Programul de transport RATB pentru București – Ilfov: Lovitură pentru operatorii privați

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, printr-o hotărâre, la propunerea primarului general Gabriela Firea, Programul de transport rutier de persoane, prin servicii regulate, între Capitală și localitățile din județul Ilfov, precum și modelul licenței de traseu și contractului.

Astfel, vor fi reintroduse cele 52 de linii preorășenești, desființate în urmă cu 7 ani, în 15 iulie 2010, din cauza datoriilor acumulate de consiliile locale din Ilfov către RATB, care aduseseră regia în pragul falimentului. Prin această hotărâre a CGMB, Primăria Capitalei se substituie, practic, Autorității Metropolitane de Transport București (AMTB), din cadrul Ministerului Transporturilor, utilizând un artificiu pentru introducerea RATB, fără licitație, pe traseele obținute de operatorii privați în anul 2008 – inițial cu o valabilitate de 3 ani, prelungită apoi anual. Concret, printr-o altă hotărâre, CGMB a aprobat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov 2016 – 2030, care cuprinde, printre altele, înființarea Autorității de Transport Metropolitan București – Ilfov (ATMBI).

Este o lovitură grea pentru transportatori, unii dintre ei reclamând, deja, concurența neloială la care vor fi supuși. Însă Gabriela Firea a invocat „urgența” unei astfel de măsuri. „Luând în considerare condițiile socio-economice actuale și ținând cont de principiul continuității serviciilor de transport contractate, Primarul General propune actualizarea traseelor cuprinse în Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov, iar pentru întocmirea de acte adiționale este necesar ca proiectul să fie adoptat în regim de urgență”, se precizează în expunerea de motive, semnată de edil.

52 de linii preorășenești

Conform hotărârii, localitățile care vor fi conectate de Capitală prin autobuzele RATB sunt: Dobroești, Brănești, Danubiana, Pantelimon, Chiajna, Cornetu, Domnești, Afumați, Bălăceanca, Petrichioaia, Leordeni, Sitaru, Moara Vlăsiei, Ștefănești, Vidra, Berceni, Zurbaua, Chitila, Jilava, Dascălu, Pruni, Tegheș, Islaz, Șindrilița, Dărăști, Agropol, Bragadiru, Clinceni, Siliștea Snagovului, Dimieni, Gruiu, Ciolpani, Sitaru, Otopeni, Balotești, Vârteju, Găneasa, Măgurele, Dârvari, Tânganu, Buftea, Cernica, Glina, 1 Decembrie, Vidra, Tunari și Periș.

Documentul prevede inclusiv graficul orar și numărul de curse. Spre exemplu, între zona Republica din București și localitatea Dobroești, ar urma să circule linia 400, care va fi deservită de două autobuze, cu cel mult 26 de curse/zi, pe un traseu cu 23 de stații. Cel mai lung traseu va fi cel al liniei 444, între Piața Presei și localitatea Micșunești-Moară, care va avea 50 de kilometri, 48 de stații, va fi deservit de două autobuze, care vor face cel mult 8 curse într-o zi.

Bilet de 1,5 lei

Prețul unui bilet va fi de 1,50 lei, sau vor fi disponibile trei tipuri de abonamente lunare: pentru o linie – 35 de lei, pentru două linii – 95 de lei, iar pentru toate liniile – 125 de lei.

Ce prevede noua HCGMB

Art. 1. Articolul 1 la HCGMB nr. 267/29.10.2010 se modifică și va avea următorul cuprins: „Se aprobă Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate, pe raza Municipiului București și a județului Ilfov, cu vehicule aflate în utilizarea RATB, traseele, numărul de autovehicule, numărul maxim de curse și numărul de stații de îmbarcare/debarcare prevăzut în anexa 1.1 pentru liniile preorășenești și în anexa 1.2. pentru liniile urbane prelungite, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Art. 2. Articolul 3 din HCGMB nr. 267/29.10.2010 se modifică și va avea următorul cuprins: „Se aprobă modelele de contract de transport public între Regia Autonomă de Transport București și orașele/comunele din județul Ilfov, prevăzute în Anexa 2.1. – Contract transport public pentru liniile preorășenești și Anexa 2.2. – contract transport public pentru liniile urbane prelungite, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Art. 3. (1) Celelalte prevederi ale HCGMB nr. 267/29/10/2010 și ale HCGMB nr. 144/31.05.2013 rămân neschimbate.

(2) Contractele de transport încheiate în baza HCGMB nr. 267/2010, modificată prin HCGMB nr. 144/31/05.2013 își păstrează valabilitatea, cu condiția ca în termen de maximum 60 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri să se îndeplinească prevederile art. 6. alin (1) din contract, după caz.

(3) La expirarea perioadei menționate la alin. (2), HCGMB nr. 267/2010 nu își mai produce efecte și se va anula.

Art. 4. Direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului general al Municipiului București și RATB vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

4 linii prelungite

Totodată, CGMB a aprobat prelungirea a 4 linii din București, de la limita județului Ilfov – unde va fi cap de linie – până în zona de centru a orașului. Acestea sunt: 138 (cartier Militari + Piața 21 Decembrie 1989), 178 (cartier Militari – Sala Palatului), 236 (Divertiland – Spitalul Universitar) și 302 (Ghencea – cartier Fortuna). Prețul unei călătorii pe aceste rute va fi identic celui din București: 1,3 lei.

Desființate în anul 2010, pentru neplată

O încercare de reînființare a celor 52 de linii preorășenești a încercat și fostul primarul general Sorin Oprescu, în noiembrie 2010, la 4 luni de la desființarea lor, însă a renunțat, după ce a fost convins de transportatorii de la COTAR că face o ilegalitate. „Aceste trasee au fost câștigate de transportatori, membri ai Confederației, prin licitația di

n anul 2008, pentru a efectua transport regulat de persoane pe traseele dintre municipiul București și județul Ilfov, licitație propusă și organizată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Licențele transportatorilor privați vor expira abia in 2013, iar, până atunci, legea nu permite să se elibereze licența de traseu pentru un alt operator de transport”, preciza Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), la acea dată.

Între timp, valabilitatea licențelor și programul de transport au fost prelungite, anual, de Guvern, ultima dată în 18 ianuarie 2017, „și, după hotărârea definitivă a instanței de judecată, până la finalizarea procedurii de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport”.

18 linii, active în prezent

În ultimii 6 ani, au fost reînființate 18 lunii preorășenești, prin contracte încheiate de RATB separat cu primăriile din Ilfov. În anul 2011, au apărut liniile 422, 427, 453, 438, 421, 460 si 449, pentru localitățile Chitila, Măgurele, Bragadiru, Dragomirești Vale, Mogoșoaia și Otopeni.

În luna mai 2012, au mai fost înființate liniile 402 și 414, pentru Popești-Leordeni, și 407, pentru Cornetu. În anii următori, au mai apărut liniile 460B Dămăroaia – Buftea, 406 Lujerului – Chiajna, 408 Ghencea – Domnești, 409 Institutul Oncologic Fundeni – Afumați, 428 Ghencea – Teghes, 439 Depoul Alexandria – Clinceni, 449 Piața Presei – Balotești, 455 Depoul Alexandria – Facultatea de Fizică Măgurele, 456 Ghencea – Clinceni, 471 CFR Progresul – 1 Decembrie

COTAR reclamă concurența neloială

COTAR reclamă încălcarea legii, concurența neloială și aducerea la faliment a operatorilor privați. „Practic, o astfel de decizie ar face mai întâi concurență neloială transportatorilor autorizați care au câștigat licitațiile pentru a opera pe liniile de transport rutier de persoane, pe aceleași trasee pe care PMB introduce noi linii RATB. În acest moment, circulă 180 de mijloace de transport ale firmelor. Doamna primar general și consilierii generali ar trebui să știe că ar putea falimenta aceste firme. (…) O soluție ar putea fi scoaterea la licitație a unor noi trasee de transport rutier de persoane. De asemenea, solicităm CGMB să aibă în vedere faptul că subvențiile pentru transportul rutier ar trebui să nu se mai acorde discriminatoriu, astfel încât, dacă doresc să vină în sprijinul cetățenilor, să le acorde aceleași subvenții și operatorilor privați, care ar putea, astfel, să facă reduceri substanțiale de preț și să asigure mai multe mijloace de transport pe liniile pe care deja operează”, a precizat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

Nu în ultimul rând, acesta a avertizat că „se încalcă Legea 8/2012 privind aprobarea OG 21/2011 de înființare a Autorității Metropolitane de Transport București – așa cum, de altfel, a statuat recent Curtea Constituțională a României”. „ATMB, ISCTR, ARR, DGPMB, IPJ Ilfov și alte instituții au confirmat unanim că singura instituție căreia legea îi conferă atribuții în reglementarea și autorizarea transportului public dintre Municipiul București și localitățile județului Ilfov este ATMB”, a conchis el.

Magda Severin

magda.severin@ziuacargo.ro

Foto: Jean-Mihai Pâlșu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.