Grupul german UTA, unul dintre cei mai mari furnizori europeni de carduri de carburant și de servicii conexe pentru transportatorii de mărfuri și pasageri, anunță lansarea în România a dispozitivului Telepass EU, prin care oferă o soluție universală pentru diverse sisteme de taxe de drum.
Dispozitivul, conceput inițial pentru Italia, poate fi utilizat acum şi în alte patru țări care percep taxe de drum pentru autovehicule cu o greutate totală admisă de peste 3,5 tone. În afară de acestea, odată cu utilizarea dispozitivului Telepass EU, nu mai este nevoie utilizarea cardului VIAcard, cu care se pot achita taxele de autostradă în Italia.
O caracteristică specială a dispozitivului Telepass EU este aceea că poate fi utilizat în Italia, Franța, Spania, Portugalia, dar şi în tunelul Liefkenshoek din Belgia. Pe lângă înregistrare şi decontarea taxelor de autostradă în Italia şi Franța, prin intermediul acestui dispozitiv se pot achita şi taxele aferente parcărilor monitorizate. Pe viitor, oferta dispozitivului Telepass EU se va extinde, adăugându-se şi alte sisteme de taxare rutieră. În momentul de faţă se pregătește implementarea achitării taxei pentru autostrada A4 (Katowice – Cracovia) din Polonia.
„Prin intermediul dispozitivului Telepass EU oferim clienților noștri posibilitatea de a utiliza un singur dispozitiv în mai multe rețele de taxe de drum, din diferite țări europene“, menționează Iulian Alexe, Directorul General UTA Romania. „Acest dispozitiv oferă simultan mai multe avantaje: pe de o parte conducătorii auto pot reduce numărul de dispozitive de taxare montate în camion, putând astfel achita taxele de drum în trecere, fără să se oprească la stațiile de taxare. Pe de altă parte, pot profita în unele țări din Europa de Sud-Vest de reduceri de până la 50% față de prețul achitat în numerar.“
UNION TANK Eckstein GmbH & Co. KG (UTA) se numără printre principalii furnizori de carduri de combustibil şi de servicii din Europa. Prin intermediul sistemului de carduri UTA, clienții comerciali pot alimenta la peste 53.000 de staţii din 40 de ţări europene, indiferent de marcă şi fără numerar şi utiliza alte servicii în sistem de aprovizionare în tranzit.
Printre acestea se numără, de exemplu decontarea taxei de drum, operațiuni de servisare, servicii de asistenţă rutieră, precum şi restituirea taxei pe valoare adăugată şi a taxei pe uleiuri minerale.
Compania, fondată în 1963 de către Heinrich Eckstein, se află majoritar în proprietate familială (ale familiilor Eckstein şi van Dedem) într-o proporție de 51%, ceilalţi acţionari fiind Edenred SA (34 %) şi Daimler AG (15 %). Sediul central se află în Kleinostheim/Main.
Cei circa 400 de angajați ai grupului UTA contribuie la realizarea unei cifre de afaceri anuale de aproape 2,6 miliarde Euro. UTA a fost desemnată şi aleasă pentru a zecea oară la rând prestatorul de servicii cu cea mai bună orientare spre clienți și servicii din Germania de către agenţia de rating ServiceRating, de către Institutul de administrare a societăților printr-o abordare orientată către piață din Mannheim (IMU), de către Institutul de sondare a opiniei YouGov şi de către publicația economică „Handelsblatt“.