Podul de la Brăila nu va fi deschis anul acesta

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu va fi deschis circulației, până la 31 decembrie, așa cum anunțase CNAIR, iar asocierea de constructori WeBuild (fosta Astaldi) – IHI Infrastructure a obținut la Curtea de Apel București o extensie de 193 de zile la execuția lucrărilor, plus despăgubiri de 29 de milioane de euro de la CNAIR „reprezentând pierderile și profitul nerealizat” de către constructor. Motivul: licitațiile pentru relocarea utilităților au fost lansate abia după semnarea contractului, iar unele au fost anulate și reluate, astfel că lucrările au pornit cu o întârziere de peste 2 ani, care nu i se poate imputa antreprenorului.

Iată și precizările CNAIR: „Constructorul și-a luat angajamentul public, de mai multe ori, că se va putea circula pe pod între județele Brăila și Tulcea, până la finalul acestui an. Din păcate, ritmul de lucru și mobilizarea lasă încă de dorit, ceea ce face ca terminarea lucrărilor la acest obiectiv să fie în întârziere, deși termenul contractual de finalizare era sfârșitul anului 2021. Precizăm că, în acest moment, nu sunt finalizate nici lucrările de construire a podului propriu-zis, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un stadiu fizic de aproximativ 40%. Angajamentul antreprenorului a fost să dea în trafic podul suspendat (inclusiv testarea și echiparea), împreună cu aproximativ 11 km din drumurile de legătură, la sfârșitul anului 2022. Chiar cu extensia de 193 de zile acordată pentru finalizarea lucrărilor, prin decizia instanței de apel, constructorul este, în continuare, în întârziere pe întregul proiect. În plus, această extensie se poate referi doar la o secțiune a obiectivului (partea de pod), și nu la întregul contract”.

Constructor român pentru Autostrada Focșani-Bacău

Toate cele 3 loturi ale Autostrăzii Focșani-Bacău (95,9 km) vor fi realizate de asocierea de constructori români Spedition UMB-SA&PE Construct-Tehnostrade, a decis CNAIR. Pentru lotul 1 Focșani-Domnești Târg, cu o lungime de 35,6 km, valoarea de atribuire este de 2,354 miliarde de lei, fără TVA, iar pentru lotul 2 Domnești Târg-Răcăciuni (38,78 km), este 2,485 miliarde de lei, în timp ce pentru lotul 3 Răcăciuni-Bacău (21,52 km), este de 1,673 miliarde de lei. Durata de execuție a fiecărui contract este de 30 de luni, astfel încât să se poată circula, în anul 2025, pe această secțiune a Autostrăzii Moldovei (A7). Pe întregul traseu, vor fi construite 91 de poduri și pasaje.

A0 Nord: lotul 3 Afumați-Pantelimon, câștigat de chinezi

Constructorul care va proiecta și executa lotul 3 Afumați-Pantelimon al Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) este compania China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), decisă de instanța de judecată. „După mai multe contestații și reevaluări de oferte, CNAIR a desemnat, conform deciziei Curții de Apel București, câștigătorul pentru proiectarea și execuția celor 8,6 km ai acestui lot. Constructorul chinez are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 18 pentru execuția lucrărilor. Antreprenorul va construi inclusiv 7 pasaje (două cu lungimi de 318,3 m și respectiv 466,5 m)”, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Lucrările vor costa 398 milioane de lei (fără TVA) și sunt cofinanțate din fonduri europene. Perioada de garanție este de 10 ani.

Încă 17,5 km din A0 Nord, atribuiți

Constructorul lotului 1, de 17,5 km, al Autostrăzii București (A0) Nord este Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia-RETTER ProjectManagement, cu oferta de 815 milioane de lei (fără TVA). Traseul este în județul Ilfov, între DJ601A (Dragomirești Vale-Bâcu) și DN1, în dreptul localității Corbeanca. Antreprenorul are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 22 de luni pentru execuția lucrărilor. Vor fi construite inclusiv două pasaje de o complexitate tehnică ridicată: unul de 733 m, peste calea ferată CF101 București-Pitești DN7, și altul de 650 m, peste râul Colentina, CF300 București-Ploiești și CF Mogoșoaia-Buftea.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.