NU arunca chiștoace! Strada nu e scrumieră

O campanie împotriva aruncatului de chiștoace de la țigări pe geamul mașinii. Inițiatorii ei, doi tineri, Marian Rădună și Răzvan Bușulescu, prieteni de câțiva ani, timp în care au fost implicați în numeroase proiecte civice.

Campania „Nu arunca chiștoace. Strada nu e scrumieră” a fost demarată după ce ambii inițiatori au fost deranjați de acest prost obicei al participanților la trafic. După ce unul dintre ei nu a mai rezistat și i-a oferit scrumiera sa unui domn ce folosea strada drept propriul coș de gunoi, scuzându-se că nu a avut unde să arunce chiștocul rămas de la țigara fumată, cei doi au hotărât să se implice și să încerce să schimbe în bine lucrurile.

Astfel, chiar din acea seară s-au apucat să caute online scrumiere și să contureze proiectul campaniei. Și-au dat seama că au nevoie de ajutor și au apelat la alți prieteni pentru a-i sprijini cu logo-ul campaniei, grafica flyer-ului, textul, apoi a urmat primirea drept cadou a site-ului www.nuarunca.com. Pe 29 mai 2019, data când a fost lansat oficial proiectul, erau gata toate materialele imprimate, pregătite pentru a fi distribuite, precum și 200 de scrumiere speciale pentru autovehicule pe care a fost lipit logoul campaniei.

„Din acea zi, am trecut la treabă. Încercam să ne facem timp ca, în fiecare zi, să distribuim în trafic măcar câteva scrumiere și flyere. La câteva zile, ne întâlnim amândoi și facem acțiuni comune, ne alegem o intersecție aglomerată din București, iar, după programul de muncă, ne petrecem o oră-două în acea intersecție, împărțind scrumiere și alte materiale. Majoritatea reacțiilor de la oamenii abordați în trafic sunt pozitive. Mulți dintre ei ne spun că au aruncat chiștocul din obișnuință, își cer scuze și își iau angajamentul că nu vor mai arunca pe stradă în viitor. De aici, avem convingerea că există voință, însă lipsește informarea publică, educația cetățenilor și implicarea autorităților publice competente”, spune Marian Rădună.

Prevederi legislative

Inițiatorii proiectului civic au constatat, în urma discuțiilor avute cu oamenii cărora le-au împărțit flyere și scrumiere, că foarte multe persoane nu sunt la curent cu faptul că există prevederi în legislație care interzic și sancționează fapta de a arunca deșeuri pe spațiul public.

În acest sens, la nivelul Capitalei, cel puțin, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București 181/2017, fapta constând în „aruncarea biletelor de călătorie, resturilor de țigări sau hârtii și alte tipuri de deșeuri pe domeniul public” se sancționează cu amenda între 2.000 și 5.000 lei.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 102 pct. 23 din OUG 195/2002 – Codul rutier, aplicabile la nivel național, fapta constând în „aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule, după caz” constituie contravenție și se sancționează cu 9-20 puncte-amendă (adică o sumă cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei).

Responsabilizare colectivă

„Noi dorim responsabilizarea cetățenilor acestei țări, care trebuie să înțeleagă faptul că, pentru a trăi într-o țară curată și civilizată, este nevoie și de implicarea lor, iar schimbările mari nu se produc peste noapte, ci necesită multă muncă și voință din partea tuturor. În același timp, noi solicităm autorităților publice competente să exercite atribuțiile pe care le au în acest domeniu, precum și să responsabilizeze cetățenii cu privire la obligația de respectare a dispozițiilor legale privind păstrarea curățeniei în mediul în care trăim, inclusiv prin aplicarea amenzilor contravenționale” a spus Marian Rădună.

Inițiatorii acestui proiect civic nu s-au rezumat doar la puterile proprii, ci au găsit sprijin la Inspectoratul General al Poliției Române, care a reacționat pozitiv și s-a alăturat campaniei, pentru început, prin afișarea sloganului „Nu arunca chiștoace. Strada nu e scrumieră” pe panouri media atât în București, cât și în Cluj-Napoca.

De asemenea, flyer-ul campaniei a fost afișat în 5.000 de secții de poliție, la nivel național, urmând ca pe viitor Inspectoratul General al Poliției Române să se implice și în alte acțiuni de susținere ale campaniei. De menționat că ceea ce a însemnat costuri de producție și imprimare a colantelor nu s-a realizat din fondurile instituției publice, ci a fost o sponsorizare din partea companiei British American Tobacco România.

Mobilizarea continuă

A urmat o serie de acțiuni de strâns chiștoace, inițiate pe Facebook, acțiuni care au fost prezentate la posturile naționale de televiziune din România. Succesul acestora i-a făcut pe inițiatori să meargă mai departe, iar din ce în ce mai mulți parteneri au început să apară.

Pe lângă IGPR și BAT România, și FAN Courier a imprimat 2.000 de stickere cu mesajul campaniei, pe care le-a lipit pe tot atâtea mașini aparținând companiei. La fel au procedat și Altec Logistic, Cartrans, XPO Logistics, Dr. Reddy’s, FaceFood Romania etc.

Cei de la BAT România și-au continuat implicarea în proiect și au suportat producția a 6.000 de scrumiere de buzunar, dedicate campaniei, ce au fost deja distribuite către fumători, la diverse evenimente publice ce au avut loc.

Acțiunile au continuat la diverse evenimente, la mare, la munte, la festivaluri, crescând, astfel, publicul atins, care a recepționat pozitiv mesajul.

Doar o comunitate mare poate produce o schimbare, atât la nivelul mentalității colective, cât și la nivelul comportamentului oamenilor din comunitate. „Știm că suntem doar doi oameni, ajutați de câțiva prieteni, din când în când, dar noi credem în puterea fiecăruia dintre noi de a schimba ceva. Noi credem că merităm cu toții să trăim într-o țară mai curată și mai civilizată, așa încât îi invităm pe toți cei care simt la fel ca noi să nu rămână indiferenți,” spun Răzvan Bușuleanu și Marian Rădună.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.