TRAVEL CENTERS OF EUROPE. Prima parcare certificată Dekra Platinum din Europa se află în România

La jumătatea lunii mai, compania românească Malex Thor, care a înregistrat în România marca Travel Centers of Europe, a deschis, la ieșirea Orțișoara/Seceani de pe A1, în județul Timiș, cea mai modernă parcare securizată din România, destinată camioanelor grele.

Nivelul de securitate și de confort pe care această parcare îl oferă a fost confirmat prin certificarea Platinum, obținută de la Dekra, pe baza prevederilor stabilite de către Comisia Europeană, fiind vorba despre prima certificare de acest nivel din Europa.

Parcarea oferă 86 de locuri, dintre care 13 sunt destinate vehiculelor frigorifice, fiind dotate cu prize trifazice, pentru cuplarea agregatului. Curentul electric este achiziționat de la o companie care îl produce cu instalații eoliene, atât din rațiuni economice, cât și ecologice. În afara zonei securizate, există și două stații de încărcare pentru vehicule electrice, a câte 185 kW, finanțate de Uniunea Europeană.

Pentru un grad înalt de confort pentru șoferi, amplasamentul dispune de două benzinării, o clădire pentru servicii, care are living, toalete, patru cabine de duș ultramoderne, spălătorie profesională de rufe cu uscătoare, un magazin, precum și un restaurant cu bucătărie proprie.

Investiția este de aproximativ 7 milioane de euro plus TVA, din care circa 3,7 milioane finanțare de la Comisia Europeană, 2 milioane provin dintr-un împrumut acordat de către OTP Bank, iar restul din fondurile proprii Travel Centers of Europe.

„Având în vedere faptul că am avut companii de transport în SUA și Canada, am plecat de la ce am văzut acolo, după care ne-am interesat dacă există fonduri și consultanți pentru asta”, povestește George Marinescu, director general Travel Centers of Europe. „În România, nu exista nicio firmă de consultanță care să lucreze direct cu CINEA, agenția din cadrul Comisiei Europene care se ocupă cu acest domeniu și de la care am luat fonduri. Până la urmă, am găsit o firmă, în București, Skyline Center, care a fost dispusă să învețe alături de noi.”

Nivel înalt de securitate

Nivelul Dekra Platinum înseamnă securitate 24 h din 24, personal angajat special pentru menținerea acesteia, un sistem cu aproximativ 160 de camere de luat vederi, cu recunoașterea numerelor de înmatriculare ale vehiculelor, care asigură vizibilitate pentru fiecare camion în parte, de la intrare până la ieșire.

Suprafața totală a terenului este de 33.000 mp, dar parcarea ocupă doar o parte din el. La intrarea în parcare, este instalată o barieră prevăzută cu elemente de protecție, astfel încât să nu se poată trece nici pe deasupra, nici pe dedesubt, precum și cu bolarzi, astfel încât intrarea sau ieșirea să nu poată fi forțate de vreun vehicul. Gardul are o înălțime de peste 1,80 m, iar luminozitatea în parcare este de minimum 25 de lucși. Există un turnichet lângă cabina de pază, astfel încât șoferul, după ce parchează camionul, poate ieși din parcare doar printr-un anumit loc, printr-un turnichet, cu bonul de la intrare. Agentul de securitate compară imaginea șoferului de la intrarea în parcare cu imaginea celui care iese sau intră prin turnichet și, dacă nu corespunde, nu-i permite accesul. Chiar dacă a plătit parcarea, camionul nu poate să iasă până când agentul de securitate nu verifică dacă totul corespunde, cap tractor, remorcă, șofer.

„Am știut ce vrem și am găsit firme care să lucreze la asta. De exemplu, pentru partea de acces controlat în parcare, am lucrat cu GTS, o sucursală a Deutsche Telekom în România. Ei, la rândul lor, au folosit mai mulți subcontractori, fiecare specializat pe ceva”, spune George Marinescu, adăugând că sistemul de acces controlat la dușuri a reprezentat cea mai mare provocare. „În America, plătești dușul la casă și primești un cod pe bon, fie numeric, fie de bare, apoi stai într-o sală de așteptare, pe un monitor îți apare numărul tău de bon, la ce cabină trebuie să mergi și acolo tastezi sau scanezi codul, iar baia este fără limită de timp. Ne-a luat trei luni numai să găsim o firmă care să conceapă acest sistem de intrare, care nouă ni se părea foarte simplu. Lucrăm acum cu trei firme pentru acest sistem de dușuri, unic în Europa.”

Magazin… cu specific

Magazinul, cu o suprafață de 200 mp, din incinta parcării are un specific orientat către șoferii de camioane. „În magazinul nostru, nu o să găsiți sortimentul normal dintr-o benzinărie. Alături de produse alimentare, vom oferi echipamente de lucru, consumabile, diverse accesorii pentru șoferii de camioane, la prețuri cât de mici posibil, comparabile cu cele din supermarket. A trebuit să căutăm noi furnizorii potriviți și separat pentru fiecare produs în parte, de exemplu, de carne, de pâine, de băuturi, de accesorii auto…”, subliniază directorul general al Travel Centers of Europe.

George Marinescu, director general Travel Centers of Europe: „Ne-am organizat să construim această parcare în zona cu cel mai mare trafic de camioane din România, pe sectorul din Autostrada A1 dintre Lugoj și Arad, pentru că aici se suprapun mai multe fluxuri de trafic și trei coridoare europene – Orient East Med, Rhine Danube și Via Carpathia. Acum 4 ani, se puteau număra aproximativ 7.800 de camioane și 3.200 de utilitare ușoare la fiecare 24 h, iar traficul crește cu aproximativ 5% în fiecare an.”

Compania a semnat contracte de acceptanță cu DKV, UTA, EUROWAG, Cardoil, E100 și IDS, în viitorul apropiat urmând Shell și BP. Acești operatori de carduri primesc un anumit discount, pe care îl pasează parțial sau integral către clienții lor, firmele de transport.

De asemenea, sistemul pus la punct de Travel Centers of Europe presupune acordarea de puncte șoferilor, la alimentarea cu combustibil, direct la pompă, prin intermediul unui card de loialitate, fiind prima benzinărie din Europa care face acest lucru.

Planuri de viitor

Directorul general al Travel Centers of Europe și-a propus, pentru anul viitor, realizarea unei cifre de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro, estimările vizând volume de circa 100.000 de litri de combustibil pe zi.

Există deja discuții cu companii mari de transport, din țară și din străinătate, extrem de interesate de siguranța mărfurilor cu valoare ridicată pe care le transportă. De asemenea, compania a implementat un sistem online de rezervare a locurilor de parcare, disponibil pe site-ul său, și a încheiat și un contract cu Otra Belgia, un serviciu de rezervare pentru parcări de camioane în Europa, integrând softul propriu de rezervări în sistemul acestuia. Rezervări se mai pot face, desigur, și telefonic.

„Dacă va fi necesar, vom extinde capacitatea locației de aici. De asemenea, intenționăm să achiziționăm încă două terenuri și să autorizăm încă două locații, pe A1. Ne gândim și la Vidin, Bulgaria, sau chiar și la Grecia, unde, în zona Atenei, infrastructura de parcări este sub orice critică”, spune George Marinescu.

Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.