Răzvan Copoiu a fost numit Vicepreşedinte al Diviziei Industrie pentru Europa de Sud-Est în cadrul Grupului Schneider Electric

Răzvan Copoiu, vicepreşedintele Diviziei Industrie în cadrul Schneider Electric România şi Republica Moldova, a fost numit vicepreşedinte al Diviziei Industrie pentru Europa de Sud-Est.

Din noua sa poziţie, Răzvan Copoiu va coordona strategia Grupului Schneider Electric pentru comercializarea produselor şi soluţiilor dedicate sectorului industrial din regiune.

Răzvan Copoiu are o experienţă de peste 16 ani în domeniile energetic şi industrial şi face parte din echipa Schneider Electric de 5 ani, perioadă în care a condus Divizia de Industrie a companiei. El va continua să-şi desfăşoare activitatea din Bucureşti şi îi va raporta direct lui Philippe Sauer, Preşedinte SEE.

Noua poziţie reprezintă pentru mine o oportunitate de a valorifica şi extinde la nivel regional expertiza obţinută în cadrul echipei locale a Schneider Electric. Astfel, acest rol îmi va permite să contribui la oferirea de soluţii fiabile, eficiente şi sustenabile pentru clienţii din sectorul industrial şi să susţin dezvoltarea Grupului pe piaţa din această regiune, care prezintă un potenţial ridicat de creştere”, a declarat Răzvan Copoiu, noul Vicepreşedinte al Diviziei Industrie pentru Europa de Sud-Est în cadrul Schneider Electric.

Anterior cooptării în echipa Schneider Electric, Răzvan a deţinut funcţii de conducere în alte companii din domeniul energetic şi industrial, precum CEO Q-Power Divizia Energie a RTC Group, Director Vânzări în cadrul Diviziei Energie, Siemens România şi Director Dezvoltare Afaceri Divizia Hydro Power, ALSTOM România şi Bulgaria.

A absolvit Facultatea de Inginerie în Limbi Străine din cadrul Universității Politehnica din București, cu specializarea Inginerie electrică şi calculatoare, studii pe care le-a finalizat în Franța, în cadrul École Supérieure d’Électricité (SUPELEC) din Paris.

De asemenea, Răzvan a absolvit modulul financiar al programului Executive MBA din cadrul ASEBUSS, Școala Postuniversitară de Afaceri Româno-Americană din Bucureşti.

Schneider Electric este specialistul mondial în managementul energiei şi automatizări. Realizând venituri din vânzări de 25 de miliarde de euro în anul fiscal 2014, cei 170.000 de angajaţi deservesc clienţi din 100 de ţări, ajutându-i să-și optimizeze consumul de energie şi operaţiunile, într-un mod sigur, fiabil, eficient şi sustenabil. De la simple întrerupătoare la sisteme operaţionale complexe, tehnologia, soluțiile software şi serviciile noastre îmbunătăţesc modul în care clienţii noştri gestionează şi automatizează operaţiunile. Tehnologiile noastre interconectate remodelează industriile, transformă oraşele şi îmbogăţesc vieţile utilizatorilor. La Schneider Electric, numim această viziune Life Is On.

www.schneider-electric.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.