CUM VĂD MANAGERII DIN LOGISTICĂ ȘI TRANSPORT ANUL 2023. Începe criza?.. Sau…

Inflație, instabilitate, volume în scădere, la început de an, care influențează tarifele… Cu toate acestea, companiile de transport și logistică s-au obișnuit cu provocările, urmăresc fără oprire oportunitățile, iar adaptarea face parte din activitatea de zi cu zi. La ce ne adaptăm în 2023? Și cum o facem?

Manageri ale unor companii importante de transport și logistică ne-au oferit câteva indicii cu privire la viziunea lor.

Întrebările la care am primit răspunsuri:

  1. Cum considerați că va fi anul 2023 față de 2022, pentru ramurile de logistică și transport? Cum a fost 2022?
  2. Care sunt principalele amenințări pe care le identificați, în 2023?
  3. Dar oportunități?
  4. Aveți în vedere investiții la nivelul companiei, în acest an?
  5. Cum considerați că va fi anul 2023, pentru compania dumneavoastră?

George Șuteu, CEO Agexim

Consolidarea businessului

„2022 a fost un an… și mai plin de provocări. Conflictul din Ucraina a avut (și are, în continuare) efecte puternic negative asupra economiilor statelor europene, reflectate evident și în ramurile de logistică și transport. Aș menționa aici doar evoluția imprevizibilă și cu salturi importante a prețului carburantului (al energiei în general) și inflația (dublă, în România, față de alte state). În ceea ce privește 2023, începutul de an arată dificil, prin prisma volumelor de marfă în scădere – mai accentuată față de normalul acestei perioade.

Există factori a căror evoluție poate avea un impact negativ semnificativ asupra oricărui business în general: o recesiune economică la nivel european, menținerea inflației la nivelul actual, evoluția agravantă a conflictului din Ucraina.

Perioadele de criză sau dificile nu reprezintă oportunități în sine; modul în care sunt gestionate poate contribui însă pe termen lung la un business mai sănătos și mai flexibil, adaptat la noul mediu de afaceri.

Avem în vedere investiții în 2023, care fac parte dintr-o strategie multianuală. În mod firesc, acestea vor fi ajustate în funcție atât de evoluția pe termen scurt a piețelor pe care activăm, cât și de potențialul de dezvoltare pe termen lung.

Ne străduim să facem din 2023 un an bun, de consolidare a businessului.”

Ady Szabo, general manager Asexpress

Invazia firmelor mamut și a omului-camion reprezintă amenințări serioase pentru firmele mici și mijlocii

„După scumpirile exorbitante ale carburanților, RCA și devalorizarea față de euro de cel puțin 10% au afectat piața. Deja, de foarte mult timp, cred că afacerea de transport pură nu se mai poate susține decât cu alte servicii integrate, care aduc mai multă valoare și un consum de resurse mai mic. Invazia firmelor mamut și a omului-camion reprezintă serioase amenințări pentru firmele mici și mijlocii, iar anul 2023 va fi un an al continuării «luptei» pe piață între acești jucători, bineînțeles, cu avantajele și dezavantajele specifice fiecăruia.

Având în vedere lipsa profitabilității și, mai nou, introducerea Pachetului Mobilitate, care a început să «strângă» tot mai tare transportatorii români, cred că, pentru fiecare firmă de transport românească, în acest moment, rămânerea pe piață este un obiectiv demn de a fi luat în calcul.

Unele dintre cele mai importante deziderate în relațiile comerciale cu firme de transport sunt încrederea, continuitatea, capitalizarea, lucruri deloc de neglijat, în condițiile în care clienții de transport au nevoie de sustenabilitate, mai ales în perioadele cu volume mari.

Asexpress va împlini, în 2023, 30 de ani de activitate continuă și neîntreruptă.

Deoarece criza de șoferi continuă să se înăsprească, nu avem nici în acest an mari obiective de dezvoltare, ci doar de înnoire a flotei și încheiere de noi colaborări cu potențiali clienți de mărfuri frigorifice.

Luând în calcul toate cele mai sus arătate, nu cred că se pot întâmpla mari «minuni» nici în 2023. Rămânem în expectativă, pentru că experiența ne arată că nu este un moment bun pentru mari avânturi.”

Iulia Hribal, director general Atlas Express & Logistic

Am comandat, deja, 130 de mașini noi

„Anul 2022 a fost foarte bun pentru compania noastră, cu o creștere de 30% față de anul anterior. Acest procent nu se datorează în totalitate unei piețe cu volum mare de muncă, ci numeroaselor conjuncturi care au favorizat această creștere: Pachetul Mobilitate 1, lipsa de capacitate din piață, ca urmare a aplicării întârziate, în anumite țări, a Pachetului Mobilitate, creșterea prețurilor la combustibil etc. Toți acești factori au favorizat o triere a pieței de transport de 3,5 tone, pe o perioadă de cel puțin 3 luni de zile.

Începem 2023 într-un mod destul de precaut și consider că această stare de precauție se va manifesta până la sfârșitul lunii martie. Există o presiune destul de mare pe industrie, în general, din punctul de vedere al costurilor cu energia. Industria de automotive convențională are preconizată o creștere de 0,9%, nesemnificativă din punctul nostru de vedere. Pe de altă parte, estimează pe segmentul autovehiculelor electrice o evoluție pozitivă de 25%.

Consider că 2023 va fi un an cu provocări. Așa cum ne-am obișnuit deja din 2020, fiecare an are specificul său. Ne propunem o creștere de 9%, în 2023.

Principalele amenințări în anul 2023 sunt incertitudinea pieței, imposibilitatea de a bugeta costurile legate de combustibil, inflația, care va afecta consumul. Recâștigarea încrederii populației în consum o să fie o provocare, în anul 2023.

Pentru noi, oportunitățile sunt legate, în 2023, de industria spectacolelor și a concertelor.

Având în vedere faptul că, începând din 2022, această industrie a început să își revină, la rândul nostru am reușit să reactivăm acești clienți. Ne punem mari speranțe și considerăm că activitatea în acest domeniu va crește semnificativ, în 2023.

De asemenea, una dintre cele mai importante ținte pentru noi este dezvoltarea biroului din Portugalia. O perioadă de timp, am considerat că nu a fost o prioritate, dar, începând cu sfârșitul anului 2022, ne-am concentrat pe ridicarea biroului din Portugalia, în strânsă legătură cu aducerea în companie a unui coleg cu foarte mare experiență în toate tipurile de transport, dar în special în transportul expres.

Pentru anul 2023, am comandat, deja, 130 de mașini noi, 70% dintre ele având scopul de a înlocui o parte din flotă, iar 30% reprezentând un plus la flota existentă.”

Dan Grigorescu, director general EFE IMPEX 72

2023 a început ușor sub așteptări

„2022 a fost un an dificil, prin prisma oscilațiilor mari ale tarifului combustibilului. Clienții au reacționat cu întârziere sau insuficient, la aceste modificări majore ale acestuia. În plus, mulți transportatori au tras camioanele pe dreapta, în speranța că tariful la motorină se va stabiliza la un nivel, astfel încât tarifele de transport să fie corecte. Anul 2023 a început ușor sub așteptări. Este cunoscut faptul că, în lunile ianuarie-februarie și, parțial, martie, sesizăm un recul în ceea ce privește volumul de marfă, dar observăm că, în prezent, volumele și tarifele nu sunt cele așteptate. Sperăm ca 2023 să ne aducă o stabilitate mai mare a tarifului la combustibili și asigurări, iar volumele să fie mai mari decât cele de anul trecut. În 2023, ne vom confrunta cu aceleași probleme în ceea ce privește personalul (șoferi, lucrători în depozite etc.).

Considerăm că principalele amenințări, în acest an, sunt următoarele: fluctuația tarifului motorinei, lipsa de personal și scăderea consumului din cauza creșterii tarifelor la utilități, ceea ce poate influența volumul de mărfuri.

Oportunitățile ar putea fi dezvoltarea segmentului de transport extern și deschiderea unui mic depozit.

Am dori, de asemenea, să investim într-un sediu mai modern, în dezvoltarea în ceea ce privește segmentul IT și în reducerea amprentei de carbon rezultat în urma activității de transport.

Nu putem anticipa cum va fi acest an, pentru noi. În transport, mereu sunt perioade bune sau mai puțin bune, dar cât timp ești serios și încerci să îți respecți partenerul, indiferent că este client sau transportator, mereu vei ieși cu capul sus, la lumină!”

Gavril Mircean, general manager Logistic E van Wijk

Ne așteptăm ca volumele să fie mai mici decât în 2022

„Ne așteptăm la un an 2023 cu o volatilitate mai mare decât 2022 și, cu siguranță, mai provocator. Estimăm că volumele pentru 2023 vor fi mai mici decât în 2022. Ca an, 2022 a fost provocator, mai ales prin prisma a ceea ce a urmat după invazia Ucrainei. Faptul că am avut parteneri, nu doar clienți, ne-a ajutat foarte mult, în 2022.

Principalele amenințări țin de volatilitatea accentuată, scăderea producției și a consumului, care, cu siguranță, vor impacta anul acesta, ca rezultate.

Dar amenințările vin întotdeauna la pachet cu oportunitățile. Trebuie doar să vrem să le vedem și să le putem pune în aplicare.

Ca în fiecare an, avem în vedere investiții. Am crescut, în București, spațiul destinat serviciilor logistice cu încă 4.000 mp.

Pentru Cluj, avem în vedere creșterea volumului mărfurilor depozitate cu încă 6.000 de paleți, prin construcția unui nou depozit, precum și achiziția unui lot de 25 camioane.

De asemenea, ne pregătim pentru schimbarea, în 2024, a sistemelor ERP și TMS.

Cu siguranță, 2023 va fi un an provocator, având în vedere investițiile enumerate, care se vor suprapune cu pregătirea/alegerea implementării ERP și TMS, dar, având în vedere maturitatea, experiența și dedicarea echipei, suntem convinși că o să reușim să depășim aceste provocări.”

Cornel Morcov, chief commercial officer FAN Courier

Pe piața din România, intră noi retaileri internaționali

„FAN Courier a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 225 de milioane de euro, într-o piață dominată de provocări și incertitudini. A fost un an greu, cu presiune pe costuri, un an în care e-commerce-ul și-a încetinit creșterea. În ciuda acestui context, pentru 2023, previzionăm o creștere de 10-15% față de 2022. În acest moment, vedem anul în curs ca fiind mai așezat, cu mai multă predictibilitate.

Principalele amenințări decurg din evenimentele importante ale ultimului an. Războiul din Ucraina continuă să provoace îngrijorare, pe de o parte din perspectiva conflictului în sine, iar pe de o alta din cauza efectelor pe care le generează, în economia globală. Creșterea prețurilor la combustibil și energie electrică este un efect al conflictului și al crizei energetice provocate de conflict. Nivelul fără precedent la care a ajuns inflația în România și Europa, în 2022, reprezintă o consecință a conflictului ruso-ucrainean și creează un efect de bulgăre de zăpadă asupra economiei. Sincopele apărute în lanțurile de aprovizionare au, de asemenea, influență negativă asupra economiei. Spre exemplu, în industria auto, s-au creat liste de așteptare pentru vehicule, ceea ce impactează negativ activitatea a numeroase industrii, inclusiv cea de curierat.

Admiterea României în Spațiul Schengen ar fi o decizie extraordinară, pentru piața de curierat și pentru transporturi.

Suntem interesați și de alte piețe externe.

Suntem atenți la oportunități de extindere, pentru a oferi clienților din Europa Centrală și de Vest acces la piața din România și invers. Totodată, pentru că retailul s-a mutat, în mare parte, în online, e-commerce-ul rămâne, și în 2023, o oportunitate de dezvoltare, pentru că vorbim de o piață care încă nu a atins potențialul maxim. Pe piața din România, intră noi retaileri internaționali, ceea ce va reprezenta încă un impuls pentru e-commerce și curierat. Piața din Republica Moldova rămâne în topul oportunităților de dezvoltare a companiei. Anul acesta, ne-am propus să dublăm numărul filialelor din Republica Moldova și să oferim clienților din țara vecină acces la serviciile noastre.

Continuăm investițiile planificate și începute în anii anteriori, dar începem și altele noi. Celor 31,5 milioane de euro investiți în 2022, li se vor adăuga alte 30 de milioane de euro, anul acesta. Cele mai importante proiecte pe care ne vom concentra, în 2023, sunt extinderea sediului central de la Ștefăneștii de Jos, continuarea dezvoltării rețelei de lockere, digitalizarea, precum și modernizarea mai multor hub-uri din țară.

2023 este un an special pentru compania noastră, deoarece marchează împlinirea a 25 de ani de existență. Anul acesta, ne concentrăm pe excelența operațională. Pentru aceasta, ne concentrăm pe investiții, vom continua procesele de digitalizare și automatizarea hub-urilor și dezvoltăm metodele alternative de livrare, unde am făcut pionierat și am inovat, venind în întâmpinarea nevoilor clienților, tot mai atenți la eficientizarea timpului. Rețeaua de lockere, investiție demarată anul trecut, va ajunge, în 2023, la 1.000 de unități. Rețeaua de puncte de pick-up & drop-off este, de asemenea, parte din promisiunea de excelență operațională.”

Dana Dumitru, managing partner Hermes Forwards

Vom naviga în ape tulburi

„Vom naviga în ape tulburi, din punctul meu de vedere. Prognozele au arătat, în mai multe rânduri, că economia mondială ar putea intra în recesiune, iar 2023 va aduce multe provocări. Un semnal pozitiv vine din partea Fondului Monetar Internațional, care a revizuit, la finalul luii ianuarie, în sens pozitiv, estimările de creștere economică globală, în 2023 și 2024, după ce, cu puțin timp în urmă, preconizase scăderi, mai ales în cazul Europei. Dar situația rămâne încordată, pe piață. Pentru că transportul este primul care resimte scăderea, noi, cei din acest domeniu, vom fi, probabil, cei care vor da alarma, în caz de recesiune. Deja ne confruntăm cu riscuri semnificative privind prețul energiei, al combustibilului și lipsa acută a șoferilor.

Dar fiecare criză vine cu oportunitățile ei. Evident, va fi valabil și acum. Trebuie doar să le identificăm.

Noi vom continua să investim în oameni. Echipa este punctul forte al Hermes Forwards. Suntem pregătiți să navigăm și în ape tulburi. Este motivul pentru care am bugetat creștere pentru 2023.”

Cătălin Putineanu, managing partner IB Cargo
Este posibil ca din primăvară să crească tarifele

„2023 va fi provocator, prin prisma perspectivelor economice nesigure anunțate. Sperăm într-o creștere a volumelor. Este posibil ca din primăvară să crească tarifele. Anul 2022 a fost imprevizibil, însă ne-a fost util, ne-a susținut îmbunătățirea și capacitatea de adaptare.
În privința amenințărilor, vedem un risc mai mare în zona de încasare/plăți din partea clienților.
Credem, însă, în îmbunătățire continuă și acest lucru va constitui o oportunitate și o prioritate și în acest an, în care ne vom focaliza energia în direcția dezvoltării soluțiilor existente, dar și spre diversificarea piețelor și serviciilor.
Vom investi în oameni și în proiecte de digitalizare și sustenabilitate. Împreună, aceste proiecte ne vor crește calitatea, componenta de inovație și agilitatea, atât în relația cu clienții, cât și în cea cu partenerii.
2023 va fi un an în care noi vom face ce știm mai bine. Ca și până acum, vom fi alături de clienți și furnizori, vom construi soluții inovatoare, vom fi foarte atenți și conectați la toate oportunitățile. Suntem o companie cu lanț scurt de decizie, astfel, ne mișcăm rapid, ne adaptăm rapid, construim și inovăm. Dispunem de toate premisele de a face din 2023 un an cel puțin la fel de bun ca cel precedent.

Luminița Dobrinoiu, business development manager ID Logistics

Ne propunem să ne concentrăm pe crearea unei rețele de transport, la nivel național

„Anul 2023 va fi un an plin de provocări, la fel ca și 2022, din cauza condițiilor economice, sociale și geopolitice, atât din țară, cât și din zona geografică din care facem parte. Pentru ID Logistics, anul 2022 a fost un an, atât de consolidare și îmbunătățire a operațiunilor existente, cât și de dezvoltare, pentru că am deschis o nouă verticală de business, în România, și anume cea de FMCG. În plus, am început implementarea unui sistem avansat de sortare pentru fluxul de cross-dock, în cadrul uneia dintre operațiunile noastre. Pentru partea de transport, am rămas în principal cu aceiași clienți, fiind constanți, pe acest segment. Ne propunem, însă, ca în 2023 să ne concentrăm pe crearea unei rețele de transport la nivel național, și nu numai pe transportul FTL și serviciile de Control Tower, pe care le oferim acum clienților noștri.

Amenințările pe care le-am identificat pentru anul acesta au legătură cu costurile de operare și vin din zona inflației, a costurilor ridicate cu energia și carburanții și a lipsei forței de muncă. La toate acestea, se adaugă și instabilitatea cauzată de către războiul din Ucraina.

Oportunitățile vin din optimizarea proceselor, dar ca inițiative comune cu clienții noștri. Datorită acestui lucru, clienții își doresc procese mai rapide, spații de depozitare cu suprafețe flexibile, costuri transparente cu operațiunile, stabilitatea echipelor din depozit etc., și doar companiile care au know-how și experiență pot să asigure toate aceste cerințe.

Rolul nostru de consultant este din ce în ce mai mult solicitat pentru a oferi soluții logistice viabile, de calitate, și nu doar orientate către «preț».

Pe lângă investiția majoră în sistemul automatizat de sortare, avem în plan investiții legate de inovații pentru clienți și cursuri de formare pentru oamenii noștri, pilonii principali ai dezvoltării IDL.

Va fi un an «interesant», dacă putem să spunem așa, cu multe operațiuni noi, însă avem o echipă puternică și dedicată, așa că nu are cum să fie decât încă un an de succes, pentru ID Logistics, în România.”

Ion Lazăr, director general International Lazăr Company

Am continuat să investim

„2022 a fost un an bun pentru noi, în ciuda provocărilor generate de războiul din Ucraina și de instabilitatea foarte accentuată din zona energiei și a carburantului. Am avut o cifră de afaceri cu 20% mai mare decât în 2021, pe segmentul de transport, care reflectă inclusiv majorarea tarifelor în relație cu clienții noștri, pe fondul creșterii costurilor. După ce am tras linie, pot spune că 2022 a fost mai bun decât anii precedenți, când ne-am confruntat cu problemele generate de pandemie. Veniturile, în valoare de peste 49 de milioane de euro, reflectă atât rezultatele obținute în zona noastră clasică de activitate (transportul), dar și în celelalte zone în care activează grupul.

Am continuat să construim spații industriale.

După ce, în 2021, am livrat 23.000 mp construiți (reprezentând 3 module, destinate clientului nostru principal pe zona de închiriere), anul trecut am lucrat la alte două module, având o suprafață de 15.000 mp, ultimul fiind pus la dispoziția beneficiarului în martie 2023. Investiția s-a ridicat la 26 de milioane de euro, reprezentând fonduri proprii și credite bancare. De asemenea, am preluat un spațiu industrial de 27.000 mp, foarte bine amplasat în zona Piteștiului, pentru care suntem în discuții cu mai mulți clienți.

Am continuat să investim, în paralel, în zona de exploatare a agregatelor minerale (unde, pentru 2023, avem oportunități noi), pentru ca, în zona de transport, să preferăm, pentru moment, achiziția de camioane rulate.

De altfel, prin abordarea mai multor zone de activitate, reușim să menținem stabilitatea în interiorul grupului, în ciuda problemelor care se manifestă la nivelul economiei naționale și europene.

Vom continua să fructificăm oportunitățile pe care le vom identifica și în cursul acestui an, pe care îl dorim cel puțin la fel de bun ca 2022, din punctul de vedere al rezultatelor.”

Ilie Ilea

Ilie Ilea, director general Marvicon

Credem că, din trimestrul al doilea, va fi ceva mai bine

„Cred ca anul 2023 va fi puțin peste 2022, ca volume sau cifră de afaceri. Deocamdată a început cu volume și cu prețuri mici pe cursele spot, dar credem că, din trimestrul al doilea, va fi ceva mai bine. Noi am avut, în 2022, o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 23% față de 2021. Profitul cred că va fi undeva la nivelul anului 2021. Încă nu avem datele finale.

Referindu-mă la amenințări, pot spune că am observat că, din cauza volumelor în scădere și a crizei actuale, unele companii mari (producători, case mari de expediții) au început să pună în tendere tarife mici ca target. Iar acest lucru ne va face munca puțin mai grea, la negocierile viitoare.

Dar, fiind o companie bine organizată și sănătoasă, din punct de vedere financiar, vom putea oferi în continuare servicii de înaltă calitate, fără a fi afectați de criza din jurul nostru.

Pe lângă înlocuirea a 50 de camioane cu altele noi, în funcție de evoluția pieței, vom mai crește flota cu câteva camioane.

În opinia mea, 2023 va fi pentru noi puțin mai bun decât a fost 2022.”

Tomasz Niezwicki, CEE Region director Raben Group

Considerăm România ca un punct forte, iar planurile pentru 2023 sunt ambițioase

„Anul 2022 a fost, din motive evidente, un an foarte dificil pentru probabil toate economiile din Europa, inclusiv pentru România. În 2023, operațiunile vor continua în condiții de incertitudine, eventual inflație încă galopantă. Cu toate acestea, la Raben, ne asumăm un an de dezvoltare stabilă a companiei, în România.

Fără surprize, inflația care afectează atât consumul, cât și producția este probabil să joace un rol important. Crucială este piața muncii, pe care o percep ca pe o mare provocare pentru angajatori, inclusiv pentru industria TSL, în acest context.

Pe de altă parte, România, ca hub pentru Europa, reprezintă o oportunitate considerabilă pe termen lung. Raben Group consideră România ca un punct forte, iar planurile pentru 2023 sunt ambițioase. Investim în infrastructura rețelei, gateway-uri europene, și tot ceea ce am făcut în ultimii câțiva ani deschide noi oportunități pentru clienții din România.

Investim continuu într-o rețea mai puternică, iar 2023 nu va fi o excepție. În România, suntem avansați cu planuri de dezvoltare ambițioase.

2023 va fi provocator, dar de succes. Oamenii potriviți din echipă mă fac să cred că va fi un an de dezvoltare vizibilă, pentru Raben Logistics Romania.”

Corina Elena Melenciuc, International Road Transport Division manager Rhenus Logistics

Vom menține și consolida rezultatele din 2022

„În momentul în care am construit bugetul pentru 2023, am încercat să fim echilibrați și prudenți, fără însă a fi demotivați de predicțiile sumbre, care anunțau o criză economică fără precedent. Pe scurt, ne-am dorit ca, în 2023, să menținem cel puțin nivelul anului trecut, care, în cazul Rhenus Logistics Romania, a fost extrem de bun.

Între principalele amenințări, aș trece lipsa de predictibilitate, care reprezintă, din punctul nostru de vedere, factorul predominant care a destabilizat, în ultima perioadă, întregul lanț logistic.

Dar, în 2022, am transformat o amenințare din piață (lipsa capacității de transport) într-o oportunitate. Clienții de transport s-au concentrat mai mult pe identificarea de resurse și mai puțin pe costuri, diferențele de câteva zeci de euro nemaiconstituind un factor decisiv în negocieri. Am avut, astfel, ocazia să creștem portofoliul de clienți, iar 2023 este anul în care ne propunem să stabilizăm aceste noi parteneriate, pentru că parteneriatul este unul din principiile de business, la nivel de grup.

Oamenii sunt asseturile de bază ale Rhenus Logistics Romania, iar investițiile în ei merg în două direcții. Pe de o parte, creșterea calității mediului de lucru și programe de dezvoltare pentru angajații actuali, iar, pe de alta, atragerea de noi talente.

Suntem o companie care mizează pe capacitatea de adaptabilitate în fața neprevăzutului și a multiplelor provocări zilnice. Investițiile în dezvoltarea resursei umane și implementarea de soluții noi IT, o strategie de comunicare eficientă cu partenerii (clienți și furnizori), precum și accesul rapid la informații economice, legislative și logistice, vor fi atuurile noastre în noul an; așa cum am menționat deja, intenția este să menținem și să consolidăm rezultatele de anul trecut. Obiectivul final, ca întotdeauna, este creșterea sustenabilă.”

Claudiu Apostol, director general Tramar

Furnizorii de transport onești vor avea șoferi, volume și planuri de dezvoltare

„Anul 2022 a fost, pentru Tramar, un an de consolidare a parteneriatelor, dar și un an în care am crescut cu 25%. Am reușit să ne menținem și, chiar, să creștem, să diversificăm portofoliul de clienți. Un motiv a fost acela că am răspuns onest, rezonabil și argumentat, în cazul creșterilor de prețuri la combustibil. Astfel, am putut oferi clienților și partenerilor noștri stabilitate, punându-le la dispoziție soluții, indiferent de condițiile de piață, predictibilitate, pentru că le-am garantat capacități de încărcare în fiecare zi/săptămână/lună, și, nu în ultimul rând, onestitate, pentru că răspunsul nostru la creșterea combustibilului a fost unul echitabil, transferând onest doar diferența de preț raportată la ponderea combustibilului, în costurile noastre.

În comparație cu 2022, 2023 va fi, în opinia mea, anul în care clienții vor începe o selecție foarte riguroasă a furnizorilor, preferând calitatea și predictibilitatea, în locul prețului, asta pentru că «vor avea timp», din cauza încetinirii economice, dar și pentru că, în ultimii 2 ani, s-a confirmat faptul că prețul nu a fost o problemă majoră, ci lipsa de capacități de transport. Cred că, în 2023, furnizorii de transport onești vor avea șoferi, volume și planuri de dezvoltare.

Personal, sunt optimist și amenințări mai mari decât cele prin care deja am trecut în anii precedenți (2008-2010; 2020-2022) nu cred că vor fi. Nu vreau să intru în corul «bocitoarelor» privind lipsa șoferilor, a comenzilor, a prețurilor.

Cred, cu convingere, că o companie «doarme exact așa cum își așterne».

Totuși, putem privi prețul de achiziție al camioanelor ca pe o amenințare pentru dezvoltarea companiilor de transport.

A crescut nejustificat de mult și este foarte greu de amortizat, pe o piață de transport în plină revoluție (diesel versus electric). Mai mult decât atât, deși prețul materiilor prime a scăzut, prețul camioanelor este în continuă creștere.

În opinia mea, oportunitățile în transport vin din linii de grupaje, din transportul domestic și din distribuție, Tramar fiind și membru în Pall-Ex Romania.

Avem în buget investiții în mașini de distribuție (3,5, 7,5 și 12 t) și în echipamente pentru manipulat.

Ne-am propus, pentru anul 2023, o creștere de minimum 10% și dezvoltarea serviciilor conexe activității de transport, respectiv serviciile logistice (depozitare, manipulare, picking) și distribuție.”

Ionuț Podeanu, manager general Transcom

Toate dezechilibrele economice adunate în ultimii 2 ani vor fi decontate în 2023

„Anul 2022 a fost plin de provocări. La început, eram optimiști că am trecut peste pandemie și lucrurile ar fi trebuit să revină la normal, însă a venit războiul de la granița cu România. Au urmat creșterea inflației și criza energetică. Iar toate acestea au dus la majorarea costurilor din mai multe sectoare (combustibil, asigurări, salarizare etc.), ceea ce a generat un cost/km mai mare cu aproximativ 25% față de anul precedent.

Suntem rezervați în ceea ce privește anul 2023, deoarece, după prima lună, se simte o scădere a volumelor de marfă. Ținând cont de costurile/km actuale, versus tarifele actuale, cred că pășim pe un «făgaș de gheață subțire» și companiile vor evolua la limita supraviețuirii.

Consider că este important ca, în anul 2023, să fim atenți la investiții și la cash-flow.

Una dintre principalele amenințări este inflația, care a ajuns la praguri record. Toate dezechilibrele economice adunate în ultimii 2 ani vor fi decontate în 2023.

Pe de altă parte, aceste vremuri instabile economic vor da șansa unor noi parteneriate. Sunt companii mari care au nevoie de transportatori serioși și noi vom răspunde cererilor acestora.

În acest an, vrem să finalizăm proiectul, pe care l-am început în 2022, de schimbare a flotei auto, și vom pune în producție 20 de camioane noi, care vor înlocui vehiculele vechi din parc.

Pentru anul 2023, ne-am propus să consolidăm contractele pe care le avem în derulare cu clienții serioși, să adaptăm business-ul la realitățile economice actuale și să dezvoltăm noi parteneriate cu companii solide și de încredere.”

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.