România rămâne prima, în UE, la mortalitatea în accidente rutiere

România rămâne prima în top la rata mortalității în accidente rutiere, în Uniunea Europeană, cu 86 de decese la un milion de locuitori, arată datele preliminare publicate de Comisia Europeană.

Aproximativ 20.600 de persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier, în cursul anului trecut, în țările din Uniunea Europeană, reprezentând o creștere cu 3% față de 2021, dar o scădere cu 10% față de nivelul de dinaintea pandemiei, în 2019.

După România, în topul statelor cu cea mai ridicată rată a mortalității urmează Bulgaria (78) și Croația (71). Media UE a fost de 46 de decese la un milion de locuitori. În 2022, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (21 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori), Danemarca (26) și Irlanda (31).

Scăderi în Lituania, Polonia și Danemarca

Este important de remarcat faptul că multe dintre câștigurile obținute pe perioada pandemiei de COVID-19 (inclusiv o scădere cu 17%, între 2019 și 2020) s-au păstrat, potrivit oficialilor europeni. Cu toate acestea, statele membre au înregistrat progrese inegale. Cele mai mari scăderi, de peste 30%, au fost raportate în Lituania și Polonia. Danemarca a înregistrat, de asemenea, o scădere de 23%.

În schimb, în ultimii trei ani, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în țări precum Irlanda, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos și Suedia a rămas relativ stabil, sau a crescut.

52% dintre decese, pe drumurile rurale

Până la publicarea datelor detaliate pentru 2022, pe baza datelor disponibile pentru 2021, în întreaga UE, 52% din decesele cauzate de accidente rutiere au avut loc pe drumurile rurale, față de 39% pe drumurile din zonele urbane și 9% pe autostrăzi. Bărbații au cauzat trei din patru decese rutiere (78%). Ocupanții autoturismelor (șoferi și pasageri) au reprezentat 45% din totalul deceselor cauzate de coliziuni rutiere, în timp ce pietonii au reprezentat 18%, utilizatorii de vehicule cu două roți (motociclete și mopede) 19% și bicicliștii 9% din totalul deceselor.

Autoturisme și camioane, coliziuni în zonele urbane

În zonele urbane, modelul este foarte diferit: utilizatorii vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști și cei cu vehicule motorizate cu două roți) reprezintă puțin sub 70% din totalul deceselor. „Decesele cauzate de accidente rutiere au loc în proporție covârșitoare ca urmare a unor accidente în care sunt implicate autoturisme și camioane și, prin urmare, este evidentă necesitatea de a îmbunătăți protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor”, potrivit autorilor datelor preliminare pe 2022.

Tot mai mulți bicicliști uciși pe drumuri

Deși ponderea crescută a ciclismului în mixul de mobilitate în multe state membre este extrem de binevenită, o cauză serioasă de îngrijorare o reprezintă tendința  de creștere a numărului de bicicliști uciși pe drumurile din UE. Acesta este singurul grup de participanți la trafic în cazul căruia nu se observă o scădere semnificativă a numărului de decese, în ultimul deceniu, fapt care poate fi pus mai ales pe seama lipsei persistente a unei infrastructuri bine echipate. De exemplu, în 2022, cifrele preliminare pentru Franța indică o creștere cu 30% a numărului de decese printre bicicliști, în raport cu 2019.

„Viziunea zero”

În 2018, UE și-a stabilit obiectivul de reducere cu 50%, până în 2030, a deceselor cauzate de accidente rutiere – și, pentru prima dată, și a accidentărilor grave. Acest obiectiv a fost stabilit în Planul de acțiune al Comisiei pentru siguranța rutieră și în Cadrul de politică al UE privind siguranța rutieră 2021-2030, care au definit, de asemenea, planuri în materie de siguranță rutieră în vederea atingerii obiectivului de zero decese cauzate de accidente rutiere până în 2050 („Viziunea zero”). În curând, Comisia va prezenta un pachet de propuneri care să abordeze siguranța rutieră dintr-o gamă diversă de unghiuri, pentru a face drumurile europene și mai sigure.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.