Vola.ro intră pe piața din Bulgaria

Cea mai mare agenție de turism online din România, Vola.ro, anunță intrarea pe piața din Bulgaria, unde funcționează sub brandul Vola.bg. Lansarea în țara vecină reprezintă prima etapă din strategia de extindere la nivel internațional a companiei sub brandul Vola, compania fiind prezentă și în Polonia sub numele FRU.pl. 

sursă foto: Vola.ro

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Fondată în 2007, Vola.ro a devenit rapid principala platformă pentru achiziționarea biletelor de avion, fiind desemnată cea mai mare și cea mai de încredere agenție de turism online din România timp de cinci ani consecutiv. 

Interes în creștere din partea bulgarilor pentru rezervarea online a biletelor de avion

După 16 ani de prezență în România și Polonia, grupul de companii din care face parte și Vola.ro începe planurile de expansiune și ajunge în Bulgaria. Deși țara vecină reprezintă o piață mult mai mică decât România, bulgarii au fost receptivi și au îmbrățișat aproape imediat tipul de experiență a rezervării biletelor de avion propus de Vola. Deloc surprinzător, interesele lor sunt similare cu cele ale românilor: în ultimii ani, diaspora din Bulgaria s-a îndreptat către aceleași destinații preferate și de români, în topul clasamentului lor fiind Marea Britanie și Italia. În același timp, destinațiile de vacanță sunt în mare parte similare cu cele ale românilor. Bineînțeles, rezultatele au apărut în primele săptămâni de la lansare: evoluția vânzărilor Vola.bg, care se dublează de la o zi la alta, a demonstrat interesul bulgarilor pentru o astfel de platformă.

În plus, pentru a fideliza rapid publicul și pentru a oferi o experiență unică de rezervare a călătoriei, Vola.bg a lansat în exclusivitate pentru piața locală serviciul de Modificare de Zbor Gratuită inclus în prețul biletului. Prin acest serviciu, orice rezervare pe Vola.bg beneficiază automat de serviciul de reprogramare gratuită a zborului care le oferă călătorilor posibilitatea de a modifica gratuit detaliile principale ale zborului, precum data, destinația sau chiar compania aeriană aleasă, totul cu până la 24 de ore înaintea plecării. Acest serviciu oferit doar de Vola.bg este unul complet revoluționar, având în vedere că modificarea unui zbor presupune niște costuri adiționale la companiile aeriene sau nu este disponibilă deloc la unele companii aeriene, călătorii fiind nevoiți de companii să achiziționeze un bilet nou.  

sursă foto: Vola.ro

„Intrarea pe piața din Bulgaria ne bucură și, în egală măsură, ne responsabilizează și mai mult, pentru că vorbim de o audiență nouă, pe care trebuie să o câștigăm prin calitatea experienței oferite. Ne străduim să setăm noi standarde în industrie, astfel că vom implementa la Vola.bg cele mai bune practici și vom exporta aceste servicii pe care le folosim deja în România și Polonia, încercând să le oferim clienților confortul, inovația și siguranța de care au nevoie. În momentul de față, lansarea în Bulgaria marchează începutul procesului nostru ambițios de extindere internațională. Am văzut deja mult interes din partea pieței, numărul de rezervări dublandu-se în fiecare săptămână de la lansarea Vola.bg”, spune Daniel Truică, CEO și fondator Vola.bg. 

Lansarea din Bulgaria a fost anunțată la începutul lunii octombrie cu debutul unei campanii de marketing prin care Vola.bg se face cunoscută publicului local sub sloganul: “Vola.bg. Drum bun!”, care explică avantajul serviciului de Modificare de Zbor Gratuită ca parte din costul biletului și lipsa de griji pe care o aduce un astfel de ajutor în cazul reprogramărilor de zbor.

Evoluția Vola

Creșterea Vola.ro de-a lungul timpului este una semnificativă, astfel că extinderea internațională a venit firesc în acest context. În ultimii ani, Vola.ro s-a concentrat pe dezvoltarea unor servicii de turism fintech care asigură protejarea clienților de situațiile incerte de călătorie. Fast Refund, Trip Protect, Flex fac parte din portofoliul de servicii al companiei care permit rambursări și flexibilitate în diverse situații neprevăzute. De exemplu, în pandemie, Vola.ro a rambursat clienților săi peste 10 milioane de euro ca urmare a zborurilor anulate. Vola.ro a fost, de asemenea, singura agenție de turism care a rambursat banii tuturor clienților săi afectați de falimentul companiei aeriene low-cost Blue Air, suma totală ajungând la peste un milion de euro. 

Obiectivul principal pentru echipa Vola a fost acela de a înțelege piața și de a veni cu soluții specifice pentru problemele întâmpinate de călători. Tocmai din acest motiv, Vola a gândit o serie de produse de tip fintech, cum ar fi Fast Refund, Trip Protect, Flex, care vor fi implementate și exportate pe toate piețele unde Vola va opera.

Platforma Vola.bg, activă deja în Bulgaria, acoperă o gamă largă de servicii de călătorie și oferă o varietate de zboruri către mii de destinații, inclusiv zboruri low-cost. De asemenea, clienții beneficiază de asistență 24/7 din partea unei echipe dedicate de consultanți vorbitori de limba bulgară și de suportul departamentelor tehnice din România și Polonia. Practic, Vola.bg oferă în prezent același standard de customer care și servicii unice, exact ca Vola.ro. 

„Misiunea noastră la Vola.bg este să garantăm o călătorie cât mai ușoară, flexibilă și lipsită de griji pentru toți clienții care folosesc serviciile noastre, oferindu-le  soluții chiar și în situații neprevăzute. Asigurăm rambursări imediate în cazul zborurilor anulate, garanție de călătorie și multe altele. Cu noul nostru serviciu exclusiv Modificare de Zbor Gratuită pentru toți clienții din Bulgaria credem că vom putea transforma planificarea unei călătorii într-un proces flexibil, simplu și chiar plăcut”, este de părere Claudia Tocilă, Head of Marketing la Vola.bg.

Despre Vola.ro

În 2023 Vola.ro a fost desemnată cea mai cunoscută, utilizată și mai recomandată agenție de turism online din România. Compania a avut, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât că cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

În ultimii ani, strategia Vola.ro s-a îndreptat spre dezvoltarea unor servicii de călătorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clienții de incertitudinea din jurul călătoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor în diferite situații.

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.

În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 mln EUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.