Metroul București. Garniturile de tren

Deși, o bună perioadă de vreme, în subteranul bucureștean a circulat un singur tip de metrou, în ultimii 20 de ani, „flota” Metrorex s-a diversificat, „trenul galben fără cai” căpătând alte culori și alt aspect.

Din 2014, parcul de material rulant de călători al metroului este format din trei tipuri de trenuri: IVA Astra, Bombardier Movia 346 și trenuri de construcție spaniolă CAF (Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles). Numărul de vagoane aflate în inventarul Metrorex era de 546 (91 de trenuri de 6 vagoane), în 2015, iar evoluția sa din 1990 este prezentată în graficul realizat pe baza datelor INSSE. De menționat că nu toate vagoanele aflate în inventar sunt în parcul circulant.

Mentenanța parcului

Activitatea de mentenanță a fost externalizată către subsidiara din România a Alstom, pentru 15 ani, începând cu 1 iulie 2004. Contractul a fost renegociat, în 2011, pentru reducerea costurilor, și a expirat la sfârșitul anului 2019. Datorită unor modificări legislative, nu a fost organizată o nouă licitație, ci a fost negociată prelungirea contractului.

IVA Astra

Ramele de tren IVA Astra (Întreprinderea de Vagoane Arad, actualmente Astra Arad) sunt rame de concepție românească, livrate între 1978 și 1989. În total au fost produse 252 de rame, adică 504 vagoane. Ele au fost proiectate, inițial, pentru a funcționa doar câte o ramă, însă au funcționat și grupate în trenuri de câte 2 sau 3 rame (4, respectiv 6 vagoane).

Numărul lor actual exact nu este cunoscut, deoarece ele au fost trimise la depouri diferite, iar majoritatea au fost casate. Conform Metrorex, în decembrie 2014 mai existau 5 trenuri (15 rame/30 de vagoane) în exploatare, mai multe fiind păstrate în inventar. În anii ’90, au existat mai multe proiecte de modernizare a ramelor IVA. Unele dintre ele au avut modificări importante la partea tehnică, primind componente electrice sau boghiuri noi, precum și aer condiționat pentru cabina mecanicului.

Lucrările au fost făcute simultan de mai multe companii: Astra Arad, Faur și Electroputere Craiova. Dintr-un motiv necunoscut, deși ele au fost pregătite efectuând anumite probe, conducerea a abandonat acest proiect, cele 7 trenuri rămânând în conservare, în Depoul Berceni.

În anul 1995, conducerea metroului a decis să fie construite niște vagoane intermediare, fără post de conducere precum cele actuale, pentru a transforma ramele de 2 vagoane în rame de 3 vagoane. Cel puțin patru vagoane au fost construite de Astra Arad, însă, din motive tehnice și financiare, proiectul a fost abandonat, vagoanele fiind abandonate în triajul gării Arad.

În anul 2000, mai multe vagoane IVA au fost modernizate și dotate cu sistem ATO/ATP Dimetronic, special pentru M4. În anul 2008, Alstom, compania care se ocupă cu întreținerea trenurilor Metrorex, a modernizat un vagon al unei rame vechi. Deși, la partea tehnică, acesta nu a fost modernizat decât primind unele piese noi, acesta are modificări drastice la design.

Partea frontală exterioară a fost modificată și înlocuită cu o mască modernă, din plastic, iar la interior a primit scaune, geamuri și bare noi. Între 2011 și 2014, au fost modernizate 15 trenuri IVA, ca parte a contractului de mentenanță semnat cu Alstom. S-a acționat asupra elementelor electrice și pneumatice, dar nu și asupra aspectului.

Bombardier Movia 346

Trenurile model Bombardier MOVIA 346 au fost achiziționate în cadrul unui program desfășurat între 1999 și 2008, fiind introduse în circulație începând cu anul 2003. Au fost produse de Bombardier Transportation și asamblate în mare parte la Electroputere Craiova. În total, au fost achiziționate 44 de trenuri.

Există 2 serii de trenuri Bombardier. Trenurile ce poartă nume de flori, cu numere de la 001 la 018, reprezintă prima comandă a Metrorex și sunt cunoscute ca BM2 (Bucharest Metro 2). Aceste trenuri sunt utilizate pe M1 și M3. Trenurile ce poartă numele capitalelor europene, cu numere de la 101 la 126 și cunoscute ca BM21, sunt utilizate pe M1, M2 și M3. În buletinul AFER, pot fi găsite numerele de parc și numele trenurilor Bombardier din prima și a doua serie.

CAF

În urma unei licitații din 2011, Metrorex a comandat 16 trenuri produse de CAF, pentru o sumă de peste 97 de milioane de euro, trenuri care au fost puse în circulație începând cu iunie 2014. Contractul prevedea și opțiunea unei comenzi suplimentare de 8 trenuri, care a fost activată la sfârșitul lui 2014.

Trenurile au 114 m lungime, 3,2 m lățime și o capacitate de 1.200 de călători, asamblarea finală fiind făcută la Atelierele CFR Grivița. Punerea în funcțiune a noilor trenuri s-a făcut cu dificultate, sindicaliștii susținând că anumite peroane au trebuit „tăiate” pentru a asigura distanțele de securitate necesare. Compania a susținut că trenurile sunt conforme cu normele în vigoare la momentul respectiv, dar că în unele zone peroanele au fost construite cu toleranțe prea mari, existând riscul unor interferențe, în cazul unor mișcări ample ale trenurilor.

Prima serie de trenuri de tip CAF poartă numele unor râuri din România și au numere de la 301 la 316. Acestea sunt utilizate pe M2, fiind puse în funcțiune în semestrul II al anului 2014. Și a doua serie poartă numele unor râuri din România, având numere de la 317 la 324. Ele au fost livrate începând cu luna decembrie 2015 și au fost puse, gradual, în funcțiune până în iunie 2016. Modelul este cunoscut ca BM3.

Material rulant tehnologic

Pe lângă trenurile destinate transportului de călători, Metrorex deține și alte tipuri de material rulant folosit pentru mentenanța rețelei: 8 locomotive diesel-hidraulice, 5 drezine și 11 vagoane și utilaje de intervenție.

sursa/foto: wikipedia.com

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.