MAN: Truck Innovation Award 2024. Adjudecat!

Proiectele de cercetare și dezvoltare ale MAN Truck & Bus, ANITA și ATLAS-L4, au fost onorate cu prestigiosul premiu pentru viitor din partea juriului International Truck of the Year.

Producătorul de vehicule comerciale MAN Truck & Bus a fost onorat pentru proiectele sale de cercetare și dezvoltare în domeniul condusului autonom – ANITA și ATLAS-L4. Gianenrico Griffini, președintele juriului, a subliniat „caracteristicile avansate ale ambelor proiecte, contribuția la automatizarea transportului hub-to-hub și intermodal, precum și cooperarea fructuoasă între MAN Truck & Bus, furnizorii de logistică, furnizorii de componente, instituțiile de cercetare și operatorii de infrastructură publică” ca fiind esențiale pentru acordarea premiului Truck Innovation Award 2024 proiectelor MAN ANITA și ATLAS-L4 pentru condus autonom.

Dr. Frederik Zohm, membru C.A. Cercetare și Dezvoltare MAN Truck & Bus: „Premiul nu este doar o mare onoare pentru ANITA și ATLAS-L4 și partenerii implicați, ci este și o recunoaștere a realizărilor tuturor colegilor noștri de la MAN, care au susținut conducerea automatizată, cu multă experiență și pasiune, de mulți ani. Împreună cu digitalizarea și unitățile de propulsie fără emisii de CO2, aceasta reprezintă a treia piatră de temelie în tranziția către transportul viitorului, prietenos cu mediul, sigur, eficient și inteligent conectat. Începând cu 2030, ne dorim să oferim camioane autonome produse în masă, pentru transportul pe rute definite între centrele logistice.”

Miza pe vehicule autonome

Camioanele autonome sunt utile pentru transportul pe autostrăzi, între centrele logistice (hub-to-hub), sporind siguranța, prin contribuția la evitarea coliziunilor din spate cauzate de oboseală. Acestea sunt întotdeauna eficiente din punct de vedere energetic și stabilizează fluxul logistic, datorită independenței lor față de pauzele individuale de la conducere. Totodată, pot contribui la ameliorarea lipsei de șoferi, eliberându-i pe aceștia pentru sarcini de transport mai variate și atractive.

ATLAS-L4: conducere autonomă pe autostradă

„Proiectul ATLAS-L4 , dezvoltăm conducerea autonomă pe autostradă, în mod specific pentru cazul de utilizare hub-to-hub. Utilizăm cadrul legislativ privind conducerea autonomă adoptat în Germania, în 2021, care permite, deja, utilizarea camioanelor fără șofer pe rute definite, cu supraveghere tehnică. Ne dorim să testăm un vehicul-prototip corespunzător, pe șosea până, la sfârșitul anului 2024”, a spus Sebastian Völl, manager de proiect pentru Conducere Autonomă MAN Truck & Bus. Încă din ianuarie 2022, MAN Truck & Bus, Knorr-Bremse, Leoni, Bosch, Fernride, BTC Embedded Systems, Fraunhofer AISEC, Universitatea Tehnică din München, Universitatea Tehnică din Braunschweig, TÜV SÜD, Autobahn GmbH și Institutul Würzburg de Științe ale Transportului (WIVW GmbH) lucrează împreună la proiectul de cercetare și dezvoltare „Transport automat între centrele de logistică de pe autostrăzi de Nivel 4” (ATLAS-L4), finanțat de Ministerul Federal German al Economiei și Protecției Mediului.

ANITA: conducere autonomă în centrul de containere

Împreună cu Deutsche Bahn, Universitatea de Științe Aplicate Fresenius și Götting KG, MAN a investigat integrarea camioanelor autonome în cadrul centrelor logistice prin proiectul de cercetare și dezvoltare „Inovație autonomă în operațiunile de terminal” (ANITA), finanțat tot de Ministerul Federal German al Economiei și Protecției Climei. MAN a dezvoltat un camion autodirijat, care manipulează autonom încărcarea containerelor, de la șosea, la calea ferată, cu ajutorul planificării digitale. După 6 luni de teste practice, desfășurate în colaborare cu partenerii, la depozitul de containere DB Intermodal Services și terminalul de containere DUSS din Ulm, la sfârșitul proiectului, în septembrie 2023, a devenit evident că acest camion autonom era cu până la 40% mai productiv decât vehiculele convenționale, arătând un mare potențial pentru a face transportul combinat rutier și feroviar mai eficient, previzibil și flexibil, din punct de vedere ecologic. „Lucrul special la ANITA a fost integrarea digitală completă a camionului autonom în procesul terminalului. Aceasta este o premisă generală pentru utilizarea camioanelor autonome în logistică”, spune Amelie Jacquemart-Purson, manager de proiect ANITA MAN Truck & Bus.

Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.