educației.

1 COMENTARIU

  1. “a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru acestia.”
    Ma intreb daca nu era mai simplu sa deconteze integral transportul elevilor si nu sa chinuie niste persoane prost platite sa munceasca ca nebunele pentru a pune in practica aceasta anomalie legislativa. Comitetul interministerial (persoanele din acest comitet sigur sunt bine platite) sa ia in calcul si aceasta varianta de a deconta integral abonamentele elevilor si sa nu ne mai omoare cu “SOLUTII pe termen lung”. S-a mai practicat in trecut aceasta varianta si a fost convenabil pentru toata lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.