Codul rutier, modificat: fără telefon la volan

Guvernul a interzis, printr-o ordonanță, manevrarea telefonului sau a tabletei atât la volan, în timpul conducerii autovehiculelor, cât și pe bicicletă sau de către cei care merg cu trotineta electrică sau scuterul. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare la 12 octombrie. Ordonanța va avea nevoie, până atunci, de OK-ul Parlamentului.

Este vorba despre Ordonanța Guvernului 11/2019, care modifică și completează Codul rutier (OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice). Concret, a fost mo dificat articolul 36, astfel: „În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Totodată, articolul 101 a fost modificat corespunzător, astfel că, la alineatul (3), după litera g) a fost introdusă o nouă literă: „h) ținerea în mână sau folo sirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori un tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor”.

Permisul suspendat

În prezent, Codul rutier permite, ca excepție, utilizarea dispozitivelor tip „mâini libere”, iar contravenția se sancționează cu 2-3 puncte amendă și 2 puncte de penalizare. După intrarea în vigoare a OG 11/2019, șoferii care vor fi prinși că vorbesc la telefon în timp ce conduc vor primi amenzi de până la 725 de lei, iar, dacă vor comite simultan o altă contravenție de circulație, li se va suspenda permisul pentru 30 de zile.

Pentru a reintra în posesia permisului de conducere, cei în cauză vor trebui să susțină un nou test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Telefon doar la semafor sau „pe avarie”

Interdicția de a vorbi la telefon nu se aplică atunci când mașina staționează. Astfel, șoferul poate trage pe dreapta sau poate să sune sau să răspundă unui apel, în cazul în care stă la semafor.

Bicicliștii, amenzi mai mari

În cazul bicicliștilor sau al celor care conduc scutere ori trotinete elec – tri ce, amenzile au fost stabilite în cuantum mai mare: între 870 și 1.160 de lei. Interdicția a fost introdusă într-un nou punct la articolul 101, alineatul (1) din Codul rutier, cu următorul cuprins: „19. Ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”.

Vorbitul la telefon distrage atenția în trafic

Reprezentanții Ministerului de Interne, autorii ordonanței, au argumentat că, până acum, dispozitivele mobile aveau ca funcții doar vorbitul liber vocal sau transmiterea de mesaje text, însă în prezent, funcționalitatea lor s-a extins foarte mult, astfel că includ convorbiri video, mp3, mp4 playere, scannere de documente, utilizarea de internet/rețele sociale, consolă mobilă de joc etc.

„S-a constatat că folosirea telefonului mobil inteligent și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de autovehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploarea și frecvența acestui fenomen”, se arată în Nota de fundamentare a OG 11/2019.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.