E van Wijk Logistics, povestea care continuă cu succes, de 30 de ani, în România

Anul 2022 este un an plin de semnificație pentru noi, un an care atestă continuitatea business-ului din România, de la o generație la alta, timp de 30 de ani. Nu a fost un drum drept, au fost multe suișuri și coborâșuri, dar fiecare kilometru pe care l-am parcurs ne-a condus mai aproape de ceea ce suntem astăzi: un furnizor de încredere, o companie sustenabilă, care oferă siguranță angajaților, are grijă de comunitatea din care face parte, foarte atentă cu mediul, o companie care furnizează servicii de înaltă calitate clienților și partenerilor acestora.

Anul acesta, în 29 iulie, aniversăm 30 de ani de la începerea activității companiei pe piața din România. Au fost trei decenii pline de succese și provocări, 30 de ani în care ne-am atins obiectivele și am construit relații pe termen lung, cu colegii și clienții noștri.

30 de ani este o vârstă frumoasă, care spune multe despre un business. Spiritul antreprenorial, modul de a face lucrurile „altfel”, pasiunea, unitatea internă, dar și coeziunea la nivel de grup au contribuit la acest succes.

Totul a început cu pasiune

Începutul a fost dificil, mai ales în contextul economic în care se afla România, la începutul anilor ’90. Privind în urmă, la istoria noastră, vedem, în primul rând, pasiune – elementul de bază în tot ceea ce facem. Dacă ești pasionat de ceea ce faci, niciun obstacol nu reprezintă o barieră între tine și obiectivul tău, din contră, reprezintă o oportunitate de a te autodepăși.

Povestea a început cu venirea domnului Ad van Wijk în România, cu ajutoare umanitare destinate zonelor puternic afectate de situația economică a țării, la momentul respectiv. În acele împrejurări, a apărut oportunitatea de a-i cunoaște pe ceilalți asociați români și așa a început totul.

International Transport E van Wijk, ulterior Logistic E van Wijk, a fost înființată în 1992, într-o perioadă foarte dificilă. În primele luni, accentul a fost pus pe transportul național, urmând ca, ulterior, să se dezvolte activitatea de transport internațional, cu 2 camioane, 2 șoferi și acționarii companiei.

În toți acești ani, compania a rămas orientată înspre oameni, fiind implicată în numeroase proiecte, care au ca scop sprijinirea persoanelor provenite din medii sociale defavorizate. Am reușit să oferim o mână de ajutor celor care au avut nevoie, indiferent unde ne-am aflat, ce țară am traversat sau încotro ne-am îndreptat. Umanitatea se află în ADN-ul acestui business, de 30 de ani.

Ce ne-au învățat cele trei decenii trecute?

Timpul ne-a învățat să ne menținem echilibrul, într-o piață atât de imprevizibilă. În cei 30 de ani de activitate, am crescut ca business, ca echipă, am dezvoltat portofoliul de servicii oferite, am mărit numărul de camioane din flotă și capacitatea de depozitare.

Încă de la început, compania și-a dorit să facă lucrurile „altfel”. Suntem mândri de realizările noastre, de întreaga noastră echipă, de fiecare client care ne-a trecut pragul și care a rămas alături de noi, în tot acest timp.

În cele trei decenii de activitate, ne-am îmbunătățit constant serviciile de transport rutier de marfă și pe cele logistice, având la bază vasta noastră experiență, cerințele pieței și feedback-ul clienților noștri. Ne dorim ca, mai presus de toate, să dezvoltăm relații apropiate cu clienții și partenerii noștri, fiindcă, indiferent de domeniul în care activează o companie, tot ceea ce facem este cu și pentru oameni.

Avem o flotă reprezentativă, care ne spune povestea pe drum, în orice moment. Investim constant în ea, fiind conștienți de amprenta activității noastre asupra mediului. Am mărit flota pe care am avut-o la începutul poveștii, ajungând la peste 350 de camioane, la nivel de grup, cu care parcurgem peste 33,5 milioane de kilometri anual.

De la capacități de depozitare reduse la început, am ajuns să furnizăm servicii logistice în depozite care au o suprafață de peste 54.000 mp, din care 10.000 mp dispun de opțiuni de temperatură controlată. Oferim clienților noștri soluții logistice integrate și personalizate, în funcție de solicitările acestora, inclusiv servicii de depozitare, transport în regim de grupaj, distribuție (inter)națională și servicii vamale. Grupul E van Wijk are 800 de angajați entuziaști, care generează o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro anual.

Perspective economice globale

Pandemia de COVID-19 a produs un șoc economic global, cauzând recesiuni în multe țări. După acest declin al economiei globale și în pofida reluării lockdown-urilor, în unele părți ale lumii, se preconizează că economia globală o să își revină, în următorii ani. Datorită activităților suplimentare de depozitare asociate comerțului electronic, furnizorii de servicii logistice cunosc, deja, o creștere peste media normală.

În ceea ce privește business-ul nostru, există câteva tendințe macro, care au avut un impact important asupra activității noastre logistice. Dintre acestea, amintim:

  • Presiunea asupra sectorului logistic: forța de muncă deficitară, congestionarea, reducerea emisiilor de CO2, creșterea volumelor de transport și modificarea legislativă cu privire la pachetul de mobilitate.
  • Creșterea nivelului de profesionalism privind logistica țărilor (est) europene.
  • Schimbarea gateway-urilor: creșterea ofertei de bunuri din China schimbă jocul privind modul în care Europa de Vest este aprovizionată cu mărfuri. Contextul geopolitic actual, a dus la apariția de noi coridoare și porți de acces pentru schimburile de mărfuri.

Aceste tendințe, precum și presiunea continuă asupra prețului combustibilului, a materiilor prime și produselor alimentare, fac o companie ca a noastră să își optimizeze modul în care gestionează fluxurile și resursele.

Un viitor promițător

Anul 2022 este unul plin de incertitudini și provocări. La începutul anului, perspectivele economice erau încurajatoare, iar lucrurile au început să își revină, în urma perioadei pandemice pe care am traversat-o. Totuși, contextul geopolitic actual din Europa are implicații economice importante, unele fiind vizibile, în acest moment. Consecințele creșterii inflației și a costurilor privind resursele sunt câteva din urmările resimțite, deja, de toată lumea.

Fiind o companie sustenabilă și parte a unui grup internațional, suntem încrezători că, oricât de multe obstacole vor apărea pe drum, avem susținerea necesară, echipa profesionistă, experiența vastă și cunoștințele necesare depășirii oricăror dificultăți.

Livrăm: siguranță, încredere și loialitate. As Promised!

Se spune că „în istorie, vedem trecutul, prezentul și viitorul”. Pentru că povestea E van Wijk în România a început frumos, iar timpul arată o evoluție continuă, viitorul este unul promițător. Avem o viziune sustenabilă, pe termen lung, care să ne ajute să ne atingem obiectivele, în următorii ani.

Actualul CEO al grupului, Ewout van Wijk, reprezentând cea de-a treia generație a familiei van Wijk, împreună cu Paul Mureșan, reprezentând cea de-a doua generație a familiei Mureșan, acționează pentru a elimina decalajul dintre nevoile actuale și provocările viitoare.

Ewout van Wijk: „Faptul că familiile noastre lucrează împreună deja de 30 de ani este excepțional. Principiile și valorile noastre comune ne-au ținut întotdeauna împreună și au făcut posibilă succesiunea de la o generație la alta. Împreună, am definit o strategie clară pentru viitor, care se concentrează pe succesul clienților și pe dezvoltarea angajaților noștri. Vom păstra spiritul antreprenorial sustenabil pe care l-am moștenit de la părinții noștri, fiindcă ne dorim să conducem compania în aceeași manieră în care au făcut-o ei. Împreună, vom pune în practică strategia pe următorii ani. Facem totul în conformitate cu sloganul nostru: As Promised”.

Paul Mureșan: „Sunt mândru că am preluat de la tatăl meu, Mircea Mureșan, atribuțiile și responsabilitățile de acționar al companiilor E van Wijk din România. Trebuie să fim pregătiți să facem față unei lumi diferite, să înțelegem dinamica viitoare a business-ului, să creăm obiective pe termen scurt, pentru a le susține pe cele pe termen lung. Împreună cu partenerul meu, Ewout, acordăm o atenție deosebită oamenilor din companiile noastre, încercăm să găsim echilibrul potrivit, să motivăm și să ghidăm echipa, în următorii ani.”

Fiind un business de familie, vrem să asigurăm continuitatea afacerii noastre pe termen cât mai lung. Astfel, ne concentrăm atenția spre creșterea anuală considerabilă, autonomă și prin achiziții. Pentru a ne minimaliza dependențele, ne propunem să ne dezvoltăm portofoliul de clienți, să ne extindem în mai multe regiuni geografice, să creștem numărul industriilor pe care le deservim, precum și a furnizorilor de logistică (charter).

Facem demersuri privind reducerea emisiilor de CO2, fiindcă ne dorim să ne alăturăm companiilor din Europa care au reușit să reducă emisiile din activitățile logistică și transport cu peste 20%, în decurs de 5 ani.

Investim în educație și în creșterea talentelor, pentru că ne dorim să le oferim oamenilor oportunități de creștere în carieră. Facem pași tot mai mari spre automatizarea și simplificarea proceselor folosite de clienții noștri în utilizarea serviciilor logistice.

Tehnologiile IT, precum Operations Control Tower, sunt necesare, pentru că ne ajută să avem o imagine de ansamblu asupra întregii rețele, să optimizăm distribuția și utilizarea activelor. Ne permit, totodată, să optimizăm fiecare regiune, separat, prin hub-ul său local.

Densificarea rețelei contribuie, de asemenea, la utilizarea unor forme de transport mai sustenabile.

Obiectivele noastre viitoare vizează, în mod direct, aportul nostru la succesul clienților, asigurarea bunăstării pe termen lung a angajaților și comunității, dar și măsuri suplimentare pentru un mediu mai curat.

E van Wijk, de 30 de ani, pe drum, alături de tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.