CONTRACȚIA AFACERII, puncte de atenție și soluții

Pe fondul pandemiei și agregat cu situația economică internațională, care a suferit modificări majore în ultimul an, contracția economică se manifestă asupra afacerilor antreprenorilor români, inclusiv în transporturi.

Contracția merge în descreșterea afacerii și este caracterizată de scăderea veniturilor și a încasărilor, o stare financiară vulnerabilă, care se poate degrada treptat și accelerat. Prin perpetuarea acestui trend descrescător, rezultă pierderi și de până la 80% din veniturile unei companii, blocaj și, chiar, faliment.

În aceste situații, antreprenorul va anticipa o posibilă contracție a afacerii și va interveni la timp, prin aplicarea de instrumente financiare.

Fenomenul se tratează contextual, perceput izolat, iar pierderile financiare se pot limita.

Domeniul transporturilor din România nu este ocolit de impactul acestui fenomen, din cauza scăderilor înregistrate în sectoare precum industria auto.

Efectele fenomenului de contracție economică în transporturi se pot percepe prin anumite acțiuni realizate, în mod direct, de către antreprenori și manageri: restructurări de personal, oprirea parțială a unei capacități de lucru, reducerea bugetului de marketing, reducerea cheltuielilor administrative, tăierile în categoriile de cheltuieli care nu afectează imediat continuarea afacerii, prudența în decizii investiționale și suspendarea proiectelor de investiții.

Etapa de contracție este o etapă firească, în ciclul de evoluție al afacerilor, însă, dacă nu este gestionată suficient de rapid de la declanșare, ferm și pe termen lung, provoacă pierderi, în mod accelerat, și determină o situație greu de gestionat, de criză, în care continuarea afacerii poate să fie sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât se suprapune cu etapa de contracție economică globală și a industriei.

Soluții

Posibile soluții de aplicat când te confrunți cu fenomenul de contracție a afacerii:

  1. Redimensionează bugetul companiei.

Când aplici o scădere de venituri, în reajustarea bugetului, aplici, simultan, măsuri de limitare a pierderii, astfel vei avea un buget destul de flexibil în firmă care să îți permită o continuare modestă a afacerii.

  1. Dezvoltă structura de cheltuieli variabile și diminuează masa cheltuielilor fixe.

Ca de obicei, acest proces include etapa analizei operaționale și financiare, cu identificarea cheltuielilor principale și a structurii acestora (fix+variabil): salarii, cheltuieli cu parcul auto, marketing, administrativ etc. Pe aceste categorii se lucrează, pentru a identifica măsuri de flexibilizare a cheltuielilor, respectiv corelarea acestora cu nivelul activității, a volumelor realizate.

  1. Aplică tăieri de cheltuieli care nu influențează activitatea de bază și nu pun în risc continuarea afacerii.

Prioritatea este continuarea afacerii, de aceea insistăm că, în funcție de gravitatea situației, desigur, se impun ajustări asupra activității de bază, pe anumite linii de business, care trebuie să fie restructurate sau chiar înghețate, pentru a opri degradarea situației financiare

  1. Identifică liniile de business cele mai profitabile și cu potențial pozitiv și acționează pentru stabilizarea și creșterea acestora.

Recomand actualizarea permanentă la evoluția sectoarelor de activitate, identificarea de piețe și nișe care funcționează și, chiar, cresc în această perioadă și canalizarea eforturilor de marketing și vânzare către acestea.

Ioana Arsenie
  1. In oglindă, decide, rapid, tăieri și suspendarea acelor activități care generează pierderi și nu sunt sustenabile, de sine stătător.

Concret, pot să ajute foarte mult discuții de planificare foarte transparente cu clienții din portofoliu, pentru a înțelege dinamica industriilor în care aceștia activează, dar și să se realizeze o bugetare dinamică, cât mai exactă, pe baza portofoliului de clienți.

Mai departe, capacitatea de lucru disponibilă trebuie adresată cu măsuri ferme: relocare, subcontractare, înghețare și limitare a pierderilor. În final, bugetul consolidat trebuie să separe cele 2 sub-capitole, activitate și non-activitate, și monitorizarea se face în acord cu această structură.

Diversificarea în transport poate reprezenta un context pozitiv, de care ar trebui să ținem cont, pentru menținerea capacităților de lucru.

Pentru transportul cargo, recomand antreprenorilor să caute soluții pentru ca utilizarea capacității să fie cat mai mare, să izoleze mașinile care nu lucrează și să acționeze pentru a suspenda/îngheța cheltuielile aferente, prețul să fie transparent și atent calculat, conform cu noua structură a costurilor și condițiile din piață, renegocierea politicilor contractuale cu partenerii, clienții – în vederea securizării procesului de recuperare a banilor cu cât mai puține întârzieri, pe care să le controleze în cash flow.

Pentru transportul de persoane, recomand antreprenorilor să valorifice oportunitățile curente, spațiile într-un mijloc de transport, subînchirierea, dezvoltarea altor linii de business adiacente – utilizând analize de cost de oportunitate.

De ce merită efortul pentru a investi, chiar și în pandemie?

Dacă ai drept obiectiv să îți menții rezervele vitale ale afacerii și, cu resursele limitate, să îți multiplici liniile de business și să susții cheltuielile, în ciuda unei situații economice tensionate, înseamnă că îți vei optimiza afacerea, un fapt benefic pentru dezvoltarea viitoare, iar contracția economică se poate diminua, până la control. În plus, în contextul în care alți jucători își restrâng activitatea, vei putea identifica zone de dezvoltare pe care, anterior, le accesai cu dificultate.

Ioana ARSENIE

strateg financiar

fondator Trusted Advisor Strategy&Finance

ioana@ioanaarsenie.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.