CONDUCEREA DEFENSIVĂ. CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI! Cel mai tare din parcare!

„Nimic nu este mai rău decât prostia agresivă” – Goethe

Începând din luna februarie 2022, Codul rutier sancționează dur agresivitatea în trafic. Măsura este utilă, deoarece agresivitatea în trafic se manifestă, de mult timp, în spațiul rutier românesc, fiind printre cele mai vizibile și frecvente caracteristici negative ale comportamentului șoferilor români. Nu sunt puțini șoferii care „se laudă” cu stilul lor de conducere, considerând șofatul ca un fel de competiție, în care întotdeauna trebuie să existe un câștigător. De la un stil de conducere sportiv și până la un stil agresiv în trafic nu este decât un pas.

Putem considera agresivitatea la volan, în cel mai larg sens al noțiunii, ca fiind manifestarea unor comportamentale frecvent orientate în sens negativ (uneori neașteptate și explozive), comportamente ce pot provoca daune umane sau materiale, morale și, chiar, psihologice. Comportamentul agresiv în trafic poate viza obiecte (mașina proprie sau a altora, obiecte amplasate în spațiul rutier etc.), poate viza ființa umana (ceilalți șoferi, pietoni, polițiști sau inspectori de trafic, uneori chiar pasagerii din autovehicul etc.), sau ambele.

Ce determină acțiunile agresive în trafic, care sunt factorii psihologici care declanșează aceste comportamente?

Agresivitatea în trafic se poate declanșa ca urmare a unor frustrări legate de activitatea de conducere (impresia că mașina proprie are un motor mai slab decât alte mașini, tendința de a se considera mai presus decât ceilalți participanți la trafic – șoferi, pietoni, credința că legislația rutieră este și trebuie respectată doar de alții etc.). Spațiul rutier (mersul în coloană și ambuteiajele, lipsa locurilor de parcare, pentru profesioniști așteptarea pasagerilor, așteptarea la descărcare sau în frontieră, mentalitate că ei sunt „la serviciu” și trebuie să aibă prioritate etc.) poate genera, de asemenea, comportamente agresive, în trafic. Din cauza faptului că, la volan, șoferul este „un anonim”, uneori frustrările de la locul de muncă, din familie, din societate se pot transfera, la rândul lor, în comportamente agresive în trafic.

Un alt factor declanșator al agresivității în trafic este imitarea unor comportamente agresive sau răspunsul la astfel de comportamente. Dacă un șofer depășește coloana oprită la semafor, imediat va fi urmat și de alții, dacă, într-un ambuteiaj, un conducător auto începe să claxoneze, imediat alte claxoane îl vor acompania, la gesturi obscene sau la înjurături, de cele mai multe ori, se răspunde la fel și exemplele ar putea continua.

O altă cauză a declanșării unor comportamente agresive este nivelul stimei de sine. Mulți cercetători au stabilit o legătură evidentă între nivelul stimei de sine și tendințele agresive. Astfel, cu cât încrederea în forțele și competențele proprii este mai scăzută, cu atât componenta agresivă este mai prezentă. Șoferii cu un grad scăzut de stimă de sine se concentrează, de obicei, să-i impresioneze pe alții (încearcă să se impună prin agresivitate), au o încredere scăzută în propria persoană, au dubii asupra valorii și acceptării lor sociale (frustrări generatoare de agresivitate).

Cristian Sandu

Nenumărate comportamente agresive în trafic, de la cele poate considerate minore și până la cele generatoare de accidente, le putem motiva psihologic, dar, în același timp, indiferent de motive, nu le putem accepta sau scuza.

Deși putem vorbi de un anumit impuls agresiv, de o anumită energie negativă, acumulată în urma unor frustrări datorate situațiilor de trafic, nu trebuie să uităm că agresivitatea poate fi diminuată, chiar înlăturată.

Metode de reducere a agresivității

În ceea ce privește reducerea agresivității în trafic, există mai multe metode, pe unele încercăm să vi le prezentăm în continuare.

Una din metode este cea propusă, de curând, de legislația rutieră: sancționarea dură a agresivității în trafic, a unor atitudini și comportamente care sunt considerate forme de agresivitate. Sancțiunea se aplică în urma actului agresiv în trafic și are în vedere atât sancționarea comportamentului, cât și prevenirea unuia asemănător. În ce măsură amenda sau suspendarea permisului previne sau corectează un comportament agresiv în trafic, rămâne de văzut.

O metodă simplă este de a căuta și dezvolta comportamente alternative la comportamentul agresiv. În multe situații întâlnite în trafic, acționăm cu ajutorul răspunsurilor automate: la un comportament agresiv reacționăm – prin experiența acumulată – prin alt comportament agresiv (de exemplu, dacă un conducător auto ne presează apropiindu-se prea mult de noi, frânăm la rândul nostru pentru a-l șicana, la flash-urile din același sens răspundem cu claxoane etc.). Soluția ar consta, practic, în a schimba răspunsul automat agresiv cu un alt răspuns, mai puțin agresiv, sau cel mai eficient ar fi să evităm un răspuns. Nu în ultimul rând, îmbunătățirea și dezvoltarea autocontrolului este benefică, în situațiile de conflict. Un șofer care își controlează emoțiile și, mai ales, reacțiile agresive va evita să provoace sau să răspundă situațiilor conflictuale din trafic.

 

O problemă aparte se referă la reducerea agresivității în trafic prin programe de educație rutieră și prin formarea comportamentelor de conducere defensivă. În ceea ce privește educația rutieră, vizionarea de materiale cu multe scene rutiere violente, agresive, nu dă întotdeauna rezultatele scontate. Cercetări multiple au demonstrat, deja, efectul negativ al vizionării de materiale violente asupra comportamentului agresiv individual. Prin însușirea comportamentelor defensive în trafic și, mai ales, prin simularea consecințelor unor astfel de comportamente, se pot forma comportamente alternative, ca răspuns la agresivitatea în trafic și, de asemenea, îmbunătățirea autocontrolului.

Test

Dacă aveți tendințe agresive în trafic, puteți afla răspunzând cu DA sau NU la următoarele întrebări:

Aveți obiceiul ca în trafic, pentru diferite motive, să adoptați un astfel de comportament față de ceilalți șoferi?

  • În trafic, opriți și coborâți din mașină, pentru a rezolva conflictul cu un alt conducător auto?
  • Urmăriți o altă mașină care considerați că v-a agresat în trafic?
  • Depășiți coloanele de mașini oprite la semafor?
  • Dacă locul dvs. de parcare este ocupat, blocați acea mașină?
  • Atunci când sunteți „supărat” pe un alt conducător auto, îl depășiți și frânați în fața lui?
  • Agresați verbal pe ceilalți șoferi?
  • Faceți gesturi amenințătoare sau obscene către ceilalți participanți la trafic (șoferi, pietoni, bicicliști etc.)?
  • Utilizați flash-uri/claxoane pentru a vă face cunoscută prezența sau pentru a avea prioritate în trafic?

Cât de caracteristică este pentru dvs. fiecare dintre următoarele afirmații?

  • Mă înfurii atunci când îmi amintesc despre greșelile altora în trafic.
  • Mă enervează mult să aștept la semafor sau în coloană.
  • Când cineva mă supără în trafic, nu reacționez pe moment, însă, mai târziu, îmi tot repet în minte replicile tăioase pe care aș fi putut și ar fi trebuit să i le spun.
  • Îmi vine greu să iert un șofer care, deși aveam, nu mi-a acordat prioritate.
  • Mă supăr pe mine atunci când, în trafic, nu îmi pot controla emoțiile.
  • Mă enervează foarte tare cineva care nu se comportă cum ar trebui sau nu respectă legislația în trafic.
  • În trafic, sentimentul de frustrare mă deranjează extrem de mult.
  • Când mă enervează foarte tare cineva sau ceva în trafic, ajung să spun lucruri pe care mai târziu le regret.

Dacă aveți mai mult de 10 răspunsuri DA, prezumtiv, aveți un comportament în trafic predominant agresiv. Nu uitați că, acum, agresivitatea în trafic este contravenție și puteți fi sancționat. Chiar dacă nu veți întâlni mereu, pe drum, un polițist, agresivitatea la volan este o sursă de stres și poate genera, pe lângă conflicte nedorite, și accidente.

Dacă aveți între 3-5 răspunsuri DA, probabil că sunteți o persoană cu tendințe agresive în trafic, dar autocontrolul vă face să vă stăpâniți. Aveți grijă, uneori agresivitatea, chiar dacă nu se manifestă prin comportamente vizibile, poate duce, în trafic, la oboseală precoce și la scăderea vigilenței. Este mult mai simplu să fiți calm, la volan.

Pentru cei care au peste 14 răspunsuri NU doar un sfat: chiar dacă manifestați un comportament civilizat și calm, nu uitați că bariera către agresivitate în trafic poate fi ușor depășită; tendința de a imita, în trafic, comportamentele agresive ale altor șoferi poate fi un semn.

CONDUCEȚI DEFENSIV ȘI FIȚI PRUDENȚI !

psiholog pr. Cristian SANDU

consultant siguranță rutieră

psih.cristian.sandu@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.