5 parlamentari au audiat 8 capi ai SRI. Pop: Udrea s-a întâlnit cu conducerea SRI dar acuzele ei nu se confirmă

Georgian Pop (PSD), preşedintele Comisiei de control SRI, a declarat, la finalul audierii celor 8 membri din conducerea Serviciului, că au fost confirmate întâlnirile Elenei Udrea cu conducerea SRI, dar nu şi acuzele aduse de aceasta la adresa lui Florian Coldea, șeful interimar al instituţiei.

Geeneralul Coldea a respins acuzațiile, spunând că sunt „denigratoare și fără fundamnet”.

La audieri au venit numai 5 membri ai comisiei, care i-au „verificat” timp de 6 ore pe generalul Coldea și pe ceilalți 8 șefi de la SRI; cum au fost 6 întrebări, presupunem că pentru fiecare câte o oră.

”Pentru fiecare întrebare şi pentru fiecare răspuns, în spate, au stat documente, informaţii şi rapoarte interne ale SRI. După cum bine ştiţi, legislaţia în vigoare prevede că noi, Comisia, putem comunica public doar anumite concluzii, nu putem să comunicăm public informaţiile de securitate naţională de care luăm cunoştinţă. Practic, cunoaştem în acest moment legat de fiecare întrebare din spaţiul public mult mai multe lucruri decât ceea ce putem să comunicăm”, a declarat Pop.

El a anunţat că principalele concluzii ale audierilor vor fi transmise publicului printr-un comunicat de presă.

Întrebat despre cei 500.000 de euro pe care Dorin Cocoș i-ar fi dus lui Sebi Ghiță pentru finanțarea România TV, la cererea lui Coldea, Georgian Pop a încercat s-o dea pe după cireș:

”În ceea ce priveşte legătura cu domnul Cocoş la care faceţi referire, vreau să vă spun în modul cel mai responsabil, este vorba şi în acest moment de o operaţiune în derulare. Practic, discutăm de dosarul numit în mass-media dosarul Microsoft, este cel mai mare scandal de corupţie din ultimii 25 de ani din România. Practic acest dosar este instrumentat în continuare de către DNA. Orice referiri publice am face la acest dosar ar însemna că infuenţăm într-un fel sau altul cursul anchetei, dar, repet, întrebările au fost puse de fiecare membru al Comisiei în mod explicit, răspunsurile au fost foarte clare”.

”Nu a existat vreo discuţie privitoare la sume de bani”

La insistențele Jurnaliștilor, Pop a spus că ”nu a existat niciodată o discuţie a conducerii SRI sau a domnului Coldea privitoare la sume de bani, la transferuri sau la afaceri”. ”Niciodată nu a fost o astfel de discuţie sau o astfel de implicare a SRI, lucru certificat de documentele prezentate de raportul intern”, a insistat el.

”Acuzațiile sunt nefondate, defăimătoare”

Preşedintele Comisiei SRI a precizat că principala concluzie a audierilor este că acuzaţiile lansate la adresa conducerii SRI ”sunt nefondate, sunt defăimătoare”.

Întrebat dacă sunt elemente concrete confirmate în cadrul audierilor dintre cele enunţate de Elena Udrea, cum ar fi vizitele la sediul SRI, în biroul fostului director George Maior şi întâlniri cu Florian Coldea, Pop a răspuns că ”întâlnirile care au existat – a spus şi doamna Udrea – între doamna Udrea, domnul Maior şi conducerea SRI toate au fost făcute strict pe baza procedurilor interne de acces în sediile SRI”.

Pop a fost întrebat și în ce calitate s-a întâlnit Udrea cu Coldea şi Maior la sediul SRI.

”De-a lungul timpului este o practică a oricărui serviciu de informaţii din lume, înalţi demnitari, oficiali, diplomaţi solicită în mod oficial întâlniri cu conducerea SRI. Acest lucru îl solicită şi beneficiarii legali de informaţii ai SRI. Repet, este o practică uzuală, normală. Dar toate întâlnirile se supun unor proceduri foarte stricte privind acceptarea acelor întâlniri şi modul de desfăşurare”, a răspuns Pop.

Preşedintele Comisiei de control SRI a menţionat că ”niciodată în astfel de întâlniri nu au fost discutate aspecte de securitate naţională şi niciodată doamna Udrea nu a făcut vreo acuză adusă conducerii SRI, concordantă cu declaraţiile din ultimele ore”.

Savu: „Traian Băsescu de faptul că a indus în eroare opinia publică”

Daniel Savu (PSD), membru al Comisiei de control a SRI, l-a acuzat pe fostul preşedinte Traian Băsescu de faptul că a indus în eroare opinia publică prin declaraţiile publice pe care le-a făcut.

”Domnul Traian Băsescu dezinformează opinia publică spunând că nu avea nicio competenţă şi că, vezi Doamne, Comisia parlamentară trebuia să … păi noi nu am fost sesizaţi pe vremea aia. Dacă dânsul a primit nişte informaţii şi ştia ceva trebuia să sesizeze comisia parlamentară sau ca şef al CSAT trebuie să ia măsurile pe care le credea de cuviinţă. Putea demite pe oricine din funcţie, în afara directorului care era schimbat de Parlament”, a afirmat Savu.

Ieri, fostul președinte Traian Băsescu, le-a declarat jurnaliștilor că știa despre acuzaţiile Elenei Udrea la adresa generalului Florian Coldea privind banii de la Cocoș către Ghiță și că s-ar fi implicat în campania electorală pentru prezidențiale.

„Elena Udrea mi-a spus. În mod categoric mi-a spus, dar preşedintele nu are niciun mijloc de verificare. Preşedintele nu are posibilitatea, ci Parlamentul. Preşedintele este beneficiarul informaţiilor”, a afirmat fostul preşedinte. (M.S.)

Sursă foto: B1TV

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.