Vin ninsorile cu viscol! Cod Portocaliu și Galben

viscol-zapada-e1483614204201Vin ninsorile cu viscol începând de la miezul nopții de joi spre vineri, mai întâi în sudul țării, inclusiv București, apoi în Moldova și centrul țării, astfel că sunt de evitat deplasările cu mașina în afara localităților cel puțin 12 ore. Chiar dacă nu va ninge mult, viscolul poate aduce ravagii pe șosele.

Avertizare meteo COD PORTOCALIU de viscol şi ninsori, emisă joi, este valabilă pentru 11 judeţe şi Bucureşti şi va intra în vigoare vineri, 6 ianuarie, de la ora 2.00, fiind  valabilă până la ora 18.00.

Astfel, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, iar rafalele vântului vor atinge 70-85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi, local, troienind zăpada depusă.

cod-portocaliu

În paralel, reprezentanţii ANM au emis două avertizări meteo COD GALBEN de vreme rea.

Prima avertizare COD GALBEN intră în vigoare joi la ora 22.00 și va fi valabilă până vineri, 6 ianuarie, la ora 20.00.

În intervalul menţionat, aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde sudul, centrul şi estul ţării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent.

Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 80-90 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

A doua avertizare meteo COD GALBEN de vreme rea este valabilă de vineri, ora 20.00, până sâmbătă, 7 ianuarie, la ora 10.00.

cod-galben

În intervalul respectiv în Dobrogea, Bărăgan şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge moderat cantitativ, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50-55 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada.

Unele intensificări ale vântului vor fi şi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.

Meteorologii estimează că sâmbătă dimineață viscolul și ninsorile vor dispărea însă vor reveni în prima parte a zilei de duminică, în Moldova.

Totodată, începând de vineri, 6 ianuarie, şi până la începutul săptămânii viitoare, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizările.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.