Primii 49 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei (A7) intră în lucru

CNAIR a semnat contractele de execuție pentru primele două loturi, de 49 de kilometri, ale tronsonului Ploiești-Buzău (63,25 km) din Autostrada Moldovei (A7), finanțată prin PNRR, astfel că vor intra, în curând, în lucru.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii: „Prin PNRR, trimestrul IV 2023 este termenul-limită pentru comunicarea rezultatelor procedurilor de achiziție pentru Autostrada Moldova, însă Ministerul Transporturilor și-a propus ca țintă îndeplinirea jaloanelor până la sfârșitul anului 2022.”

Primul contract a fost încheiat pentru Lotul 2 Mizil-Pietroasele, de 28,35 km. „Este un pas mare pentru construirea primei autostrăzi care leagă Moldova de Muntenia. Constructorul selectat este Asocierea Româno-Bulgară CONI (lider de asociere)-Trace Group Hold. Proiectul, în valoare de 1,25 miliarde de lei fără TVA, prevede realizarea a 20 de poduri”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Al doilea contract semnat este pentru Lotul 1 Dumbrava-Mizil, proiect ce include construirea, pe cei 21 de kilometri, a 14 poduri și a unui pasaj de 550 m. Asocierea Impressa Pizzarotti&C-Retter ProjectManagement are la dispoziție 20 de luni pentru a le realiza, potrivit contractului de 1,5 miliarde de lei, fără TVA.

Legătura Munteniei cu Moldova, asigurată

Tronsonul Ploiești-Buzău (63,25 km) va fi prima porțiune din A7 ce va asigura legătura dintre regiunile Muntenia și Moldova. Pe cei 63 km vor fi plantate 160 de hectare de perdele forestiere și vor fi construite 6 noduri rutiere, 42 de poduri și pasaje, 4 spații de servicii moderne, dotate inclusiv cu stații de încărcare electrice. Tronsonul Ploiești-Buzău are 3 loturi: Lotul 1 Dumbrava-Mizil (km 0-km 21), Lotul 2 Mizil-Pietroasele (km 21-km 49,3) și Lotul 3 Pietroasele-municipiul Buzău (km 49,3-km 63,2).

28 de oferte, pentru Buzău-Focșani

Tronsonul Buzău-Focșani (82,44 km) are 28 de oferte în evaluare la CNAIR pentru cele 4 loturi, a căror valoare estimată este de 5,29 miliarde de lei, fără TVA: Lotul 1 Buzău-Vadu Pașii (4,6 km, 8 oferte), Lotul 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat (30,8 km, 7 oferte), Lotul 3 Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni (36,1 km, 5 oferte) și Lotul 4 Mândrești Munteni-Focșani Nord (10,94 km, 8 oferte). Termenele de execuție pentru Loturile 1 și 2 vor fi de 20 de luni, iar pentru Loturile 3 și 4, de 26 de luni.

8 miliarde de lei, pentru Focșani-Bacău

CNAIR a estimat la 8 miliarde de lei (fără TVA) indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Focșani-Bacău (99 km), iar după aprobarea lor, prin Hotărâre de Guvern, va aviza Proiectul Tehnic – faza premergătoare licitației pentru construirea celor 3 loturi: Lotul 1 Focșani-Domnești Târg (35,60 km), Lotul 2 Domnești Târg-Răcăciuni (38,78 km) și Lotul 3 Răcăciuni-municipiul Bacău (24,52 km). Pe întreg traseul celor aproape 100 de kilometri, vor fi construite 5 noduri rutiere, 91 de poduri și pasaje, 10 spații de servicii și 3 Centre de Întreținere și Coordonare.

7,5 miliarde de lei (cu TVA), pentru Bacău-Pașcani

Tronsonul Bacău-Pașcani (77 km) va costa 7,5 miliarde de lei (cu TVA), potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Guvern. Urmează licitația pentru construirea celor 3 loturi: Lotul 1 (30,3 km): Săucești (jud. Bacău)-Trifești (jud. Neamț); Lotul 2 (18,99 km): Trifești (jud. Neamț)-Gherăești (jud. Neamț); Lotul 3 (28.09 km): Mircești (jud. Iași)-Pașcani (jud. Iași). Sunt prevăzute: 9 noduri rutiere, 112 poduri și pasaje, un Centru de Întreținere și Coordonare, un Centru de Monitorizare și Informare, două spații de servicii și două parcări de scurtă durată.

Tronsonul Pașcani-Suceava (61 km) se apropie, și el, de lansarea licitației. Elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) și a Proiectului Tehnic (PT) se apropie de finalizare, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Tronsonul Suceava-Siret (41 km) se află, și el, în faza de elaborare a SF și PT.

Autostrada Transilvania: încep lucrările la Zimbor-Poarta Sălajului

Asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade va începe construirea celor 12 km ai Secțiunii Zimbor-Poarta Sălajului, din Autostrada Transilvania (A3), după ce Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat Proiectul Tehnic. Contractul, în valoare de 680,4 milioane de lei (fără TVA), este finanțat prin PNRR. Pe traseul acestei secțiuni, antreprenorul urmează să construiască, până în anul 2024, cinci viaducte și un pod, potrivit contractului, semnat la 1 iulie 2020.

„Mobilizare foarte bună”, pe șantierul Nădășelu-Zimbor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor pe cei 30 km ai subsecțiunilor Nădășelu-Mihăiești și Mihăiești-Zimbor, în valoare de 1,39 miliarde de lei (fără TVA), conform contractului semnat în 22 septembrie 2020: „Mobilizare foarte bună a constructorului român pe șantierul secțiunii Nădășelu- Zimbor a Autostrăzii Transilvania! Aproximativ 1.000 de muncitori și 400 de utilaje lucrează acum. Pe tronsonul cu o lungime de 30 de km stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 34%. Circulația pe această secțiune, finanțată prin PNRR, trebuie deschisă la începutul anului 2024”. Toți cei 42 de kilometri de la Nădășelu la Zimbor sunt incluși la finanțare prin PNRR.

28% lucrări executate, la Nușfalău-Suplacu de Barcău

Lucrările pe șantierul Secțiunii Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,5 km) au ajuns la un stadiu fizic de 28%. „Constructorul turc a fost obligat să crească mobilizarea pentru a recupera întârzierile înregistrate până acum (20% față de graficul stabilit în contract). În prezent, 462 de muncitori (cu 173 de utilaje) lucrează, în două schimburi, la terasamente și la structurile podurilor și pasajelor”, a anunțat Grindeanu.

Șantierul a fost deschis în februarie 2021. Contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de peste 76 de milioane de euro (fără TVA), cu finanțare din POIM 2014-2020, a fost semnat în septembrie 2020, cu antreprenorul Nurol İnşaat ve Ticaret, și trebuie să fie finalizate în prima parte a anului 2023.

6 oferte pentru Poarta Sălajului-Nușfalău, cu tunelul Meseș

CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor pentru proiectarea și execuția subsecțiunilor Poarta Sălajului-Zalău (inclusiv tunel rutier la profil de autostradă, în zona Meseș) și Zalău-Nușfalău, cu o lungime totală de 41 km. Constructorii și proiectanții care au fost acceptați (din Turcia, Austria, Spania și Italia) au primit invitația de participare la etapa a II-a a procedurii de atribuire. Câștigătorul acestui contract va avea la dispoziție maximum 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 3,9 miliarde de lei (fără TVA), fiind finanțat prin fonduri europene nerambursabile (POT). Pe sectorul licitat, urmează să fie construite tunelul Meseș (cu două galerii) în lungime de 2,9 km și cu 2 benzi de circulație pe sens, precum și 65 de viaducte, poduri și pasaje.

Coridorul 3 București-Regiunea NE (Moldova)

„Autostrada Moldovei (320 km) face parte din Coridorul 3 București-Regiunea NE (Moldova) și va duce la creșterea traficului rutier și la atragerea de noi investiții în ariile urbane, facilitând accesul în zona turistică Neamț sau nordul Moldovei”, potrivit CNAIR.

Memorandum pentru Autostrada Timișoara-Moravița (A9)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și omologul său din Serbia, Tomislav Momirovic, au semnat, la Timișoara, Memorandumul pentru realizarea Autostrăzii Timișoara-Moravița, care să se conecteze la drumul de mare viteză Belgrad-Vatin. „Acordul este extrem de important pentru stabilirea unei conexiuni certe, în zona de frontieră a infrastructurii de mare viteză a celor două state. Autostrada va asigura o legătură foarte importantă între vestul României și Serbia, dar și cu rețeaua rutieră din Balcanii de Vest și din sudul Europei”, a declarat Sorin Grindeanu, cu precizarea că banii pentru execuția celor 73 km există, fiind asigurați din fonduri europene. Valoarea proiectului va fi stabilită în urma Studiului de Fezabilitate. Asocierea Search Corporation-EGIS România execută, deja, investigațiile geotehnice și are termen de finalizare sfârșitul lui octombrie. Licitația pentru execuție va fi lansată în martie 2023.

Autostrada Timișoara-Moravița (A9) se va desprinde din A1, în zona Remetea Mare, continuând prin Giroc și Jebel.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.