ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Autobaza Pipera, relocată cu proteste

Data:

Autobaza Pipera va fi relocată, dar mai mulți angajați au protestat, în 20 ianuarie, față de această decizie a Societății de Transport București (STB), amenințând că vor opri lucrul.

Conducerea STB dă asigurări publicului călător că toate liniile de transport vor funcționa conform programului stabilit și face următoarele precizări:

„Decizia de relocare a Autobazei Pipera are o vechime de peste 1 an și a fost adoptată în contextul realizării, în zonă, a unei investiții de interes public: construirea viitorului Spital Metropolitan, obiectiv de o deosebită importanță pentru toți locuitorii Capitalei.

Pentru realizarea acestui proces, conducerea STB a purtat discuții cu cea a sindicatului STB, precum și cu angajații din Autobaza Pipera și au stabilit măsuri care să nu afecteze activitatea salariaților și nici pe cea a liniilor aferente acestei autobaze.

În plus, având în vedere această relocare, STB a stabilit un program mai amplu de măsuri în scopul dezvoltării activității. STB analizează posibilitatea înființării unei noi autobaze în jumătatea de nord a Capitalei, care să gestioneze liniile necesare pentru această parte a Regiunii București-Ilfov.

Atât construirea Spitalului Metropolitan, cât și relocarea sunt decizii oficiale, adoptate în Consiliul General al Municipiului București, forul decizional al Capitalei.

Astfel, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis la 22 februarie 2018, prin hotărârea nr. 26, preluarea din administrarea fostei RATB (actuala STB), în administrarea directă a CGMB, imobilul situat în Șos. Pipera nr. 55, sector 2, unde se află Autobaza Pipera, în scopul construirii pe acest teren a Spitalului Metropolitan. Prin aceeași hotărâre, s-a stabilit ca, în termen de 12 luni de la intrarea ei în vigoare, Autobaza Pipera să fie relocată la alte amplasamente. Ulterior, prin Hotărârea nr.54/31.01.2019, CGMB a amânat cu un an relocarea autobazei.

Așadar, până la sfârșitul acestei luni, STB trebuie să predea CGMB imobilul, în scopul implementării programului de investiții referitor la Spitalul Metropolitan.

CGMB este atât proprietarul terenului respectiv, cât și acționarul majoritar al STB. Ca urmare, STB nu face decât să aplice o hotărâre a CGMB, stabilind cele mai bune soluții de relocare a activității și condiții optime de lucru pentru angajații care își desfășurau activitatea la Autobaza Pipera”.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Ford Pro se bazează pe software și servicii

Ford Pro, liderul pieței de vehicule comerciale din Europa...

Durată de viață mai lungă pentru baterii

Încărcarea rapidă frecventă poate accelera îmbătrânirea unei baterii litiu-ion....

Parcul auto electric din România – peste 68.000 de vehicule

Parcul auto electric din România a ajuns la 68.454...

Piața hotelieră din România – analiză Crosspoint

Piața hotelieră din România trece printr-o schimbare de paradigmă,...

E-Tech Days, în showroom-urile Renault din toată țara

În perioada 18-23 mai, showroom-urile Renault din toată țara...

PretCarburant.ro a lansat hub-ul Diaspora

PretCarburant.ro, agregator independent al prețurilor carburanților din România, a...

AHK: Turbulentele politice impacteaza perspectivele economice

Chestionarul de conjunctură de primăvară (1-31 martie) al AHK...

Camioane H2, în California, de la Toyota și Hyroad

Toyota și Hyroad își unesc forțele pentru a dezvolta...