Tinerii care îl construiesc pe MÂINE, în transporturi

„Unde găsesc un angajat, pe care să îl putem forma în cadrul companiei?” Este o întrebare, care mi-a fost, în multe rânduri, adresată. Astăzi, pot oferi un răspuns (sau mai multe!), după ce am vizitat Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și am purtat o discuție cu directorul Departamentului Transporturi, Trafic și Logistică, prof. dr. ing. ec. Eugen Roșca.

ZIUA CARGO: Să pornim discuția de la unul dintre punctele forte ale facultății.

Eugen Roșca: Unul dintre cele mai importante elemente asupra cărora ne-am concentrat este acela de a oferi studenților posibilitatea să-și găsească un loc de muncă potrivit pregătirii, încă din timpul facultății. Pregătirea și angajarea lor reprezintă priorități pentru noi.

Le proiectăm studenților inclusiv începutul carierei, prin relațiile pe care le-am dezvoltat cu mediul economic.

În anul trei, organizăm internship-uri (fiind prevăzută o perioadă de practică de 14 săptămâni, în timpul verii), iar, în acest sens, avem convenții cu 50 de mari companii, care au nevoie de forță de muncă cu pregătire în domeniu. Este vorba atât de firme care activează în zona logisticii și transportului rutier, cât și de marii operatori feroviari sau actori importanți din industria auto. Angajări se fac, de asemenea, în cadrul autorităților locale, prin companiile de transport public și asociațiile de dezvoltare intercomunitară. De altfel, avem și un master specializat în această direcție, foarte mulți găsindu-și, de exemplu, posturi în firmele care se ocupă de proiecte speciale pentru mediul urban, care fac planurile de mobilitate urbană și strategii de transport. În zona de asociații profesionale, colaborăm foarte bine cu ARILOG și USER.

Absolvenții Departamentului Transporturi, Trafic și Logistică sunt ingineri de sistem și au inclusiv pregătire în management.

Haideți să vorbim puțin despre facultate, ce specializări oferă?

Facultatea fost înființată în urmă cu 75 de ani, iar, până în 2010, a fost singura facultate de transporturi din țară. Suntem încă singurii cu această denumire. În cadrul facultății, funcționează 4 mari departamente: Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică, Departamentul Telecomenzi și Electronică în Transporturi, Departamentul Autovehicule Rutiere și Departamentul Material Rulant de Cale Ferată. După cum vedeți, facultatea acoperă mai multe zone din transporturi, dar în mod cu totul diferit. Departamentele Autovehicule Rutiere și Material Rulant sunt cu precădere orientate către construcția și întreținerea vehiculelor, colegii noștri de la Telecomenzi și Electronică în Transporturi asigură  proiectarea sistemelor inteligente pentru transporturi, iar noi suntem orientați spre pregătirea studenților în managementul transporturilor și al logisticii.

Studenții sunt pregătiți atât din punct de vedere tehnic, cât și economic?

În specializarea din domeniul ingineriei transporturilor, traficului și logisticii, acoperim preponderent zona tehnică. Absolvenții primesc o diplomă de inginer în transporturi, dar în perioada studiilor, pe lângă pregătirea tehnică, urmează atât cursuri privind economia transporturilor, analize financiar-economice în transporturi, management și marketing, drept și legislație în transporturi, geografia transporturilor, cât și cursuri de psihologie a transporturilor (orientate spre studiul comportamentului în trafic și spre pregătirea și testarea psihologică a șoferilor și a impiegaților de mișcare). Facultatea se întinde pe parcursul a 4 ani, la care se adaugă studiile de masterat.

Avem, în fiecare generație, 120 de locuri, finanțate de la bugetul de stat, plus încă 20 cu taxă la admitere. Toate se ocupă.

Vreau să scot în evidență că rata angajării studenților imediat după absolvire sau chiar din timpul facultății se apropie de 100%. Sunt 50 de companii care oferă locuri de muncă, prin convenție bipartită, dar sunt și alte companii, care recrutează studenți din cadrul facultății, fără să fi semnat astfel de convenții.

Ce dimensiune are cea mai mică firmă cu care puteți încheia o astfel de convenție bipartită?

Nu există niciun fel de restricție privind mărimea. Putem colabora inclusiv cu o casă de expediții, având 5-6 angajați. Mulți studenți încep să lucreze din anul trei de facultate, în poziții new entry în companii de expediție, pentru ca apoi să avanseze, pe măsură ce prind experiență.

Cum ar trebui să se pregătească angajatorul, ca să atragă studenții și să facă un succes din angajarea lor?

Trebuie să creeze postul de așa natură încât să fie motivațional pentru studenți, să îi folosească competențele, să-i valorizeze munca și să îi ofere perspective. Din păcate, sunt situații în care cei angajați rămân la un nivel de bază, blocați în operațiuni monotone, fără nicio posibilitate de evoluție, iar în acest context nu mai există motivație. Este unul dintre motivele importante care generează migrația forței de muncă.

Avem deja povești de succes cu companii mari, care dispun de structuri stabile, cu un management bine pus la punct și care au creat inclusiv departamente dedicate absolvenților noștri.

Au remarcat competențele pe care le dețin studenții la terminarea studiilor și au dezvoltat treptat structuri, prin intermediul cărora să asimileze forța de muncă, pe care o pot atrage din cadrul facultății. Cu câțiva ani în urmă, un mare producător din industria auto a angajat două serii întregi de absolvenți. Bineînțeles, ulterior nu a existat pentru toți o traiectorie care să-i satisfacă, în cadrul companiei, și atunci o parte dintre ei au migrat.

Îi consiliem și noi pe studenți și îi rugăm pe angajatori să participe, în cadrul evenimentelor organizate în facultate, astfel încât să poată explica, prin intermediul specialiștilor de la resurse umane, care sunt, de regulă, aptitudinile (soft skills) pe care le urmăresc. Tot în aceeași direcție, organizăm evenimente în colaborare cu USER și ARILOG. Am creat, deja, împreună cu Asociația Română de Logistică, un obicei din a găzdui două mari evenimente, în fiecare an (Di ARILOG), la care se adaugă Școala de Vară, care, de anul acesta, va fi dublată de Școala de Iarnă, după succesul înregistrat. Dialogul dintre studenți și reprezentanții companiilor din transport și logistică este unul foarte bun.

Pregătim viitori specialiști având competențe extrem de necesare în companie. Nu spunem că doar inginerul este important. Tocmai de aceea, pregătirea noastră înseamnă inclusiv pregătire economică, juridică, geografie, și psihologie, astfel încât să poată colabora eficient, vertical și orizontal, în cadrul companiei și să prețuiască toate funcțiile.

Câți dintre cei care încep facultatea reușesc să o și finalizeze?

Avem o rată de aproximativ 85% reprezentându-i pe cei care reușesc să absolve facultatea, dintre cei înscriși, iar pentru a îmbunătăți și mai mult cifrele, desfășurăm proiecte în cadrul Schemei de finanțare ROSE, dedicate studenților din anul întâi și doi, pentru a reduce rata de abandon. Trecerea de la învățământul preuniversitar la cel universitar poate fi un șoc, programa este mai complexă, dinamica relației profesor-student este diferită de ceea ce le este familiar în liceu, apare un grad de autonomie față de părinți. Iar pentru ca adaptarea să fie mai ușoară, organizăm cursuri remediale pentru materiile mai dificile. Le oferim, în plus, studenților consiliere psihologică, în carieră, pe partea de dezvoltare personală, de coaching, astfel încât să se dezvolte și să vadă că le oferim tot sprijinul. Suntem o echipă! Și mai este un punct foarte important, încă din primul an intră în legătură cu companii care, în mod constant, vin să își prezinte oferta de angajare și profilul pe care îl caută la viitorul angajat. Le oferim astfel, de la început, o perspectivă.

Pentru că am creat un spirit puternic de echipă, în care profesorii și studenții lucrează împreună, am atins o rată de promovare de 97% la trecerea din anul întâi în anul doi.

În cadrul proiectelor ROSE, grupurile țintă au fost de 180 de persoane în primul an și de 160, în al doilea, iar cei care se aflau, în 2019, în anul întâi, acum urmează cursurile de masterat și ne mulțumesc de câte ori apare ocazia, pentru această inițiativă.

Cum reușiți să oferiți studenților posibilitatea să înțeleagă mai bine cum pot aplica în realitate ceea ce au învățat?

Am colaborat cu mediul economic să dezvoltăm baza materială didactică. Avem deja un laborator destinat sectorului feroviar, susținut de un mare operator din domeniu, care ne oferă tehnologia necesară și bazele de date, pentru a putea încorpora cunoștințele teoretice în aplicații practice. Suntem în discuții și cu alți parteneri, să finalizăm alte laboratoare. Ținem cont de cerințele reale de pe piață și adaptăm curricula, astfel încât studenții să aibă o bază solidă de plecare, în momentul angajării.

Studenții și angajatorii ajung să se cunoască personal, încă din facultate, înainte de angajare?

Da. O mare parte dintre cei care fac practică în anul trei ajung să profeseze. Petrecând aproape 3 luni de zile în firmă, angajatorul le identifică aptitudinile, timp de 8 ore pe zi. De obicei, studenții sunt rotiți în mai multe departamente, ceea ce permite selectarea locului potrivit.

Cel mai cunoscut motto al nostru este: „nimic nu se pierde, totul se transportă”.

Care este, în medie, salariul de intrare?

În medie, putem vorbi despre salarii nete între 700 și 1.000 de euro, dar au fost inclusiv situații în care studenții au plecat de la mai mult. Sunt tineri bine pregătiți, care sunt recrutați pe bază de concurs. Primim, în mod repetat, mulțumiri din partea angajatorilor pentru calitatea forței de muncă la care au acces, prin intermediul Facultății de Transporturi, iar vara nu reușim să acoperim întreaga ofertă pe care o transmit companiile cu care colaborăm, pentru practică.

Strategia pe care o am, în calitate de conducător de departament, așază într-un punct central întărirea relației cu mediul economic, partenerul nostru de bază. Orice înseamnă modificare în structură de plan de învățământ trebuie pusă în acord cu evoluția tehnologică a pieței. Avem încredere în studenții noștri!

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.