MINGEA ESTE ÎN TERENUL COMPANIILOR DE TRANSPORT. șoferii TINERI, o soluție REALĂ

Începutul de an a fost marcat de o reducere a nevoii de șoferi profesioniști, în contextul diminuării volumului de marfă. Din aprilie cererea de forță de muncă specializată a început să crească. Piața forței de muncă înregistrează fluctuații, care reprezintă adevărate barometre ale însăși pieței transporturilor. Despre semnale, dar și despre potențialele soluții ale crizei de șoferi, pe termen mediu și lung, am stat de vorbă cu Alexandru Cioc, co-fondator și director de operațiuni al companiei WSA Group.

Alexandru Cioc

ZIUA CARGO: La începutul anului, semnalele din partea transportatorilor erau că existau șoferi, în condițiile în care volumul de marfă transportată scăzuse. Se menține această tendință? Care este evoluția pieței?

Alexandru Cioc: Piața transporturilor, la nivel european, a cunoscut o contracție, în primele luni ale anului 2023, aspect care s-a resimțit și în piața muncii din domeniul transporturilor. Companiile au avut pe masă mai multe CV-uri ale unor șoferi în căutare de loc de muncă, ceea ce a dus, implicit, la o stabilizare a salariilor, după ce, în 2022, acestea crescuseră considerabil, iar trendul părea că s-ar putea menține. Abia în luna aprilie, am putut observa o revenire a cererii pentru șoferi profesioniști, semn că volumul de mărfuri transportate este, din nou, în creștere. Noi, la WSA, avem, în prezent, solicitări pentru șoferi specializați pentru transport container/intermodal, transport de mărfuri și lichide ADR, produse siderurgice, produse alimentare și lista poate continua.

Practic, punând sub lupă întreaga perioadă de început de 2023, putem spune că a avut loc o corecție atât în piața de transporturi, cât și în cererea aferentă de resursă umană.

S-au modificat metodele de recrutare a șoferilor? Care sunt cele mai importante?

Sigur, ne aflăm în mijlocul unei veritabile schimbări de paradigmă, când vine vorba de metodele de recrutare a șoferilor. Accesul la tehnologie a produs schimbări și în acest domeniu. Metodele de recrutare, acum, sunt aproape exclusiv online, foarte rar mai vedem în biroul nostru câte un șofer, la interviu față în față. Dacă, în urmă cu câțiva ani, veneau oamenii cu CV-urile în mână, în căutarea unui loc de muncă, acum, atât noi, cât și șoferii, ne bazăm tot mai mult rețelele social media și chiar și pe platformele de recrutare generaliste. După mai bine de 10 ani de experiență, suntem în punctul în care, din câteva replici online, putem aproxima cu foarte mare acuratețe competențele celor care aplică – sunt suficiente câteva întrebări și ne lămurim dacă persoana este potrivită. Dincolo de recrutare, punem foarte mult accent pe retenția angajaților, pe motivarea lor, pentru că un angajat mulțumit va aduce, la rândul lui și alți colegi către noi. Îmbinăm, în activitatea noastră, atât elementele de head hunting, cât și pe cele de consolidare a reputației noastre ca angajator, pentru că lucrăm foarte mult pe aspectele de employer branding.

În ce măsură s-au modificat cerințele șoferilor, la alegerea locului de muncă?

Dacă la întrebările anterioare am putut sublinia mai multe modificări, în timp, în sfera de recrutare, când vine vorba de cerințele șoferilor, nu am sesizat schimbări remarcabile. În general, șoferii își doresc un camion nou, ce oferă siguranță în timpul condusului, ergonomie a postului de lucru și, în rest, ceea ce cred că fiecare dintre noi ne dorim: să fim tratați cu respect, seriozitate, condiții de muncă bune și un salariu bun, calculat transparent și plătit la timp. Sunt, bineînțeles, și elemente nice-to-have, pe care și le doresc șoferii, care diferă de la caz la caz, așa că nu le putem încadra într-un trend. În general, căutăm să realizăm o mediere corectă, onestă, între necesitățile companiilor de transport, capacitățile lor de a oferi anumite beneficii și dorințele șoferilor.

Cât de des schimbă șoferii locul de muncă, în perioada aceasta? Care este durata medie de staționare la aceeași firmă?

Șoferii mai tineri sunt, poate, mai predispuși la a schimba mai ușor locul de muncă. Dacă află de o firmă care plătește mai bine decât actualul angajator, nu trece mult și vor face schimbarea. În general, acest tip de angajat își schimbă locul de munca în perioada sărbătorilor, Paște, Crăciun, sau a concediilor, iulie-august, când, odată cu întoarcerea acasă, își închide și colaborarea cu firma de transport. Vorbim de o tipologie care are contracte pe durate de aproximativ 3-4 luni, după care migrează către un alt angajator.

Dar există și o masă a șoferilor care preferă stabilitatea, care ajung să aibă colaborări de lungă durată cu companiile de transport și să rămână în același loc mai mulți ani de zile.

Ce considerați că ar trebui să fie făcut pentru rezolvarea pe termen mediu și lung a deficitului de șoferi? Cum vă implicați?

Noi vedem o soluție viabilă în atragerea unui număr tot mai mare de tineri șoferi, de nivel începător, iar aici mingea este în terenul companiilor de transport, care trebuie să arate flexibilitate și să accepte acești șoferi, aflați la început de drum. Angajamentul nostru rămâne neschimbat și când vine vorba de șoferii tineri – oferim consiliere în procesele de integrare, încurajăm formarea unor persoane care să asigure training și supraveghere, pentru ca, în doar câteva luni, acel șofer începător să capete experiență și, în același timp, să aprecieze eforturile depuse pe parcursul acestor procese.

Pe termen mediu și lung, se poate lua în considerare posibilitatea de angajare a personalului din afara comunității europene, dar aici trebuie ca legislativul să intervină, pentru că discutăm de un angajat extracomunitar ce călătorește pe teritoriul UE, iar condiționările sunt multiple, aproape de imposibil.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.