GEFCO Austria îşi continuă dezvoltarea şi aniversează 10 ani de activitate

GEFCO Austria sărbătoreşte 10 ani de activitate şi a anunţat o cifră de afaceri de 33 milioane de Euro în 2014, în creştere cu 13%, comparativ cu 2013. Două treimi din acest rezultat provin din profiturile generate de clienţii din sectorul non-auto.

În acest an, subsidiara intenţionează să îşi consolideze relaţiile cu clienţii actuali şi să dezvolte parteneriatele cu business-uri din statele CIS (Comunitatea Statelor Independente).

Mai mult, Austria deţine o poziţie centrală în strategia Grupului, în virtutea faptului că Viena este baza regiunii Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu pentru GEFCO, o zonă ce face parte din categoria pieţelor prioritare şi în care Grupul intenţionează să îşi consolideze în continuare prezenţa, prin lansarea operaţiunilor în Serbia şi Grecia.

Pierre-Jean Lorrain, Directorul GEFCO pentru zona Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu, subliniază: «Rezultatele pozitive înregistrate în Austria indică potenţialul important de creştere al regiunii Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu din perspectiva GEFCO. În 2014, am generat o cifră de afaceri de 740 milioane de Euro în această zonă, respectiv 20% din cifra de afaceri totală a Grupului.»

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.