UCRAINA. Fashion, în timpul războiului

Impredictibilitate, costuri schimbate total, plăți în avans… lipsă de capacitate. După două săptămâni, în care totul a înghețat, la începutul războiului din Ucraina, lucrurile au început să se miște ușor, în căutarea traseului potrivit. Viața continuă (chiar și atunci când arată altfel), iar furnizorii de logistică trebuie să se asigure că marfa solicitată ajunge la beneficiar. Dar cum?

Oleg Trembitskyy

Am stat de vorbă, prin intermediul ARILOG, cu Oleg Trembitskyy, Founder&CEO, Fashion Logistics Ukraine, despre găsirea echilibrului într-un context pe care nimeni nu l-ar fi luat în calcul, cu puțin timp în urmă.

După domolirea pandemiei, Ucraina înregistra creșteri importante de volume, în zona de fashion. Așteptările erau mari, iar planurile optimiste.

Totul a înghețat, într-o singură noapte

Începerea războiului a trecut proiectele în zona de triaj, iar aprovizionarea a fost stopată. „În primele câteva săptămâni de la începerea războiului, clienții noștri au anulat foarte multe comenzi de la fabrici, care au fost reorientate către alte piețe europene. Putem vorbi despre mai multe stadii. În primele 2 săptămâni, totul a fost complet paralizat, oamenilor nu le păsa decât de supraviețuirea lor și a familiilor. În anumite situații, dacă era posibil, clienții, împreună cu echipa noastră, au mutat produsele din magazine, deoarece devenise foarte periculos, din cauza bombardamentelor, să deții magazine în orașe precum Mariupol, Harkov, Dnipro, Odessa sau chiar Kiev”, își amintește Oleg Trembitskyy, menționând că ulterior, segmentul de e-commerce a început să funcționeze.

Resursa de transport devenise, însă, extrem de volatilă.

„Au fost cărăuși care și-au oprit complet activitatea, în timp ce alții și-au pierdut flotele. Camioanele au fost distruse, au dispărut, sau au început să fie utilizate în scopuri militare.”

Totul se schimbase complet, iar domeniul logistic așezase în prim plan sprijinul acordat armatei pentru câștigarea războiului.

Logistica fashion trebuia să se descurce cu ceea ce mai era disponibil. „Găsim, încă, furnizori de transport care ne ajută să transferăm produsele, dar costurile cresc, cu marje de până la 70%, iar plata trebuie făcută înainte de livrare”, a explicat Oleg Trembitskyy, apreciind că sunt schimbări de înțeles pentru toată lumea de pe piață, clienți, transportatori sau companii de logistică.

„Chiar dacă nu am date despre dimensiunea flotelor de vehicule din Ucraina, este evident faptul că au existat daune semnificative”, a mai arătat el, observând că, în ceea ce privește depozitele, s-au pierdut aproximativ 20% (10% complet distruse și 10% parțial). Iar aceasta în condițiile în care gradul de spații libere era extrem de redus (1-2%) încă de dinaintea începerii conflictului militar. „Dacă aveai nevoie de 10.000 mp, ți se puteau oferi 5.000, dar nu puteai obține un spațiu de 20.000 mp. Din această cauză, existau proiecte ale unor dezvoltatori pentru noi depozite, ceea ce va fi cu atât mai necesar, odată cu finalizarea conflictului militar.”

Oleg Trembitskyy a explicat că, în cea mai mare parte, companiile au două depozite, situate în zonele în care afacerile începuseră să crească. Împrejurimile Kievului erau preferate, în special, datorită pieței de desfacere. „În prezent, multe companii s-au mutat către partea de vest a Ucrainei, către granița cu Polonia. Încă nu își închid depozitele din apropiere de Kiev și operează două facilități, una în această zonă și o a doua în zona Liov. Acest lucru a schimbat supply chainul, lucrurile devenind mult mai complicate.”

Un depozit nou… în plin conflict

Iar, în tot acest context plin de provocări, Fashion Logistics Ukraine a avut chiar oportunitatea de a deschide un nou depozit, cu tot ceea ce implică o astfel de acțiune. Sistem de rafturi, sisteme de comunicații, infrastructură IT… o echipă nouă…

„A fost o adevărată provocare, dar am reușit. Desigur, volumele sunt destul de reduse, dar lucrăm, în prezent, în două depozite. Este dificil, dar oamenii sunt optimiști. Chiar dacă, în general, salariile au scăzut, din cauza bugetelor limitate, care fac extrem de dificilă plata lor integrală, am reușit în compania noastră, la nivelul depozitelor, să menținem, în proporție de 100%, remunerațiile la același nivel ca înainte de război. Cu toții, fac tot ceea ce le stă în putere să meargă la lucru în fiecare zi”, a arătat Oleg Trembitskyy, care observă schimbările care s-au petrecut în privința angajaților.

„În primele săptămâni ale războiului nu a mai lucrat nimeni, afacerile s-au oprit, dar, după aceea, depozitul de la Kiev a început să lucreze cu jumătate din personal, iar acum mulți oameni se reîntorc în orașele mari. De exemplu, acum, în Kiev, locuiesc aproape 3 milioane de oameni și este dificil să găsească noi locuri de muncă, iar companiile încearcă, pentru moment, să își susțină angajații, identificând noi poziții sau reorientându-i către posturile rămase libere, în urma plecării unei părți din populație către state din UE. De exemplu, dacă ai nevoie de oameni în depozit, îi iei din personalul magazinelor. Cu toții încearcă să fie de ajutor și dacă pot face mai mult, o fac.”

Între timp, activitatea de e-commerce își continuă creșterea, în ciuda (sau ca urmare a) războiului, iar principalul serviciu de livrare din Ucraina (Ukrposhta), care are mii de angajați pe teritoriul țării, încă lucrează și a deschis noi locații. Clienții pot primi, astfel, produsele.

„Pentru moment, întrebarea este cum anume să aducem produsele foarte repede și în volume mici. Se fac planificări pe termen scurt (câteva săptămâni, maximum o lună).”

Interes pentru piață continuă să existe, însă, și în zona de comerț clasic. Unul dintre cei mai mari clienți a deschis, deja, 3 magazine noi, pentru că a găsit vectori de dezvoltare. Piața de îmbrăcăminte outdoor și sport merge foarte bine. Lumea este în căutarea unui anumit nivel de siguranță, iar, în domeniul fashion, siguranța înseamnă îmbrăcăminte și încălțăminte outdoor, pe care te poți baza în orice situație. „Nu pot să spun că afacerile cresc cu adevărat, pentru că volumele au scăzut substanțial, în general, dar, în anumite zone ale Ucrainei, s-au deschis noi magazine. Sunt regiuni unde există dezvoltare, pentru că mulți oameni s-au mutat din est către vest”.

Împreună, pregătiți pentru un nou început

În opinia fondatorului Fashion Logistics Ukraine, după război, se va înregistra o creștere foarte rapidă, iar companiile vor fi pregătite pentru asta. „Au produsele necesare la îndemână și deja cunosc perspectivele volumelor, iar echipele sunt gata să le acopere. Cred că va fi o piață interesantă.”

Între timp, oamenii se redescoperă unii pe alții și se comportă ca niște adevărate familii.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.