M-aș feri de cuvântul „criză”, cel puțin pentru moment… Dar, după un an 2022 atât de spornic pentru industria de transport, diminuarea volumelor, alături de costurile crescute, fac ca 2023 să fie unul special… în mod negativ.
Ciclicitatea în transporturi pare să aibă o dinamică mai pronunțată față de alte sectoare economice.
Acum, aparent, suntem într-o perioadă de „platou”, la volume destul de mici, și întrebarea este cum vor evolua lucrurile în următoarele luni.
Unii sunt suficient de îngrijorați pentru a demara procedurile de vânzare a firmei. Pe de altă parte, alții sunt în plin proces de dezvoltare a flotei, achiziționând noi camioane.
Nimeni nu știe cu precizie ce se va întâmpla, însă… Când o nouă etapă de creștere economică susținută va începe, vor funcționa lucrurile la fel?
Indiferent că vorbim despre mediu, digitalizare, electrificare… industria se schimbă, clienții își modifică comportamentul și, implicit, piața de transport și logistică va trebui să facă față noilor provocări.
Această perioadă pare potrivită pentru un fel de relaxare – este vară, nu este de lucru nici pe departe atât de mult cât era de așteptat, piața muncii este ceva mai relaxată… pe principiul „așteptăm și vedem după”.
Nu toată lumea face asta!
Este impresionant să constați că firme care deja stau foarte bine la capitolul IT pregătesc implementări de noi soluții, care să le asigure o și mai bună acuratețe a informațiilor. Nu pentru că le lipsește, astăzi, ceva, ci pentru că vor să fie pregătiți pentru viitor și vor să le ofere angajaților cele mai bune instrumente posibile pentru maximizarea productivității… dar și pentru a reduce timpul petrecut la birou. Și asta este îngrijorător!
O altă firmă a demarat un studiu intern pentru identificarea punctelor forte care asigură loialitatea angajaților și ameliorarea aspectelor negative. Este una dintre firmele care are puține probleme cu angajații, chiar și în perioadele cele mai „fierbinți”. Compania vrea să rămână în topul preferințelor angajaților și pe viitor. Și asta este îngrijorător!
Sunt și firme care investesc în soluții și parteneriate care să le permită să comunice cu acuratețe emisiile ce rezultă din transporturi. Protecția mediului reprezintă o provocare, care, foarte curând, va produce efecte notabile pe piață și aceste firme anticipează nevoile clienților, pentru a-și putea securiza activitatea pe cele mai râvnite segmente de transport. Și asta este îngrijorător!
Un transportator (tot din România) a început (tot în această perioadă) colaborarea cu un start-up care promite că, prin sistemul său montat pe camioane și un soft ce studiază traseele cu o acuratețe fără precedent, poate reduce consumul de carburant… cu mult. Primele teste practice au arătat că, pe un traseu unde cei mai buni șoferi ai companiei reușesc un consum mediu de peste 25 l/100 km, cu noul sistem se ajunge la sub 20 l/100 km, pentru toți șoferii. Și asta este îngrijorător!
Creșterea economică va veni, mai devreme sau mai târziu. Îngrijorător este cât de mult se vor schimba modelele de afaceri, atunci când acest lucru se va întâmpla.
Este un moment bun să ne gândim la viitor… și să acceptăm faptul că întâi va fi mai rău (prin efortul investițiilor necesare, prin presiunea pusă pe angajați care trebuie să lucreze cu instrumente noi, prin reproiectarea modului de lucru), pentru ca apoi să fie mai bine.
Și aș mai aprecia ceva: astăzi, cei care vor să își vândă afacerea au ce vinde, iar cei care vor să dezvolte au numeroase direcții pe care pot face acest lucru.
Nu-i rău, dacă ne gândim la cum arătau lucrurile doar cu 10-15 ani în urmă.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!