RATB constrânge elegant la bilete. Rezultatul, spectaculos: Numărul validărilor a crescut cu 15%

La două luni de la introducerea noii modalităţi de control a titlurilor de călătorie – şi, implicit, de gestionare a fluxurilor de călători -, RATB culege roadele: numărul validărilor a crescut cu 15%. Şi nu pentru că pasagerii şi-au luat de frică bilet, ci pentru că li s-a bătut obrazul. Dacă urci în autobuz şi auzi “Vă rugăm să nu uitaţi să vă validaţi cardul!”, fără să fii tras de mânecă şi să ţi se ceară biletul la control, şi vezi că “vocea” nici măcar nu urcă după tine, ci aşteaptă alt autobuz, să transmită acelaşi mesaj, parcă nu-ţi mai arde să-i păcăleşti pe cei de la Regie – în caz că s-a întâmplat vreodată.

Potrivit RATB, prin noul sistem, accesul călătorilor în vehicule se face doar pe la prima uşă, iar coborârea numai pe la uşile 2 şi 3, sub supravegherea agenţilor de control şi a conducătorilor de vehicule, astfel încât numai persoanele care au un titlu de călătorie valabil să beneficieze de serviciul de transport.

Am probat şi vă spunem că nu este aşa. Se poate urca pe oriunde. O doamnă simpatică, pe care nu o remarcasem până atunci, a invitat pasagerii la validarea biletului, iar toată lumea s-a uitat la toată lumea şi s-a conformat. Apoi am auzit, tot de la ea, de unde pot fi cumpărate carduri RATB – cel mai apropiat punct – şi am văzut că nu urcase în autobuz, ci era jos, lângă uşă. Nu-mi venea să cred: Chiar aşa, pe încredere?!? Mi-am zis: Uite, dom’le, civilizaţie şi la noi!

În staţiile în care nu apare persoana-controlor, transmite şoferul, prin staţia radio de la bord, mesajul „Vă rugăm, validaţi cardurile!”.

Proiectul “controlului verbal” a fost introdus inţial pe liniile Expres 780 şi 783, apoi a fost extins pe liniile de autobuze 254 şi 422. “Treptat, în noul sistem au fost incluse zone cu fluxuri mari de călători, cum sunt capetele de linii, marile intersecţii, staţiile comune mai multor linii (de ex. zonele Televiziune, Ghencea, Reşiţa, Piaţa Sudului, Big Berceni, Gara de Nord, ASE, CET SUD, Platforma Alexandria)”, informează RATB.

De la sfârşitul lui septembrie, sunt monitorizate încă 16 linii de autobuze, urmând ca procesul să continue până la acoperirea integrală a reţelei de transport a RATB.

“Proiectul are ca scop conştientizarea publicului călător asupra importanţei achitării călătoriei şi implicării în dezvoltarea unui serviciu de transport public de calitate. De asemenea, prin validarea cardurilor, Regia colectează informaţii importante, utile pentru adaptarea numărului de vehicule pe linii şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane necesare derulării activităţii de transport”, arată conducerea Regiei.

Amintim că preţul unei călătorii cu RATB a rămas neschimbat din februarie 2008, la 1,3 lei. Ştim, de asemenea, că pensionarii călătoresc gratuit. Auzim că subvenţiile acordate de Primăria Capitalei – din banii noştri, până la urmă – nu vor continua la infinit.

În aceste condiţii, dacă RATB nu reuşeşte să-i convingă pe călători să-şi plătească biletul, Regia ori falimentează, ori apelează la scumpirea biletului. Cel mai avantajos – şi la îndemâna oricui – este ca fiecare să circule corect. Nu de alta, dar dacă RATB nu va mai fi susţinută de municipalitate şi va fi transformată în societate comercială – aşa cum se aude de ani buni -, lucrurile se vor schimba, dar pe bilet mai scump.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.