Înalţi funcţionari pakistanezi, în dialog cu conducerea CCIB

Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întâlnire cu o delegaţie de absolvenţi ai Colegiului Naţional de Management din cadrul Şcolii Naţionale de Politici Publice din Lahore, Pakistan, viitori înalţi funcţionari publici în structurile administrative centrale sau locale din această ţară.

Schimburile comerciale bilaterale au înregistrat în 2014 o valoare de 194,2 mil. USD, din care exporturile româneşti au reprezentat 167,4 mil. USD.

“Această acţiune face parte dintr-o serie de vizite de lucru anuale organizate de partea pakistaneză cu scopul de a analiza posibilităţile de colaborare pe plan economic cu alte state, precum şi de a folosi experienţa acestora pentru îmbunătăţirea sau crearea unor proiecte naţionale. Programul delegaţiei pakistaneze conduse de Naeem Aslam, decanul Colegiului Naţional de Management, a inclus, de asemenea, întrevederi cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri”, se arată într-un comunicat al CCIB remis redacţiei.

În deschiderea întâlnirii, Sorin Dimitriu a prezentat succint sistemul cameral românesc, al Camerei bucureştene şi strategia sa de relaţii externe, orientată către spaţiile din afara Uniunii Europene, abordate atât prin mijloace clasice, cât şi prin deschiderea de birouri de reprezentare, dublate de expoziţii permanente.

De asemenea, preşedintele CCIB le-a vorbit oaspeţilor despre mediul de afaceri românesc, despre potenţialul economiei naţionale şi despre domeniile în care cele două comunităţi de afaceri pot dezvolta proiecte în cooperare. În opinia sa, modernizarea complexelor industriale realizate în Pakistan de specialiştii români acum câteva decenii poate constitui o soluţie excelentă pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Potrivit participanţilor, există oportunităţi de cooperare în: industria chimică şi petrochimică, energie, agricultură şi prelucrarea produselor agroalimentare, dar şi în cercetare şi domeniul academic.

În a doua parte a evenimentului, oaspeţii pakistanezi au intrat în dialog cu preşedintele CCIB, dar şi cu Iuliu Stocklosa, vicepreşedinte al Camerei bucureştene şi coordonatorul biroului de reprezentare de la Tanger (Regatul Maroc), în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.