TAPA EMEA. Ajutor! Marfa mea a luat-o în direcția greșită!

Reprezentanții firmei de securitate din domeniul logistic Cargo Security Company, au prezentat, în cadrul buletinului informativ al TAPA EMEA, Vigilant, un interesant studiu de caz, care demonstrează importanta sistemelor (ascunse) de urmărire prin GPS a mărfii.

Un sistem de urmărire GPS ascuns i-a semnalizat clientului că marfa lui, care ar fi trebuit să meargă în Suedia, se îndrepta, de fapt, spre Graz, Austria.

Marfa clientului, constând în aparatură electrocasnică, a fost alocată unui furnizor tradițional de transport care, fără a-și informa clientul, a postat-o pe bursă, pentru a o subcontracta către o terță parte.

Cel care a câștigat marfa arăta ca un transportator serios. Toată documentația solicitată (și oferită), actele de înmatriculare, asigurările, licența de transport etc., păreau a fi în regulă. Abia atunci când clientul a aflat că marfa a luat-o în direcția greșită și a încercat să contacteze cărăușul de mai multe ori, fără rezultat, și-a dat seama că este ceva în neregulă.

După cum s-a dovedit în final, transportatorul nu știa nimic despre marfă, nu cunoștea șoferul, numărul de înmatriculare al camionului sau al trailerului.

Clientul pierduse controlul, astfel, asupra unei încărcături care valora aproape un milion de dolari!

Bineînțeles, a fost contactată firma de securitate, pentru a veni în ajutorul păgubitului.

O aventură ca-n filme

Deoarece nu aveau idee dacă vehiculul va continua spre Ungaria sau Slovenia, după ce ar fi ajuns la Graz, reprezentanții Cargo Security Company și-au contactat nu numai colegii din Austria, ci și poliția, precum și echipele din Slovenia și Ungaria, pentru a se pregăti pentru toate posibilele situații, pe baza informațiilor deținute despre modul de operare al infractorilor din regiune.

Frecvența de actualizare a sistemului de urmărire GPS era de 10 minute, ceea ce  însemna o posibilă deviație de 10 km. Având la dispoziție numai numerele de înmatriculare ale camionului și trailerului, echipa de securitate căuta, efectiv, acul în carul cu fân.

Din acest motiv, specialiștii au solicitat imediat filmările de la încărcarea camionului, în Belgia, aflând, astfel, ce marcă și culoare are camionul și ce tip de trailer remorchează, precum și detalii despre eventualele logo-uri prezente.

Colegii din Austria și Ungaria erau pregătiți, la frontiere, în timp ce Poliția austriacă era informată în permanență în privința poziției camionului, de către camera de control a companiei de securitate, cu mențiunea că vehiculul poate fi cu până la 10 km în fața datelor transmise de GPS.

În cele din urmă, echipa din Austria a reperat trailerul… dar cu alt număr de înmatriculare și un alt cap tractor!

Ciudat, dar conform sistemului de urmărire, cu tot cu posibila deviație, ar fi trebuit să fie trailerul corect!

În fața acestuia, se afla o altă combinație de tractor-trailer, iar camionul corespundea imaginilor filmate la punctul de încărcare. Dar și numărul de înmatriculare al acestui camion era diferit de cel din filmare.

Deoarece se apropiau de granița dintre Austria și Ungaria, echipa de securitate a cerut asistență și din partea Poliției maghiare, punând-o în legătură directă cu polițiștii austrieci.

La câțiva kilometri de graniță, cele două forțe de poliție au tras pe dreapta ambele ansambluri de vehicule.

Totuși, după controlul documentelor, numerelor de înmatriculare și al datelor șoferilor, totul părea în ordine!

Echipa de securitate era convinsă că acesta era trailerul cu sistemul ascuns de urmărire prin GPS și cu marfa furată! La început, deschiderea trailerului și verificarea încărcăturii nu era o opțiune, pentru că totul părea în regulă și toate documentele erau corecte.

După mai multe insistențe, Poliția maghiară a decis să controleze, totuși, cabina unuia dintre camioane. Iar acolo… surpriză! Au găsit trei seturi de plăcuțe de înmatriculare italiene, care s-au dovedit a fi furate. Printre care și plăcuța de înmatriculare folosită la locul de încărcare, din Belgia.

În afară de aceste plăcuțe furate, polițiștii au găsit și mai multe carduri de șofer și documente de identificare falsificate. Iar acesta a fost un motiv suficient să deschidă remorcile.

Bineînțeles, în trailerul respectiv a fost găsit dispozitivul de urmărire GPS, care a constituit proba definitivă că era vorba chiar de marfa clientului. Celălalt trailer conținea biciclete electrice în valoare de 300.000 de dolari, și ele furate. Această încărcătură s-a dovedit a fi proprietatea unei companii germane.

Marfa a fost securizată, pentru investigații suplimentare. S-au implicat, de asemenea, INTERPOL și Europol, cazul dovedindu-se a fi parte a unei investigații internaționale din domeniul criminalității în transporturi.

Din acest motiv, pentru a se evita orice legătură cu ancheta aflată în desfășurare, toate detaliile esențiale, inclusiv locațiile și tipul de mărfuri, sunt fictive.

traducerea și adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.