RTCY 2020. MARVICON: Un an mai bun, în ciuda pandemiei

Fondată, în urmă cu câțiva ani, la Oradea, cu o investiție de capital privat belgian, Marvicon este o companie tânără, dinamică, flexibilă, a cărei strategie ce se bazează pe o echipă puternică și bine pregătită, a condus la o evoluție favorabilă, chiar și într-un an care se dovedește a fi dificil pentru majoritatea pieței. Prin această investiție, Marvicon face parte din grupul Be-Trans, o companie specializată în transport de containere maritime, prezentă pe piață din anul 1998.

Pornind, inițial, de la ideea de transport de containere, sub „umbrela” firmei mamă, care reprezintă și cel mai mare client al său, Marvicon dezvoltă, zi de zi, noi componente, în special transportul cu prelate, și noi relații de transport. Astfel, anul 2020 s-a dovedit a fi mai bun decât 2019, pentru compania orădeană, în ciuda dificultăților impuse de pandemia de COVID-19 și de adoptarea Pachetului Mobilitate 1.

Iar apariția unor clienți noi a însemnat inclusiv dezvoltarea expediției.

„Dacă anul trecut am avut, pe casa de expediții Oradea, o cifră de afaceri puțin peste 2 milioane de euro, până în momentul de față, avem deja peste 2,8 milioane și, dacă vom continua în același ritm, vom încheia anul cu 3,3 milioane de euro. Acest lucru se datorează unor clienți noi, activitatea bazându-se în proporție de 70-80% pe contact direct cu clienții și pe parteneriate pe termen lung, zona de spot și de burse de transporturi având o importanță redusă”, a spus Ilie Ilea, director general Marvicon.

Astfel, cota din cifra de afaceri pe care Marvicon o generează independent de firma mamă este în plină creștere, de la 10% anul trecut, la aproximativ 20% anul acesta.

Cheia succesului, flexibilitatea

„Am găsit clienți noi în Ungaria și în Slovacia. Plecăm din Oradea și chiar dacă facem 200-300 km pe gol până la încărcarea din aceste țări, tarifele acoperă această dislocare. Uneori am preferat inclusiv să aducem mașini care au descărcat în România să încarce în Ungaria. Am semnat, recent, și un contract nou cu o firmă din industria automotive,” a arătat Ilie Ilea.

Un principiu important pentru Marvicon, care s-a dovedit câștigător, a fost să nu refuze nici o solicitare.

„Dacă un client sau potențial client ne cere o soluție, îi oferim una, chiar dacă, la momentul respectiv, este mai scumpă. Încercăm să fim deschiși cu clienții și, mai ales, corecți. Mai lucrăm, ocazional, și cu case de expediții, dar, cu două excepții, nu avem contracte pe termen lung”, a subliniat directorul general Marvicon.

În prezent, cel mai bun client al companiei este din industria chimică, pentru care se încarcă minimum un camion pe zi, iar fluxul său de mărfuri crește în fiecare săptămână.

„Am participat și la licitații unde a fost nevoie de semiremorci frigorifice, pentru că avem posibilitatea să închiriem foarte repede 10-20 de unități, din Belgia, și am discutat și posibilitatea de a achiziționa propriile semiremorci de acest tip”, a precizat Ilie Ilea.

Ilie Ilea, director general Marvicon: „Pentru a trece mai ușor peste această perioadă, am încercat, pe de o parte, să păstrăm o atmosferă cât mai normală, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, ca să nu fie lumea deprimată, speriată, dar, în același timp, ne-am luat toate măsurile de precauție și am respectat toate regulile de protecție, am pus la dispoziție măști, dezinfectant, mănuși la discreție. Este complicat să dirijezi atâtea camioane de acasă. Am avut cazuri de COVID-19 în birouri, dar am trecut peste, acum toată lumea este bine și mergem înainte. Am angajat chiar și o firmă profesională de dezinfecție și, astfel, am putut să ne continuăm activitatea în condiții de siguranță maximă.”

Nevoia de capacitate suplimentară

Nivelul de activitate al companiei necesită, adesea, capacitate suplimentară, Marvicon apelând la ajutorul subcontractorilor, cu care a dezvoltat o relație de durată, bazată pe seriozitate și comunicare.

„În prezent, avem 159 de camioane, iar, la Oradea, avem nevoie deja de o capacitate extra de 15-20 de camioane, în regim regulat. De asemenea, sunt mulți subcontractori care apelează la noi pentru curse ocazionale și încercăm să îi ajutăm pe cât posibil. Pentru firmele mari și foarte mari, pregătim foarte multă documentație și există, uneori, exigențe foarte severe. Un potențial client mare ne-a spus, de exemplu, să-i mai facem o ofertă doar atunci când o să ajungem la o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro, iar altul solicita o flotă minimă de 200 de camioane. Astfel, este foarte greu pentru transportatorii mici să acceseze astfel de clienți și faptul că îi subcontractăm noi le este de ajutor. În plus, firmele mari au termene de plată între 45 și 90 de zile, iar transportatorii mici nu își permit să aștepte atât și nu ar accepta așa ceva. Preferă să lucreze cu noi și să își la banii la 30 de zile”, a explicat Ilie Ilea.

Marvicon are, în prezent, 289 de angajați, dintre care 260 de șoferi. Dintre aceștia, 84 lucrează în echipaj, iar aproximativ 40 sunt femei. Veniturile șoferilor nu au fost reduse, în perioada pandemiei, iar fluctuația de personal s-a situat la un nivel extrem de redus, fiind, în perioada ianuarie-septembrie, de 0,3%.

Niciun camion „pe dreapta”

Cele mai frecvente probleme apărute pe perioada carantinei au fost cauzate de restricțiile impuse la nivel european. „O parte dintre șoferi au ales să nu vină acasă, iar, pentru cei care au decis să vină, ne-am organizat să poată veni cu camioanele. Schimbam și câte 10 șoferi pe săptămână. Șoferii au nevoie de anumite documente specifice, iar, în prezent, le cerem tuturor să își facă testul COVID-19, înainte de a pleca la muncă.”

Directorul general Marvicon a subliniat faptul că a existat îngrijorare când, în aprilie și mai, volumele de marfă scăzuseră. „Au fost 2-3 săptămâni în care nu am dat de lucru deloc la subcontractori și am început să mergem pe relații pe care nu prea le abordasem anterior, cum ar fi Grecia și Bulgaria. Dacă am fi refuzat aceste curse, am fi stat cu camioanele pe dreapta. Nu am simțit niciodată tentația de a ne opri, până se mai calmează lucrurile, în perioada pandemiei.”

Cu o parte dintre clienții noi pe care i-a obținut în această perioadă, Marvicon era în discuții deja, dar, în cadrul licitațiilor organizate, prețurile companiei au fost considerate a fi mari. „Ulterior, atunci când au avut nevoie urgentă, pentru că mulți transportatori au preferat să se oprească temporar, au ajuns și la noi și i-am servit”, a subliniat Ilie Ilea, comentând, de asemenea, că, atunci când accepți un anumit tarif, trebuie să ai în vedere nu numai prețul pe kilometru, dar și cât anume facturezi pe săptămână per camion și costurile fixe pe care le ai. Uneori e mai profitabil să accepți un tarif mai mic, la un flux mai mare, decât un tarif bun la o cursă ocazională.

În luna septembrie, flota Marvicon a parcurs, în total 2,5 milioane de kilometri, iar media per camion a fost de 15.300 km (12.500 în septembrie 2018, 13.280 în septembrie 2019).

Viitorul… sună bine

Pentru anul viitor, Marvicon plănuiește, în funcție de evoluția situației, să achiziționeze cel puțin 10 camioane în plus. De asemenea, un proiect frumos pe care îl conturează compania este construcția unor structuri logistice, accesând un ajutor guvernamental, de natură să acopere 50% din investiție. De asemenea, compania dorește ca, în primăvara viitoare, să și amenajeze propria parcare de camioane.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.